Principalii factori de risc pentru cancer

Cancerul este încă un subiect tabu pentru populaţie; ne temem să vorbim despre el, suntem profund impresionaţi când vedem şi auzim de persoane care suferă de cancer, preferăm de cele mai multe ori să-l evităm, în speranţa de a nu ne „molipsi” şi noi cu această patologie.

Oamenii de ştiinţă şi sistemele medicale au iniţiat studii şi programe adresate grupurilor mari de populaţie, cu scopul de a indentifica factorii de risc pentru această maladie, tratamente şi noi tehnologii de diagnostic.

Factorul de risc reprezintă, în acest contect, acel element care favorizează aparitia bolii.

Acest articol îşi propune să aducă în faţa cititorilor o seamă de factori de risc şi mecanismele prin care reuşesc să contribuie la geneza diferitelor tipuri de tumori maligne, cunoscute şi sub denumirea de neoplazii.

Cel mai simplu, factorii de risc cei mai frecvenţi pot fi împărţiţi în două mari categorii:

• Neinfluenţabili: sex, vârstă, etnie, rasă, antecedente personale patologice, antecedente heredocolatorale (istoric patologic familial), moștenirea genetică ș.a.
• Influenţabili: fumat, obezitate, sedentarism, consum de alcool, dieta, sărăcie, chimio şi radioterapie în antecedente, numărul de naşteri, radiaţii, diabet tip II ș.a

Dacă asupra primei categorii nu putem să intervenim, indiferent cât ne-am dori, de factorii din a doua categorie suntem de cele mai multe ori conştienţi, dar de prea puţine ori motivaţi să-i îndreptăm înainte ca organismul să se îmbolnăvească.

Fumatul

Există evidenţe clare că fumatul este implicat în apariţia unor cancere la nivelul întregului organism.

De exemplu, ne-am aştepta ca plămânii, laringele, faringele, cavitatea bucală să fie direct afectate, dar agresiunea fiind una de tip sistemic, procesele neoplazice sunt întâlnite şi la nivelul pancreasului, vezicii urinare, rinichi, cervix, stomac, intestin gros, ficat, măduvă hematogenă (leucemii mieloide).

Poate părea anormală asocierea fumatului cu patologia tumorală hepatică sau cea urinară, dar nu trebuie uitat că fumul de ţigară poartă cu sine mii de compuşi dintre care 60 au fost confirmaţi ca fiind carcinogeni (hidrocarbonaţi policiclici aromatici, nitrozamine, amine aromatice, aldehide, metale).

Aceştia, ajunşi la nivelul alveolelor pulmonare, din cauza proximităţii cu vasele de sânge vor pătrunde nestingherit în torentul sangvin arterial şi odată pătrunşi aici, se pot disemina în tot organismul.

Cum conduce mai exact fumatul/fumul de ţigară la apariția cancerului?

Compuşii fumului de ţigară au nevoie de o activare pentru a deveni procancerigeni, această activare având loc datorită unei enzime pe care cu toţii o avem (citocrom P-450, la nivel hepatic).
Odată activaţi, ei sunt capabili să producă modificări la nivelul ADN-ului (apariţia unor structuri numite grupări metilice pe suprafaţa ADN-ului), ce se manifestă mai departe prin perturbări în citirea diferitelor secvenţe (bucăţi) de ADN.

Proasta lor citire se traduce mai departe prin apariţia unor gene care induc profunde modificări ale comportamentului celular, încep să se dividă necontrolat şi să devină nemuritoare.

Pentru o mai bună înţelegere, este bine de ştiut că din punct de vedere genetic, ca ordin de mărime, cel mai mic este ADN-ul, apoi, depărtându-ne, apar genele, ca mai apoi acestea sa formeze cromozomul.

Şansa noastră face ca procesul de activare a produşilor din fumul de ţigară să fie contrabalansat de procese metabolice de detoxifiere ce constau în activarea unor enzime de tipul glutation-s-transferaza, uridin-5-difosfat-glucuroniltransferaza, epoxid hidrolaze, sulfataze.

Prin urmare, persoanele cu o rată mai mare de activare a produşilor cancerigeni şi o rată mai scăzută de detoxifiere sunt predispuse de a dezvolta un cancer cauzat de fumat. [1, 2]

Diabet, Obezitate, Dislipidemie, Sedentarism

Am decis să iau la comun aceşti factori de risc, deoarece se determină şi se întreţin unul pe celălalt.

