Ce sunt metastazele

Autor: Pavaloiu Giorgiana , publicat la 25-06-2014

I. Aspecte generale

I. 1. Metastazele (cancerul metastatic) reprezintă focare de celule maligne provenite dintr-o tumoră primară într-un alt organ sau ţesut din organism.
Cancerul metastatic poartă aceeaşi denumire ca şi cancerul primar. De exemplu, o metastază pulmonară provenită de la un cancer de sân nu se va numi cancer pulmonar, ci cancer de sân metastatic. Această idee este susţinută de faptul că metastazele sunt formate din aceleaşi tipuri de celule ca şi tumora primară.

În plus, studiile au mai arătat că populaţiile celulare ale cancerului primar şi cele metastatice exprimă aceleaşi proteine de suprafaţă şi aceleaşi anomalii cromozomiale [4].

Cele mai frecvente metastaze sunt cele osoase, hepatice şi pulmonare.

I. 2. Chiar dacă în anumite cazuri, cancerul metastatic poate fi eradicat cu ajutorul protocoalelor standard de tratament, în cele mai multe situaţii, prezența metastazelor este asociată cu eşecul terapiei oncologice.

Există totuşi protocoale de tratament pentru cancerul metastatic, obiectivele principale al acestor tratamente fiind de a încetini sau stopa creşterea tumorii primare şi de ameliora simptomele. De cele mai multe ori, însă, un cancer în stadiu metastatic este rareori curabil, cazurile de deces datorate cancerului fiind de multe ori datorate cancerului metastatic (metastaze).
Orice tip de cancer poate determina metastaze, inclusiv cancerele hematologice, adică leucemiile şi limfoamele. Acestea metastazează de obicei în plămân, sistemul nervos central sau inimă.

I. 3. Metastazarea presupune o migrare a celulelor canceroase de la nivelul tumorii primare.
Acest proces de migrare implică mai multe etape:

alterarea interacţiunilor celulare
invazie
penetrarea vaselor de sânge şi a vaselor limfatice (intravazare)
extravazare
migrare
creştere

Există mai multe căi de metastazare: sanguină, limfatică sau directă. Tumorile au de regulă situsuri predilecte de metastazare: cancerul de prostată determină de obicei metastaze osoase, cancerul de colon metastazează de regulă în ficat, etc.

I. 4. Procesul prin care celulele canceroase reuşesc să invadeze ţesturile adiacente şi să determine metastaze reprezintă principala diferenţă între tumorile benigne şi tumorile maligne.
Prezenţa metastazelor este şi unul din principalii factori de prognostic ai cancerului pentru că tratamentele adresate bolii locale (fără metastaze) sunt ineficiente asupra cancerului în stadiu metastatic.

La momentul diagnosticului, aproximativ jumătate din pacienţi au metastaze evidente. Probabil că numărul acestora este mai mare din cauza metastazelor oculte. Chiar dacă metastazele pot fi prezente şi în cazul unor tumori de mici dimensiuni, de obicei dimensiunea tumorii maligne se corelează direct proporțional cu probabilitatea de metastazare. Cu alte cuvinte, cu cât tumora este mai mare în dimensiuni, cu atât riscul ca aceasta să fi determinat deja metastaze este mai mare.

II. Fiziopatologie

II. 1. Procesul de metastazare presupune mai multe etape. În primul rând, celulele maligne se ataşează de şi degradează proteinele din matrixul extracelular, stroma care separă tumora propriu-zisă de ţesuturile din jur. Prin degradarea acestor proteine, celulele maligne reuşesc să părăsească tumora primară şi, pe cale sanguină, limfatică sau direct (prin contiguitate), reuşesc să invadeze alte ţesuturi sau organe. Locul unde metastazează o tumoră nu este întâmplător, ci există o predilecţie pentru anumite organe sau ţesuturi (se pare că această specificitate este dată de anumite citokine şi de TGF- β, factorul transformant beta). Cancerul de sân, de exemplu, metastazează în special în oase şi plămâni.

