Viteza de deplasare la pacienții cu cancer - factor important asociat supraviețuirii
Un nou studiu condus de Școala de Medicină a Universității Washington din St. Louis și Institutul Național al Cancerului (NCI) a observat o asociere între viteza de deplasare și riscul de deces în rândul supraviețuitorilor cancerului.
Deși studiul nu susține că mersul lent este o cauză de deces, asocierea dintre un ritm scăzut al mersului și deces a persistat în cel puțin nouă tipuri de tumori. Cercetătorii solicită acum desfășurarea mai multor studii privind această relație și aflarea dacă programele de activitate fizică ar putea ajuta supraviețuitrii cancerului să își îmbunătățească viteza de deplasare și să crească șansele de supraviețuire după diagnosticarea și tratarea bolii.
Studiul a fost publicat în revista americană Cancer Epidemiology, Biomarkers & Prevention.
Profesorul Elizabeth A. Salerno spune că o veste îmbucurătoare este faptul că supraviețuitorii cancerului traiesc mai mult ca niciodată. Însă este foarte importantă înțelegerea modului în care diagnosticul și tratamentul unei game largi de cancere pot afecta ritmul de mers pe parcursul vieții-un factor de risc potențial modificabil-care ar putea duce la noi strategii de tratament și reabilitare pentru a îmbunătăți starea de sănătate a acestor pacienți.
Cercetătorii au studiat peste 233 000 de participanți. Aceștia aveau vârste cuprinse între 50 și 71 de ani și au răspuns la chestionare cu privire la starea lor generală de sănătate, ritmul de mers și prezența sau absența vreunui handicap locomotor. După evaluare, participanții au fost monitorizați timp de câțiva ani.
Comparativ cu pacienții-control, supraviețuitorii cancerului au fost cu 42% mai predispuși să raporteze că au un mers lent și cu 24% mai predispuși să raporteze invaliditate.
Asocierea dintre cel mai lent ritm de mers și un risc semnificativ crescut de deces din orice cauză a fost observată în cazul a nouă tipuri de cancer, printre care: cancerul de sân, de colon, melanom, limfon non-Hodgkin, cancer rectal și de prostată. Legătura dintre dizabilitatea locomotorie și deces a fost și mai puternică.
Oamenii de știință au remarcat faptul că supraviețuitorii cancerului au raportat dificultăți de deplasare după cinci ani sau mai mult de la diagnosticarea și tratarea bolii, sugerând că efectele dăunătoare ale diagnosticului și terapiei sunt de lungă durată.
sursa: Science Daily
Deși studiul nu susține că mersul lent este o cauză de deces, asocierea dintre un ritm scăzut al mersului și deces a persistat în cel puțin nouă tipuri de tumori. Cercetătorii solicită acum desfășurarea mai multor studii privind această relație și aflarea dacă programele de activitate fizică ar putea ajuta supraviețuitrii cancerului să își îmbunătățească viteza de deplasare și să crească șansele de supraviețuire după diagnosticarea și tratarea bolii.
Studiul a fost publicat în revista americană Cancer Epidemiology, Biomarkers & Prevention.
Profesorul Elizabeth A. Salerno spune că o veste îmbucurătoare este faptul că supraviețuitorii cancerului traiesc mai mult ca niciodată. Însă este foarte importantă înțelegerea modului în care diagnosticul și tratamentul unei game largi de cancere pot afecta ritmul de mers pe parcursul vieții-un factor de risc potențial modificabil-care ar putea duce la noi strategii de tratament și reabilitare pentru a îmbunătăți starea de sănătate a acestor pacienți.
Cercetătorii au studiat peste 233 000 de participanți. Aceștia aveau vârste cuprinse între 50 și 71 de ani și au răspuns la chestionare cu privire la starea lor generală de sănătate, ritmul de mers și prezența sau absența vreunui handicap locomotor. După evaluare, participanții au fost monitorizați timp de câțiva ani.
Comparativ cu pacienții-control, supraviețuitorii cancerului au fost cu 42% mai predispuși să raporteze că au un mers lent și cu 24% mai predispuși să raporteze invaliditate.
Asocierea dintre cel mai lent ritm de mers și un risc semnificativ crescut de deces din orice cauză a fost observată în cazul a nouă tipuri de cancer, printre care: cancerul de sân, de colon, melanom, limfon non-Hodgkin, cancer rectal și de prostată. Legătura dintre dizabilitatea locomotorie și deces a fost și mai puternică.
Oamenii de știință au remarcat faptul că supraviețuitorii cancerului au raportat dificultăți de deplasare după cinci ani sau mai mult de la diagnosticarea și tratarea bolii, sugerând că efectele dăunătoare ale diagnosticului și terapiei sunt de lungă durată.
sursa: Science Daily
Actualizat la 12-03-2021 | Vizite: 70 | bibliografie
Alte articole:
- Medicină de precizie în tumori neuroendocrine: screening personalizat al 27 de agenți terapeutici
- Predictori ai răspunsului durabil la imunoterapie în cancerul cervical metastatic
- FGFR1 — și nu S6K1/2 — determină rezistența intrinsecă la inhibitorii BRAF în melanom
- Inteligența artificială planifică radioterapia pentru cancer la fel de bine ca specialiștii umani (trial internațional)
- Un simplu test de sânge ar putea ghida mai precis tratamentul cancerului în stadiu avansat
- Agoniștii receptorilor GLP-1 reduc mortalitatea la pacienții cu diabet și cancer activ
- De ce îmbătrânirea favorizează răspândirea cancerului de sân: rolul cheie al receptorului RAGE
- Două ședințe de radioterapie pentru cancerul de prostată: la fel de sigure ca cinci, cu mai puțin stres pentru pacienți
- Radioterapia stereotactică în cancerul de sân oligometastatic prelungește supraviețuirea fără progresie cu aproape 16 luni
- Sindromul hemofagocitic asociat terapiei CAR-T: complicație rară, dar severă, cu implicații majore în oncologia modernă
- Un medicament experimental arată primele semne de eficacitate în cancerul de prostată rezistent la hormonoterapie
- Nanoparticule multitargetate, o nouă strategie pentru a inhiba invazia cancerului de sân triplu negativ
- Alfabetizarea financiară în asigurări și toxicitatea financiară la supraviețuitorii de cancer AYA
- Nanoparticule inteligente care „citesc” tumora: un nou sistem de livrare transformă imunoterapia cancerului
- Testul PSA pentru cancerul de prostată: o revizuire Cochrane confirmă reducerea mortalității, dar ridică problema supradiagnosticării