În privința acestora, s-a demonstrat că sunt parteneri importanţi în carcinogenza, în special pentru esofag, pancreas, intestin gros, sân (mai ales după menopauză), endometru, rinichi, tiroidă, veziculă biliară, prostată, creier, sânge, limfă (mielom multimplu, limfom non-hodgkin).

Au fost incriminate următoarele mecanisme implicate în carcinogeneză:

• Atât obezitatea, cât şi diabetul, presupun o insulinorezistenţă periferică (ţesuturile nu mai sunt capabile să răspundă la acţiunea insulinei secretate de organism, iar glucoza rămâne neutilizată – apare hiperglicemia). Insulinorezistenţa se traduce mai departe printr-o creştere a nivelelor de insulină şi IGF-1 (factorul de creştere insulinic 1), ce contribuie direct la proliferarea celulară şi mai apoi tumorală.

• S-a observat că celulele tumorale au o capacitate extraordinară de a atrage glucoza din sânge pentru a-şi spori numărul, deci şi dimensiunea tumorii.
  Revenind la insulinorezistenţa şi hiperglicemia menţionate anterior, putem înţelege că astfel celule tumorale vor fi din plin aprovizionate cu „hrană”.

• Ţesutul gras în exces produce nivele ridicate de estrogeni, astfel favorizând apariţia cancerelor de sân şi endometru. Nivelul ridicat de hormon este datorat pe de o parte intensificării acţiunii aromatazei (enzimă în ţesutul gras) sub acţiunea unor citokine inflamatorii, dar şi din cauza unei sinteze deficitare a unor proteine de transport ce duce la creşterea fracţiei hormonale libere (active din punct de vedere metabolic).

• Creşterea colesterolului seric poate fi procancerigenă, prin faptul că oferă materie primă aromatazei, care transformă colesterolul în hormoni estrogeni, urmând procesul de la punctul c).
  Mai mult decât atât, colesterolul în exces se acumulează la nivelul celulelor prostatice declanşând proliferări celulare şi pierderea capacităţii de apoptoză (moarte celulară programată)

• Obezitatea se asociază cu un status de inflamaţie cronică, cauzată de prezenţa în ţesutul gras a unui număr mare de macrofage. Acestea implică eliberarea citokinelor inflamatorii de tipul IL-6, TNF-alpha şi radicali liberi de oxigen fiind cunoscuţi drept importanţi promotori cancerigeni prin atipiile celulare pe care le produc.

• S-a observat că pacienţii obezi şi sedentari au un nivel de vitamină D la jumătate faţă de normal. Mai mult decât atât, studiile au arătat că vitamină D este un important factor anticancerigen prin inhibarea proliferării celulare, a angiogenezei şi activării apoptozei celulare. [3, 4, 5, 6]

Dieta și alcoolul

Cum era şi de aşteptat, ceea ce mâncăm, bem, are un rol important în apariţia cancerelor, mai ales atunci când dieta este una necorespunzătoare, neechilibrată.

Alimentaţia săracă în fibre duce la o încetinire a tranzitului intestinal, ceea ce însemna un contact mai mare al substanţelor cancerigene (nitrozamine) cu peretele intestinal, favorizând astfel apariţia neoplaziilor (mai ales a celor la nivelul colonului ).

Grăsimile animale saturate, care se regăsesc din plin în bucătăria românească nu stau mai prejos în promovarea cancerului.
Un consum crescut de grăsimi se asociază frecvent cu un ciclu vicios: obezitate – rezistenţă la insulină – obezitate, ceea ce se traduce prin procese procancerigene descrise anterior.
În ultima perioadă se înmulţesc evidenţele care descriu legătura dintre consumul ridicat de grăsimi şi cancerele specifice feminine (de sân, endometru), fiind explicate printr-o creştere a nivelului hormoni sexuali femini care influenţează direct proliferările celulare.

Aportul scăzut de fructe şi vitamine privează organismul de rolul binefăcător al antioxidanţilor. Carnea roşie (vita, vânatul), datorită conţinutului ridicat de fier şi rolului său pro-oxidat (de formare a radicalilor liberi) produce leziuni la nivelul mucoasei colonice ceea ce creşte riscul neoplazic de 2, 5 ori.

