Prevenirea metastazelor la ficat, folosind un medicament nanoterapeutic
Un medicament nanoterapeutic microARN, dezvoltat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Texas, a prevenit răspândirea cancerului la ficat, în studiile efectuate pe șoareci. Autorii notează faptul că medicamentul poate fi un candidat promițător pentru companiile farmaceutice care au dezvoltat vaccinuri cu ARN mesager (ARNm) pentru COVID-19, din cauza asemănărilor dintre agenții ARN.
Nucleul medicamentului a fost realizat prin complexarea miR-122, un regulator al metabolismului acizilor grași, cu un rol pozitiv în reglarea replicării virusului hepatitei C, cu fosfatul de calciu, iar lipidele au fost înfășurate în jurul nucleului pentru a face o nanoparticulă. Medicamentul livrează miR-122 în hepatocite, ceea ce le face „mai sănătoase”, ajutând la prevenirea stabilirii celulelor canceroase în ficat. Deși medicamentul a fost testat doar pe șoareci, descoperirile reprezintă un progres valoros în lupta împotriva cancerului, deoarece până la 70% dintre persoanele cu afecțiuni precum cancer colorectal dezvoltă ulterior metastaze hepatice.
„După metastazele pulmonare, metastazele hepatice sunt cele mai frecvent raportate în rândul pacienților cu cancer. Din acest motiv, noi terapii care să prevină metastazele hepatice sunt o nevoie urgentă în oncologie. Studiul actusl este promițător, deoarece a arătat o toxicitate minimă”, declară directorul Centrului Harold C. Simmons, Carlos L. Arteaga.
Autorii menționează că noul studiu ar putea ajuta la înțelegerea efectului medicamentului împotriva cancerului. „Este nevoie de fonduri și resurse majore pentru a dezvolta nanoparticule care pot furniza acizi nucleici, cum ar fi ARNm și miARN. Înainte de dezvoltarea vaccinurilor COVID-19, costul era prohibitiv. Dar acum, când au fost dezvoltate și aprobate mai multe platforme, aceste platforme/nanoparticule pot fi utilizate pentru alte aplicații, cum ar fi ceea ce am dezvoltat în studiul nostru”, a declarat autorul studiului, dr. Andrew Wang, vicepreședinte asociat pentru cercetare al radiațiilor oncologie și membru al Centrului Harold C. Simmons.
sursa: News Medical
foto: UT Southwestern Medical Center (Nanoparticulele concepute încapsulează miR-122 în miez și vizează hepatocitele folosind Gal (puncte albastre). eliberează miR-122 în hepatocite, ceea ce le face „mai sănătoase”.)

Actualizat la 25-01-2022 | Vizite: 80 | bibliografie
Alte articole:
- Screeningul genetic BRCA1/BRCA2: cui se recomandă și ce înseamnă un rezultat pozitiv
- Testul PSA: când îl faci, cum îl interpretezi și ce înseamnă un rezultat ridicat
- Cancer de sân: depistare precoce, factori de risc și tratament 2026
- Dislipidemia la pacienții cu cancer: riscul cardiovascular subestimat și opțiuni terapeutice — EHJ 2026
- Amiloidoza AL în era daratumumab: factori prognostici și biomarkeri pentru era modernă
- Fulvestrantul ca terapie de menținere dublează supraviețuirea fără progresie față de capecitabină în cancerul mamar metastatic HR+/HER2−
- Imunoterapia adăugată chimioterapiei neoadjuvante crește rata de răspuns patologic complet în cancerul mamar triplu-negativ precoce
- Estradiolul transdermic, non-inferior agoniștilor LHRH în cancerul de prostată local avansat, cu profil mai bun de tolerabilitate osoasă și metabolică
- Dinamica ADN tumoral circulant prezice rezultatele clinice în cancerul colorectal metastatic tratat cu cetuximab
- Corelate imune sistemice ale supraviețuirii pe termen lung după terapie combinată cu adenovirus oncolitic și interferon gamma în gliomul de grad înalt
- Tucidinostat adăugat la R-CHOP îmbunătățește supraviețuirea în limfomul DLBCL cu dublu-expresor MYC/BCL2
- Limfomul din celule de manta: ibrutinib fără transplant autolog este non-inferior regimului standard cu transplant la 4,5 ani de urmărire
- Darolutamida controlează durerea și menține calitatea vieții în cancerul de prostată metastatic hormono-sensibil — date ARANOTE Lancet Oncology
- PSA seric la 6, 12 și 24 de săptămâni prezice puternic supraviețuirea globală în cancerul de prostată metastatic și cu risc înalt — date STAMPEDE
- DUSP21 resensibilizează celulele de leucemie mieloidă cronică rezistente la imatinib la acțiunea ponatinibului prin diferențiere eritroidă mediată de GATA-1