Există trei mecanisme ale motilităţii în cazul celulelor umane: mişcare amoebiană, mişcare de tip mezenchimal şi motilitate colectivă. Celulele maligne pot aborda oricare din aceste trei mecanisme pentru a migra şi îl pot schimba atunci când este nevoie. Blocarea acestor mecanisme ale motilităţii celulelor maligne ar putea constitui o ţintă importantă în tratamentul oncologic.

Procesul de metastazare este un proces eficient pe de-o parte şi ineficient pe de alta; este un proces eficient în sensul că cele mai multe tumori îşi creează depozite metastatice.

Metastazarea este un proces ineficient în sensul că doar o mică parte din celulele care migrează din locul iniţial vor reuşi să determine metastaze. Studiile pe animale de laborator au arătat că 99% din celulele de melanom malign sunt distruse în primele 24 de ore atunci când sunt injectate în circulaţia sanguină.
De asemenea, s-a mai arătat că dintr-un milion de celule tumorale (cancer de sân) doar 0, 1% ajung în circulaţia sanguină, restul fiind distruse de sistemul imun [1]. Însă în ciuda acestui număr redus de celule care reuşesc să supravieţuiască, metastazele influenţează net prognosticul pacientului.

Trebuie punctat faptul că metastazele pot fi latente pentru foarte mult timp, de aceea există cazuri de deces în urma metastazelor apărute la peste 10 ani de la cancere de sân operate cu succes.

II. 2. Particularităţile celulelor maligne favorizează procesul de metastazare.

Rolul hipoxiei

Celulele tumorale maligne au un metabolism diferit de cel al celulelor sănătoase, de exemplu au abilitatea de a se adapta hipoxiei, de a trece la glicoliză, de a rezista apoptozei, de a induce angiogeneza, etc, ceea ce favorizează procesul de metastazare. Metabolismul anaerob şi rezistenţa la moartea celulară sunt absolut necesare pentru ca embolii tumorali să supravieţuiască în torentul sanguin; angiogeneza, adică formare de vase de vase de sânge este de asemenea esenţială pentru ca metastazele să supravieţuiască în noul micromediu.

Rolul sistemului imun

Imunologia modernă a investigat pe larg rolul sistemului imun în apariţia/prevenţia cancerului şi modalităţile prin care acesta poate lupta împotriva cancerului. În mod normal, atunci când în organismul vine în contact cu o infecţie (bacterii, virusuri, paraziţi, etc. ) sau apare o inflamaţie, intervine sistemul imun (macrofage, neutrofile, mastocite, celule dendritic, e etc. ) pentru a restabili echilibrul iniţial. Chiar dacă nu a fost complet elucidat prin ce mecanism, cert este că celulele tumorale maligne reuşesc să scape sistemului imun şi să prolifereze.

Rezistenţa la apoptoza

Un mecanism major care favorizează metastazarea celulelor tumorale este rezistența la apoptoză, adică moartea celulară programată. Apoptoza este un proces natural şi necesar în metabolismul celular. Celulele tumorale maligne, în schimb, ignoră semnalele de apoptoză prin activarea oncogenelor (gene implicate în proliferarea tumorală) şi prin inactivarea genelor supresoare tumorale.

Capacitatea de autoreînnoire

În mod normal, celulele rezultă din diferenţierea unor precursori celulari numite celule stem, care sunt celule multipotente care au abilitatea de autoreînnoire. Prin diviziune, rezultă două celule fiice: o celulă care va menţine capacitatea de autoreînnoire iar cealaltă va fi responsabilă de diferenţiere/maturare. La adult, celulele mature diferenţiate au funcţii specializate şi un potenţial de proliferare limitat. Există un turn-over al ţesuturilor adică celulele se reînnoiesc la un anumit interval de timp; un exemplu este turn-overul celulelor epidermice, adică exfolierea pielii.