Alcoolul, indiferent din ce băutură provine (bere, vin, lichior, whiskey, etc. ) este implicat în cancerul bucal, faringian, laringian, hepatic, esofagian, de sân, intestin gros, stomac. Alcoolul se comportă ca un iritant asupra epiteliului cavităţii bucale şi faringelui, interferând astfel cu sistemele de apărare locale, ceea ce induce alterări în replicarea ADN-ului. Mai mult decât atât, metabolitul alcoolului, acetaldehida, scade absorbţia unor importante elemente anticancerigene: vitamine (A, C, D, E, acid folic) şi pigmenţi organici (carotenoizi).

Atât alcoolul, cât şi hormonii estrogeni sunt metabolizaţi hepatic. Dacă ficatul este prea ocupat să elimine alcoolul ingerat, apare o degradare deficitară a hormonilor estrogeni, ceea ce duce mai departe la creşterea nivelului lor seric. [7, 8, 9]

Vârsta

Dacă până acum am adus în atenţia dumneavoastră factori de risc dependenţi de comportamentului nostru, a venit timpul unuia deloc influenţabil, şi anume, vârsta.

Este bine definit faptul că fiecare perioadă de vârsta este asociată cu o predominanţă a anumitor tipuri de cancere:

• 0-24 ani: leucemii, limfoame, tumori germinative, tumori cerebrale, carcinoame, meloanoame maligne
• 25-50 ani: cancere de sân, testiculare, cervix, ovar, melanoame maligne, tumori cerebrale
•  >50 ani: prostată, plămân, intestin, sân, vezică urinară, stomac, uter, ovar, pancreas

Prestigioasa revistă Nature oferă o serie de teorii cu privire la modul în care vârsta, sau mai precis, îmbătrânirea, participă la procesul carcinogenetic.
Trecerea timpului antrenează modificări multiple la nivelul ADN-ulu,i ce determină apariţia unor instabilităţi genetice. Un foarte bun exemplu de instabilitate îl reprezintă afectarea genei responsabile de sinteză proteinei p53, ce serveşte drept „gardian celular” împotriva transformărilor maligne. I

ntuiţi probabil ce presupune dispariţia gardianului. Alte două exemple frecvente în practică sunt genele BRCA1 şi BRAC2, ele având acelaşi rol ca și proteina p53 şi afectarea lor creşte considerabil susceptibilitatea apariţiei cancerului de sân.

Un alt mecansim interesant implicat este cel al scurtării telomerelor (structuri specializate aflate la nivelul capetelor cromozomilor). S-a observat că odată cu îmbătrânirea, telomerele suferă un proces de scurtare, ca şi cum s-ar toci, ceea ce duce la aparita unor instabilităţi cromozomiale, deci din nou la cancer. [10, 11]

Radiaţiile UV, expunerea la soare

Indiferent dacă este vorba de expunere la raze UV naturale sau artificiale, ambele s-au dovedit a fi implicate în apariţia celor mai frecvente cancere de piele: carcinomul scuamocelular şi bazocelular, melanomul.
Riscul creşte considerabil dacă locuiţi într-o zonă însorită, petreceţi mult timp la soare sau aveți antecedente de arsuri solare serioase.

În ceea ce priveşte fiziopatologia cancerului de piele, aceasta este superpozabilă descrierii precedente legate de proteina p53 şi lungimea telomerelor, cu deosebirea că de data aceasta factorul agresor este radiaţia UV. [12, 13]

Helicobacter pylori, HPV, HIV

Mulţi din cei diagnosticaţi cu gastrită, ulcer, sindrom dispeptic, boală de reflux esofagian, sau mai simplu spus, probleme gastrice, au auzit de bacteria Helicobacter pylori.

Studii pe loturi mari din populaţie au ajuns la concluzia că jumătate din populaţia globului este purtătoare a acestui patogen, mai mult decât atât el a fost asociat ca factor de risc apariţiei cancerelor gastrice şi duodenale.

În acest sens, există 2 factori implicaţi:

• Mediu: prezenţa bacteriei cu un adevărat arsenal biologic toxine şi enzime care îi asigură supravieţuirea în mediul ostil de acid al stomacului timp de zeci de ani; consumul crescut de sare; fumatul.
• Gazdă: răspunsul imunologic şi inflamator anormal al gazdei, producerea în exces a radicalilor liberi.

Atât mediul, cât şi răspunsul gazdei. se materializează mai departe în modificări ale mucoasei gastrice (gastrită superficială – inflamaţie cronică – gastrită atrofică – metaplazie intestinală – displazie – cancer) .

