Tratamentul biologic în bolile neoplazice

Tratamentul biologic al afecțiunilor canceroase este reprezentat, în mare parte, de imunoterapie.

Aceasta presupune administrarea unor substanțe medicamentoase specifice pe bază de celule sau produși celulari, care acționează împotriva procesului de diviziune a celulelor canceroase și schimbă modul în care organismul uman reacționează față de leziunea canceroasă.

Imunoterapia poate acționa în următoarele moduri asupra celulelor tumorale:

• Acțiune citotoxică, de distrugere a celulelor canceroase
• Acțiune citostatică, de întrerupere a multiplicării celulelor canceroase, fără efect distructiv
• Acțiune de stimulare a celulelor din organism care acționează împotriva celulelor canceroase, distrugându-le și modifică răspunsul biologic al organismului față de tumoră; aceste celule se numesc modificatori ai răspunsului biologic și sunt reprezentate de macrofage, limfocite T-helper, limfocite T-supresor, limfocite B, citokine, neutrofile.   [1], [2], [3]

Sistemul imun și celulele canceroase

Sistemul imun al organismului uman este un complex anatomic și funcțional alcătuit din numeroase celule și țesuturi, a cărui mod de acțiune este de a anula și de a preveni agresiunile exercitate de către factorii din mediul extern asupra organismului uman. Studiile efectuate în acest sens au demonstrat faptul că sistemul imunitar al organismului uman are rolul de a controla procesul de multiplicare a celulelor tumorale. Acest fenomen este cunoscut sub denumire de imunogenitate tumorală. Factorii cae diferențiază o celulă canceroasă de una normală sunt comportamentul biologic, strucutra antigenică și instabilitatea genetică. Acesta din urmă duce la apariția unor antigene specifice celulelor canceroase.

Mutația este rezultatul unui mecanism de reparare deficitar al ADN-ului uman și este cea mai frecventă alterare a structurii genetice specifică celululo canceroase. Funcția principală a sistemului imunitar este recunoașterea imediată a celulelor canceroase ca fiind anormale din punct de vedere a structurii genetice.

Imunoterapia are drept scop corectarea deficitului imunologic al organismului și activarea celulelor care luptă împotriva procesului tumoral.

Pot fi descrise trei tipuri de imunoterapii în cadrul bolilor neoplazice:

1. Imunoterapia activă
2. Imunoterapia pasivă
3. Imunoterapia indirectă. [1], [2], [3], [4]

Imunoterapia activă

Imunoterapia activă este imunoterapia care utilizează compuși celulari naturali, adjuvanți imuni și polipeptide și poate fi administrată local, la nivelul leziunii canceroase sau sistemic, pe cale parenterală. Dintre adjuvanții imuni utilizați în cadrul tratamentului imunoterapic al bolnavilor neoplazici amintim: BCG, Decaris (cunoscut sub denumirea comercială de Levamisol) și C. parvum (Cryptosporidium parvum). Compușii celulari naturali sunt reprezentați de oligoelemente, factori nutriționali și Biostim. Polipeptidele utilizate în cadrul imunoterapiei antineoplazice sunt următoarele: interferonul (IFN), interleukinele (IL), factorul de necroză tumorală (TNF) și factorii de creștere hematopoietici (CSF, în număr de doi: GM-CSF și G-CSF).

Interferonul are efect citostatic, antiviral și antiproliferativ, stimulând diferențierea celulară și activând celulele cu acțiune antitumorală (macrofagele, limfocitele T-helper etc. ). Pot fi descrise trei forme de interferon: alfa-interferon, beta-interferon și gamma-interferon. Imunoterapia cu interferon este indicată în cadrul leucemiei cu celule păroase, limfoamelor T-cutanate, sarcomului Kaposi și a sindromului imunodeficienței umane dobândite (SIDA). [4], [5], [6], [7]

Interleukinele sunt citokine elaborate de către limfocitele T-helper. Pot fi descrise 6 tipuri de interleukine: IL1, IL2, IL3, IL4, IL5 și IL6.

• Interleukina1 (IL1) este un mediator al inflamațiilor care poate influența procesul de multiplicare și diferențiere celulară, activând celulele antitumorale (neutrofile, macrofage, limfocite T). Prezintă un mecanism de acțiune asemănător factorilor de creștere hematopoietici și sunt administrate în cadrul bolilor neoplazice hematologice (anemie aplastică, sindrom mielodisplazic, leucemie mieloidă și depresie medulară apărută în urma tratamentului chimioterapic).
• Interleukina 2 (IL2) este o citokină elaborată de către limfocitele T-helper, care acționează prin stimularea mecanismului de acțiune a celulelor antitumorale (macrofage, limfocite T, limfocite B, neutrofile) și este administrat în cadrul melanomului malign, neoplasmului colorectal și neoplasmului renal.
• Interleukina 3 (IL3) este o citokină care acționează prin stimularea granulocitelor și megacariocitelor, celule hematopoietice cu acțiune antitumorală și de părarea a sistemului imunitar împotriva agenților patogeni (virusuri, bacterii, fungi). Interleukina 3 este administrată în cadrul bolilor neoplazice hematologice precum: anemie aplastică, leucemii, limfoame, sindrom mielodisplazic.
• Interleukina 4 (IL4) este o citokină cu rol în desfășurarea procesului de multiplicare și diferențiere a limfocitelor B, frecvent administrată în cazurile de rabdomiosarcom metastazat.
• Interleukina 5 (IL5) este o citokină elaborată de către limfocitele T-helper, având rol de factor de creștere pentru eozinofile. Este administrată în rândul bolnavilor neoplazici cunoscuți cu astm bronșic alergic sau rinită alergică.
• Interleukina 6 (IL6) este o citokină care intervine în faza terminală a prcesului de maturare a limfocitelor B, elaborându-se astfel anticorpii. Este frecvent administrată în rândul bolnavilor cu neoplasm de prostată, neoplasm mamar metastazat, neoplasm pancreatic metastazat, neoplasm oral și mielom multiplu.   [5], [6], [7]