Majoritatea cancerelor păstrează o asemănare oarecare cu ţesuturile din care provin printr-o diferenţiere persistentă. Cele mai multe celule într-o populaţie tumorală au potenţial de proliferare limitat şi sunt incapabile de autoreînnoire; acest potenţialul limitat de proliferare al majorităţii celulelor tumorale a fost observat cu decenii în urma atât în vitro cât şi în vivo. De aici derivă ipoteza celulelor stem maligne (cancer stem cell hypothesis) [2].
Existenţa unor celule stem maligne a fost demonstrată pentru prima oară în leucemia mieloidă acută şi recent în cancerul de sân şi glioblastom. În cazul cancerului de sân s-a demonstrat că injectarea de celule CD44plus /CD24 a dus la formarea de tumori la şobolanii imunodeprimați, în schimb injectarea unor alte populaţii celulare nu a dus la apariţia de tumori.

II. 3. Procesul de metastazare presupune mai multe etape:

1. Invazie şi motilitate

Într-un ţesut sănătos există adeziuni intercelulare pentru o bună homeostazie celulară, adică o bună funcționare celulară; în cazul celulelor tumorale maligne adeziunea intercelulară este scăzută, ceea ce le permite să fie mobile, mobilitatea fiind una din proprietăţile fundamentale ale celulelor maligne. Datorită acestor proprietăţi de migrare şi de invazivitate, celulele tumorale reuşesc să străbată mediul extracelular şi să pătrundă în vasele limfatice şi vasele de sânge.

2. Intravazarea şi supravieţuirea în circulaţia sanguină şi limfatică

Odată ce intră în circulaţie (sanguină sau limfatică), celulele tumorale maligne trebuie să fie capabile să scape sistemului imun de apărare. Celulele care provin din tumori solide nu sunt în stare să supravieţuiască izolate, de aceea, ele se grupează şi formează emboli tumorali intravasculari.

3. Extravazarea

Odată ajunse în capilarele diverselor organe, celulele tumorale trebuie să se extravazeze, adică să iasă din circulaţia sanguină pentru a pătrunde în parenchimul organului respectiv. Extravazarea poate să fie favorizată de creşterea intravasculară a embolilor tumorali care determină în timp ruperea capilarelor.

4. Proliferarea în diverse organe (micrometastazele)

Dintre toate etapele procesului de metastazare, proliferarea la distanţă de tumora primară, la nivelul unui micromediu nou, are cel mai mare impact clinic. Abilitatea tumorii de a se adapta la nivelul unui alt micromediu stabileşte dacă recidiva tumorală este rapidă sau lentă [2].

5. Angiogeneza

Micrometastazele stimulează angiogeneza adică formarea de noi vase de sânge; angiogeneza este esenţială deoarece prin vasele de sânge ajung nutrienţii şi oxigenul necesar creşterii acestor micrometastaze [4].

II. 4. Riscul de metastazare este de asemenea corelat cu anumiţi markeri histopatologici de agresivitate:

1. Gradingul tumoral

O tumoră slab diferenţiată (adică o tumoră care seamănă foarte puțin cu ţesutul din care derivă) este considerată cu risc crescut (high grade). Tumorile cu risc crescut au de obicei un pattern infiltrativ şi o creştere rapidă.

2. Profunzimea invaziei

Melanomul şi anumite cancere gastrointestinale sunt stadializate pe baza nivelului de invaziei a ţesutului subiacent (sub membrana bazală). Invazia dermului, a laminei propria, a muscularei mucosa sau a seroasei este asociată cu un risc crescut de metastazare

3. Invazia limfovasculară

Embolii tumorali găsiţi în vasele sanguine sau limfatice sunt asociate cu un prognostic mai prost.

II. 5. Corelaţia între dimensiunea tumorii maligne şi riscul de metastazare

Chiar dacă nu există o regulă în ceea ce priveşte dimesiunea tumorii maligne şi riscul de metastazare, există un trend în cazuri anumitor tumori.

Se consideră că un cancer de sân cu dimensiuni de peste 2 cm are un risc crescut de metastazare; în cazul unui sarcom (tumoră care derivă din țesutul muscular), o dimensiune de peste 5 cm este corelată de asemenea cu un risc crescut de metastazare. Implicarea ganglionilor limfatici regionali reprezintă de asemenea un factor predictiv pentru metastazare.