HPV-ul (Virusul Papilloma Uman) este un virus ce se transmite în timpul actului sexual vaginal, anal sau oral.

După cum era de aşteptat, acest virus este implicat în apariția cancerelor uterine (cervix), vaginale, vulvare, peniene şi mai recent descris cancerul orofaringian.
HPV-ul induce neoplazii prin infectarea celulelor epiteliale (celule ce tapetează întreaga suprafaţă a corpului şi interiorul cavităţilor), pe care le determină să crească şi să devine nemuritoare.

Partea pozitivă în infecţia cu HPV este că sistemul imun să răspundă în mod eficient şi să scape de infecţia, dar acest lucru nu se întâmplă de fiecare dată, iar atunci când eşuează,apare cancerul.

De multe ori, durează în jur de 10-20 de ani de la infecţia iniţială netratată până la formarea neoplaziei.

Un alt patogen ce favorizează dezvoltarea cancerelor este HIV-ul (Virusul Imunodeficienței Umane), prin faptul că scade capacitatea sistemului imun de a lupta împotriva infecţiilor (împotriva HPV, virusul Ebstein Barr, virusul hepatitic B/C) şi a radicalilor liberi.
Drept urmare, pacienţii afectaţi de această patologie pot dezvolta sarcom Kaposi, limfoame, cancere uterine, hepatice. [14, 15, 16, 17]

Sexul (feminin, masculin)

Oricât de ciudat ar părea, faptul că aparţii unui anumit sex îţi creşte probabilitatea de a dezvolta un anumit tip de cancer.

De exemplu, în timpul vieţii, un bărbat este mai susceptibil să dezvolte diferite cancere (mai ales hematologice) şi deseori, aceste sunt şi mai agresive decât la femei.

Alte exemple, ar fi cancerul hepatocelular, mai frecvent întâlnit la reprezentanţii sexului tare, explicaţia putând fi dată de un nivel mai ridicat de interleukina 6 (IL-6 – o proteină implicată în inflamaţie), aceasta fiind scăzută la sexul feminin sub acţiunea hormonilor estrogeni.
Tot aceşti estrogeni au rol în apărarea împotriva cancerului colorectal.

Totodată, sexul masculin este mai predispus la apariţia cancerelor de piele, din cauza unei sensibilităţi înnăscute la nivelul tegumentului.
Cu toate acestea, femeile domină în ceea ce priveşte cancerul tiroidian şi cel de colecist (vezică biliară), cauzele nefiind pe deplin elucidate.

În ceea ce priveşte cancerele de sân şi uter, nu mai este nevoie să precizăm faptul că sunt mai frecvente cancere la femei, iar cel de prostată, la bărbaţi. Aici explicaţia se găseşte în structura anatomică a fiecărui sex. [18]

Factori de risc controversaţi

Studii epidemiologie au arătat că femeile care au lucrat zeci de ani în ture de noapte sunt mai predispuse la dezvoltarea cancerelor de sân.

Explicaţia ar putea fi dată de faptul că lumina artificială scade nivelul de melatonină (hormon secretat de creier în timpul nopţii), care mai departe determină creşterea eliberări de hormoni estrogeni în exces.

Mai mult decât atât, din cauza perturbării ritmului circadian (zi-noapte) apar scăderi ale nivelului de vitamină D şi tulburări de somn care contribuie la formarea cancerelor.
Cu toate acestea, legătura dintre turele de noapte şi cancer încă se află sub investigaţie.

În rândul populaţiei feminine a circulat la un moment dat un zvon conform căruia purtatul sutienului şi deodorantul ar favoriza dezvoltarea cancerelor de sân.

Pentru sutien, mecanismul invocat este faptul că datorită presiunii exercitate la nivelul sânului există o mai proastă drenare a limfei, care ar favoriza apariţia neoplaziilor.

Pentru deodorant, efectul sau antipersipirant ar determina o persistenţă a toxinelor la nivelul axilei ce determină mai departe un fel de inflamaţie cronică şi în timp cancer.

Aceste ipoteze nu au fost însă demonstrate științific, așadar, au o validitate îndoielnică.
[19, 20, 21]

Concluzie

Factorii de risc prezentaţi sunt cei mai frecvenţi şi poate cei mai cunoscuţi la nivelul populaţiei.

Ca în cazul oricărei informați medicale, datele prezentate reprezintă doar vârful icebergului, mulţi dintre factorii de risc fiind încă studiați de lumea științifică.