Factorul de necroză tumorală (TNF) este o citokină administrată sub formă medicamentoasă în rândul bolnavilor cu neoplasm renal, neoplasm mamar, neoplasm ovarian și neoplasm pancreatic. Produșii medicamentoși administrați sunt Infliximab și Etanercept. TNF alfa este elaborat de către macrofage iar TNF betaeste o limfotoxină elaborată de către limfocite. Acesta intervine în activarea procesului de multiplicare și maturare celulară, având efect citotoxic (de distrugere a celulelor canceroase) sau citoostatic (de întrerupere a multiplicării celulelor canceroase). [5], [6], [7]

Factorii de creștere hematopoietici (CSF) sunt în număr de doi: GM-CSF, care activează granulocitele și megacariocitele, celule cu acțiune antitumorală și de apărare a imunității organisului, prezente în sângele circulant și G-CSF, care activează ecanismul de acțiune a granulocitelor. Acești produși celulari sunt administrațiîn cazul bolilor neoplazice hematopoietice precum: leucemiile, limfoamele, sindromul mielodisplazic, anemia aplastică, depresia medulară postchimioterapie și sindromul imunodeficienței umane dobândite (SIDA).

Factorii polipeptidici inhibitori sunt în număr de doi: TGF beta, elaborat de către celulele osoaseși trombocite, cu acțiune citostatică și de blocare a acțiunii celulelor canceroase și MIP1alfa, administrat înaintea începerii tratamentului chimioterapic, cu rol în protejarea celulelor stem hematopoieticefață de acțiunea citotoxică a chimioterapiei și ameliorarea efectului toxic al medicamentelor citostatice asupra diferitelor organe. [1], [2], [5], [6], [7]

Imunoterapia activă mai cuprinde vaccinurile elaborate din țesut tumoral autolog sau alogenic. Aceste preparate medicamentoase se administrează în asocierea adjuvanților imunologiciși determină apariția fenomenului de xenogenare, fenomen care presupune modificarea expresivității antigenice.

Imunoterapia pasivă

Imunoterapia pasivă este reprezentată de tratamentul cu anticorpi sau alte elemente celulare imunologice cu acțiune antineoplazică.

• Tratamentul cu anticorpi presupune administrarea bolnavilor oncologici a medicamentelor care conțin anticorpi monoclonali. De regulă, aceste medicamente sunt administrateîn asocierea chimioterapiei sau a radioterapiei, pentru obținerea unor rezultate mai bune și pentru asigurarea controlului localal tumorii. Dintre anticorpii monoclonali administrați în cadrul bolilor neoplazice, amintim: Panitumimab (cunoscut sub denumirea comercială de Vectibix), Trastuzumab (cunoscut sub denumirea comercială de Herceptin), Pertuzumab, Cetuximab (cunoscut sub denumirea comercială de Erbitux).
• Imunoterapia celulară adoptivă este acea formă de tratament antineoplazic cu celule imune care acționează împotriva celulelor canceroase, distrugându-le. Această formă de tratament are drept scop stimularea acțiunii antitumorale a limfocitelor, celule cu rol de apărare a organismului împotriva dezvoltării leziunilor canceroase. Tehnica presupune recoltarea limfocitelor din sângele bolnavului oncologic prin intermediul leucaferezei (recoltarea leucocitelor de la nivelul sângelui circulant care este trecut printr-un aparat special care colectează leucocitele), creșterea numărului de limfocite prin anumite tehnici speciale (însămânțarea în culturi de țesuturi și administrarea de IL2) iar mai apoi reinjectarea limfocitelor multiplicate în circulația bolnavului.

Administrarea chimioterapiei în doze reduse, înaintea efectuării imunoterapiei celulare adoptive, poate crește eficacitatea acesteia din urmă. [4], [5], [6], [7]

 Imunoterapia indirectă

Imunoterapia indirectă presupune îndepărtarea din sângele bolnavului a factorilor care determină supresia reacției imunologice de apărare a organismului. Acesta se poate realiza prin două moduri:

• Absorbție extracorporeală cu coloane de proteină A
• Plasmafereză (procedeul terapeutic prin intermediul căruia se îndepărteză o anumită cantitate din plasma bolnavilor în urma utilizării unui aparat special). [1], [3], [4]