Cancerele de cap şi gât (sfera ORL) rareori determină metastazae dacă nu există şi o invadare a ganglionilor limfatici regionali (adică adenopatii metastatice). La fel se întâmplă şi în cazul cancerului de sân: prezența adenopatiilor axilare indică de regulă metastaze la distanţă. În cazul sarcoamelor, însă, metastazele pot fi prezente în absenţa adenopatiilor metastatice.

II. 6. Căile de metastazare

Metastazarea pe cale limfatică

Diseminarea pe cale limfatică este responsabilă de apariţia limfadenopatiilor, adică a ganglionilor limfatici metastatici (ganglioni cervicali, ganglioni inghinali, axilari, etc. ). Este important de notat că odată ajunse în sistemul limfatic, celulele maligne ajung şi în circulaţia sanguină, datorită comunicării dintre sistemul limfatic şi sistemul venos (prin vena azygos). Cel mai adesea, carcinoamele diseminează pe cale limfatică; sarcoamele, în schimb, diseminează foarte rar limfatic. De reţinut faptul că afectarea ganglionilor limfatici regionali (locali) nu este considerată metastază, chiar dacă este asociată cu un prognostic mai prost.

Metastazarea pe cale sanguină

Metastazarea pe cale sanguină este tipică pentru sarcoame şi pentru anumite tipuri de carcinoame, cum ar fi carcinomul renal. De regulă metastazarea pe cale sanguină se realizează mai degrabă prin sistemul venos decât prin sistemul arterial.

Metastazarea pe cale transcelomică

Metastarea pe cale transcelomică apare mai rar și reprezintă diseminarea pe calea seroaselor adică peritoneu, pleură sau pericard. Apare in cazul cancerului de ovar, care poate metastaza pe cale peritoneală, sau in cazul mezotelioamelor, pot metastaza pe cale pleurală sau peritoneală.

Există şi alte căi de metastazare: prin însămânţare directă, în cazul cancerului de ovar (care poate disemina prin extensie directă la organele din pelvis: trompe uterine, vezica urinară, rect, etc. ), metastazare pe ruta nervoasă, etc.

II. 7. Organotropism

Există mai multe teorii privind specificitatea anumitor cancere de a metastaza în anumite ţesuturi şi organe.

În 1889, Stephen Paget a lansat teoria seed and soil privind predilecţia anumitor tumori de a metastaza în anumite organe. Această predilecţia a cancerului de disemina în anumite ţesuturi şi organe poartă denumirea de organotropism.
De exemplu, cancerul de sân diseminează mai ales în plămâni şi oase, cancerul de stomac determină metastaze în ovar (tumorile Krukenberg), cancerul de colon metastazează mai ales în ficat. Potrivit teoriei lui Stephen Paget, este dificil ca celulele maligne să supravieţuiască într-un mediu diferit de cel al tumorii primare, de aceea noua localizare trebuie să aibă trăsături comune cu cea a tumorii primare.
Asta explică de ce melanomul malign metastazează mai ales în creier, melanocitele având aceeaşi origine embriologică cu structurile sistemului nervos (crestele neurale). De asemenea, celulele maligne derivate din cancerul de sân, care acumulează ioni de calciu din lapte, metastazează în oase, unde acumulează ioni de calciu din ţesutul osos.

Există si alte teorii privind rutele specifice de metasazare, cum este cea a lui James Ewing (1928), care susţine că metastazarea celulelor maligne are loc pe baza considerentelor anatomice şi mecanice.

III. Locuri predilecte de metastazare pentru anumite tipuri de cancere [2] [4]

1. Cancerul de sân - os, plămân, pleură, ficat; mai puţin frecvent în creier şi glande suprarenale; tumorile pozitive pentru receptorii estrogenici metastazează de obicei în oase; tumorile de sân negative pentru receptorii estrogenici determină de obicei metastaze viscerale

2. Cancerul pulmonar - ficat, creier, glande suprarenale, pancreas, plămânul contralateral, os (cancerul pulmonar cu celule mici) ; plămânul contralateral, creier, ficat (cancerul pulmonar fără celule mici)

