Terapia neoadjuvantă îmnunătățește prognosticul pentru melanom
Conform unui studiu recent publicat în jurnalul Lancet, o altă abordare terapeutică la pacienții cu melanom ar putea avea rezultate mai bune după intervenția chirurgicală.
Studiul a comparat două strategii terapeutice la pacienții cu melanom cu risc înalt, care au o mutație a genei BRAF. Prima strategie a fost îngrijirea standard, reprezentată de intervenția chirurgicală, iar a doua a constat în administrarea a două medicamente în cadrul unei terapii țintite, administrate înainte și după operație. La pacienții din a doua categoie s-a observat în faza a doua a studiului o supraviețuire fără semne de boală mai mare, iar după 7 luni cercetătorii au întrerupt studiul mai devreme datorită rezultatelor pozitive.
Practic, este vorba despre un tratament neoadjuvant care nu a mai fost niciodată administrat în caz de melanom. Rezultatele sunt spectaculoase, nu doar pentru că pacienții au început să se simtă mult mai bine după terapia neoadjuvantă, dar și pentru că 58% din ei au raportat un răspuns anatomopatologic complet, ceea ce înseamnă că în momentul rezecției tumorii nu mai existau celule canceroase viabile.
La pacienții eligibili, stadiile III și IV de melanom cu mutația genei BRAF au indicație de intervenție chirurgicală de rezecție. În aceste stadii multe cancere sunt în proces de tranziție de la boala localizată la boala metastatică, definită ca și cancer oligometastatic. În prezent, mai puțin de 50% din pacienții din această categorie cu risc înalt supraviețuiesc la 5 ani de la momentul diagnosticului.
Cheia noului tratament este mutația genei BRAF, existentă la aproximativ 60% dintre pacienții cu melanom. Cercetătorii susțin că acest tratament care acționează la nivelul genei BRAF este eficace în 90% din cazuri.
Majoritatea studiilor clinice care au s-au concentrat asupra mutației genei BRAF au început la pacienți în stadiul IV de cancer, la care boala deja a metastazat la alte organe sau zone din organism. Autorii studiului de față susțin că același principiu de tratament se poate aplica la pacienții în stadii mai incipiente.
Studiul a fost unul randomizat, la scară mică, incluzând 21 de pacienți. La grupul de pacienți care avea o supraviețuire mai mare s-au administrat două medicamente (dabrafenib și trametinib) timp de 8 săptămâni înainte de intervenția chirurgicală, și după intervenție, timp de încă 44 de săptămâni. Efectele secundare cel mai frecvent întâlnite au fost frisoanele și cefaleea.
Autorii studiului susțin că încă rămâne incert numărul de săptămâni postoperatorii de administrare a medicamentului. Ei continuă să caute răspunsul la această întrebare, investigând, de asemenea, cum pot prezice categoria de pacienți cea mai predispusă la un răspuns anatomopatologic complet, dacă în prelabil au primit tratamentul.
Sursa: Futurity
Actualizat la 23-02-2018 | Vizite: 86 | bibliografie
- Screeningul genetic BRCA1/BRCA2: cui se recomandă și ce înseamnă un rezultat pozitiv
- Testul PSA: când îl faci, cum îl interpretezi și ce înseamnă un rezultat ridicat
- Cancer de sân: depistare precoce, factori de risc și tratament 2026
- Dislipidemia la pacienții cu cancer: riscul cardiovascular subestimat și opțiuni terapeutice — EHJ 2026
- Amiloidoza AL în era daratumumab: factori prognostici și biomarkeri pentru era modernă
- Fulvestrantul ca terapie de menținere dublează supraviețuirea fără progresie față de capecitabină în cancerul mamar metastatic HR+/HER2−
- Imunoterapia adăugată chimioterapiei neoadjuvante crește rata de răspuns patologic complet în cancerul mamar triplu-negativ precoce
- Estradiolul transdermic, non-inferior agoniștilor LHRH în cancerul de prostată local avansat, cu profil mai bun de tolerabilitate osoasă și metabolică
- Dinamica ADN tumoral circulant prezice rezultatele clinice în cancerul colorectal metastatic tratat cu cetuximab
- Corelate imune sistemice ale supraviețuirii pe termen lung după terapie combinată cu adenovirus oncolitic și interferon gamma în gliomul de grad înalt
- Tucidinostat adăugat la R-CHOP îmbunătățește supraviețuirea în limfomul DLBCL cu dublu-expresor MYC/BCL2
- Limfomul din celule de manta: ibrutinib fără transplant autolog este non-inferior regimului standard cu transplant la 4,5 ani de urmărire
- Darolutamida controlează durerea și menține calitatea vieții în cancerul de prostată metastatic hormono-sensibil — date ARANOTE Lancet Oncology
- PSA seric la 6, 12 și 24 de săptămâni prezice puternic supraviețuirea globală în cancerul de prostată metastatic și cu risc înalt — date STAMPEDE
- DUSP21 resensibilizează celulele de leucemie mieloidă cronică rezistente la imatinib la acțiunea ponatinibului prin diferențiere eritroidă mediată de GATA-1