3. Cancerul de prostată - aproape exclusiv în oase

4. Cancerul de pancreas - ficat, plămân, viscere de vecinătate

5. Cancerul de colon - ficat şi cavitatea peritoneală (prin circulaţia portala), plămân

6. Cancerul de ovar - cavitatea peritoneală

7. Sarcoamele - plămâni (de regulă)

8. Mielomul multiplu - os (leziuni osteolitice)

9. Neuroblastoamele (tumori pediatrice care derivă din glandele suprarenale) - os, ficat, plămâni

10. Tumorile cerebrale - tumorile cerebrale determină rar metastaze în afară creierului, în unele cazuri pot metastaza în alte structuri ale sistemului nervos cum ar fi măduva spinării

11. Cancerul de vezică urinară - de regulă, rămâne cantonat la nivelul pelvisului dar poate determina metastaze la nivelul pulmonar, hepatic sau osos

12. Cancerul de rinichi- plămâni şi ficat

13. Cancerul hepatic - plămâni şi oase (nu metastazează de obicei)

14. Cancerul uterin - peritoneu, oment, ficat, plămâni, oase

IV. Tipuri de metastaze

IV. 1. Metastazele osoase

Metastazele osoase reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze de eşec al tratamentului oncologic. Există două tipuri mari de metastaze osoase: osteoblastice şi osteolitice. Cancerul de sân, de rinichi sau de cancerul pulmonar determină de obicei metastaze osoase osteolitice. Studiile au arătat că tumorile de sân secretă anumiţi factori/citokine cum ar fi PTHrP (parathyroid hormone-related protein), TNF alpha, IL-1, IL-6, IL-8, IL-11, care determină activarea osteoclastelor şi degradarea matricei osoase. Spre deosebire de metastazele ostelitice, metastazele osteoblastice sunt mai puţin frecvente şi apar tipic în cancerul de prostată. De asemenea, metastazele osteoblastice rezultă prin stimularea osteoblastelor şi/sau inhibarea osteoclastelor (adică determină formarea de ţesut osos).

Unul din simptomele principale în cazul metastazelor osoase este durerea, care iniţial este intermitentă, accentuată nocturn şi ameliorată de mişcare, ulterior devine permanentă şi se intensifică la mişcare. Alte semne/simptome sunt fracturile osoase la traumatisme minime şi compresiile nervoase, în cazul metastazelor vertebrale (paralizii, tulburări de micţiune, constipaţie, etc. ). Tratamentul metastazelor osoase poate fi sistemic sau local. Tratamentul sistemic include la chimioterapie, imunoterapie, bifosfonați, iar tratamentul local se referă la radioterapie externă, ablaţie prin radiofrecvenţă, crioablație, chirurgie.

IV. 2. Metastaze pulmonare

Plămânii reprezintă situsuri predilecte de metastazare pentru mai multe tipuri de tumori. Metastazele pot ajunge la nivelul plămânului pe mai multe căi- cale hematogenă (arterială sau venoasă), limfatică, pleurală, respiratorie sau directă, însă ruta hematogenă reprezintă cea mai frecventă cale de diseminare (din cauza drenajului venos). Cancerele care determină cel mai adesea metastaze pulmonare sunt cancerele de cap şi gât, cancerele de sân, colorectal, tiroidă, rinichi, suprarenale, melanomul malign, etc. Simptomele determinate de metastazele pulmonare sunt variate: tuse, hemoptizie, dispnee, durere toracică, scădere ponderală, etc.

În ceea ce priveşte tratamentul metastazelor pulmonare, există mai multe opţiuni: metastazectomie chirurgicală (excizia metastazelor), ablaţie cu radiofrecvenţă, ablaţie cu microunde, ablaţie laser, crioablație. Trebuie menţionat totuşi că metastazectomia nu poate fi practicată în orice situaţii, există indicaţii specifice în funcţie de raportul risc/beneficiu: tumoră primară stabilizată, fără alte metastaze extratoracice, metastaze tehnic rezecabile, etc.

IV. 3. Metastazele hepatice

Metastazele hepatice apar de regulă în cancerele gastrointestinale din cauza circulaţiei portale, în special în cancerul de colon. Alte tumori maligne care determină metastaze la nivelul ficatului sunt cancerul de sân, de plămân, de ovar, de pancreas, melanomul, etc. Semnele şi simptomele care apar în cazul metastazelor hepatice sunt icterul (colorarea în galben a pielii şi mucoaselor), ascita, hepatomegalia (mărirea de volum a ficatului), scădere ponderală, anorexie, dureri abdominale/hipocondrul drept, greaţă, vărsături.

Tratamentul metastazelor hepatice se poate realiza prin mai multe metode: hepatectomie pe cale chirurgicală, ablaţie prin radiofrecvenţă, chemoembolizare, radioterapie internă. Din păcate, în multe cazuri, îndepărtarea metastazelor hepatice este imposibilă deoarece sunt implicaţi ambii lobi (în peste jumătate din cazuri metastazele hepatice fiind multiple). Se poate tenta tratamentul chirurgical în cazul pacienţilor tineri cu 1-4 metastaze hepatice limitate la un singur lob [7].

IV. 4. Metastazele cerebrale

Metastazele cerebrale apar în special în cancerul pulmonar şi cancerul de sân, însă pot apărea şi în cancerul de rinichi sau în melanom. Pot apărea o mulţime de simptome neurologice cum ar fi cefalee, vertij, greaţă, vărsături, tulburări de vedere, convulsii, tulburări de comportament, etc. De obicei, tratamentul metastazelor cerebrale este paliativ, adică se urmăreşte ameliorarea simptomelor şi prelungirea duratei de supravieţuire. Se poate tenta, în unele cazuri, tratament chirurgical (craniotomie), radiochirurgie stereotactică (gamma knife) sau cure agresive de chimioterapie.

IV. 5. Oligometastazele

Oligometastazele sunt metastaze limitate la un singur organ sau la un număr limitat de organe. Se estimează că pacienţii care au metastaze limitate la un singur organ şi care pot fi rezecate au un prognostic mai bun decât pacienţii care au metastaze în mai multe organe. Studiile au arătat că rata de supravieţuire la 5 ani este de 25% în cazul cancerului de colon cu metastaze hepatice şi de 36% în cazul metastazelor pulmonare [2].

V. Simptomele determinate de metastaze

Metastazele pot fi asimptomatice, fiind descoperite întâmplător sau în urma bilanţului cancerului primar. Atunci când determină simptome, acestea variază în funcţie de localizarea metastazelor şi de dimensiunea acestora:

dureri osoase
fracturi
cefalee
convulsii
ameţeală
dispnee
tuse
icter

Metastazele osoase provenite, de exemplu, de la un cancer de sân, se manifestă de obicei prin dureri osoase sau fracturi.
Metastazele cerebrale pot determina o mulţime de simptome neurologice cum ar fi cefalee, convulsii, ameţeală, paralizii de nervi cranieni, etc. Dispneea (dificultatea de respira) sau tusea pot fi cauzate de o metastază pulmonară. Icterul, colorarea în galben a pielii, sau ascita pot fi determinate de o metastază hepatică.

În anumite situaţii, metastazele sunt descoperite înaintea cancerului primar. De exemplu, un cancer de prostată poate fi depistat datorită simptomelor cauzate de metastazele osoase (dureri, fracturi) .

VI. Cancerul ocult

Există situaţii în care sunt descoperite metastaze într-un anumit organ însă nu se găseşte cancerul primar în ciuda unor investigaţii amănunţite: CT, RMN, PET-CT, radiografii etc.
În acest caz, fie cancerul primar este fie de dimenisiuni prea mici pentru a putea fi depistat imagistic, fie a regresat. Acesta este cancerul ocult sau cancerul cu origine primară necunoscută.

Cancerul cu origine primară necunoscută apare în aproximativ 2-3% din cazuri [3] [6]. Incidența reală nu se cunoaşte cu exactitate, probabil că aceasta este mai mare datorită cazurilor nediagnosticate. În aproximativ 25% din cazuri, tumora primară nu poate fi identificată nici măcar la examinarea postmortem [5].

Există mai multe definiţii ale cancerului ocult, însă, în principiu, pentru a pune diagnosticul de cancer ocult sau cancer cu origine primară necunoscută trebuie făcut un bilanţ extensiv care să includă, pe lângă anamneza şi examinarea fizică a bolnavului, analize de sânge, urină, teste imagistice şi biopsie cu examen histopatologic.

Examenul fizic al bolnavului trebuie să includă:

palparea ganglionilor cervicali
palparea sânilor şi axilelor
examenul abdomenului, tuşeu rectal

Dintre investigaţiile paraclinice, nu trebuie uitate testele hemocult, pentru depistarea sângerărilor gastrointestinale, radiografia toracică şi testele urinare. Dacă aceste investigaţii sunt negative, atunci se pune diagnosticul de cancerul cu origine primară necunoscută.

Cele mai multe cancere oculte sunt adenocarcinoame sau tumori nediferenţiate, mai rar, carcinoame scuamoase, melanoame, sarcoame sau tumori neuroendocrine [4].

Inabilitatea de a diagnostica tumora primară ridică multe probleme în ceea ce priveşte abordarea pacientului pentru că tratamentul (cu intenţie curativă) trebuie să vizeze în primul rând cancerul primar.

Prognosticul cancerelor oculte este, de regulă, prost. Durata medie de supravieţuire este de 3-4 luni, mai puţin de 10% din pacienţi ajungând să supravieţuiască 5 ani.

Cancerul ocult are tendinţa să metastazeze mai devreme decât un cancer cu origine cunoscută. Studiile epidemiologice au arătat că tumorile de pancreas şi cele de plămân se manifestă iniţial cel mai frecvent ca tumori cu origine primară necunoscută; mai rar, cancerul de sân, colorectal sau de prostată.

Localizarea metastazelor (deasupra sau sub diafragm) poate furniza indicii despre tumora primară (ocultă). De exemplu, s-a constatat că metastazele pulmonare provin de regulă de la o tumoră supradiafragmatică.

Metastazele hepatice, în schimb, derivă de regulă de la un cancer localizat sub diafragm (ficatul fiind un organ subdiafragmatic). De asemenea, comportamentul tumorii oculte diferă de faţă de cel al tumorii cu origine primară cunoscută.
De exemplu, metastazele osoase sunt de trei ori mai frecvente în cancerul pancreatic ocult, iar metastazele osoase sunt de 10 ori mai puţin frecvente în cancerul pulmonar ocult, comparativ cu prezentarea clasică a acestor cancere [5].

VII. Tratamentul metastazelor

Unul din obiectivele primare ale managementului clinic al cancerului constă în prevenirea sau diminuarea riscului de metastazare. Metastazele apar de regulă tardiv în evoluţia unei tumori maligne de aceea este esenţială depistarea precoce a cancerului. De aceea, se justifică programele de screening, chirurgia oncologică radicală versus chirurgia conservatoare sau radioterapia adjuvantă.

Rata de supravieţuire şi prognosticul unui pacient cu cancer depinde în mare măsură de prezenţa metastazelor, deci de stadiul tumorii maligne.
De regulă, prezenţa unor metastaze într-unul sau mai multe organe scade semnificativ rata de supravieţuire a pacientului.

Un cancer în stadiu metastatic necesită o abordare multimodală adică un tratament combinat: radiochirurgie, radioterapie, terapie biologică, chimioterapie, hormonoterapie, chirurgie.

Trebuie spus că un cancer în stadiu metastatic rareori este curabil iar alegerea unui plan de tratament depinde de mai mulţi factori: tipul cancerului primar, dimensiunea şi localizarea metastazelor, starea generală a pacientului, tratamentele anterioare etc.

Publicat la 25-06-2014 | Vizite: 155430 | bibliografie

Alte articole:

COMUNITATE Nu ești singur!
Discută pe forum, aderă la grupuri de suport, crează-ți o fișă medicală.

CAUTĂ AJUTOR Liste cu specialiști din domeniu și centre de oncologie.
Prezentări complete și date de contact.

Găsește-ți un specialist:

Ultimele discuții pe forum:

Am și eu o întrebare!