Noi opțiuni terapeutice pentru cancerul colorectal
Autor: Pintilii Oana-Ștefania | actualizat la 29-04-2025
Cancerul colorectal este al treilea cel mai frecvent cancer la nivel mondial, conform Institutului American de Cercetare a Cancerului.
De cele mai multe ori, pentru cei diagnosticați cu cancer colorectal, tratamentul constă în intervenție chirurgicală (cu riscul reapariției bolii) și chimioterapie, complementar metodelor invazive. Chimioterapia poate da reacții adverse severe. O echipă de cercetători de la Universitatea Texas A&M lucrează pentru a dezvolta un dispozitiv tip wireless, minim invaziv, care să coste puțin și să fie o opțiune eficientă și sigură de tratare a cancerului.
Dispozitivul se bazează pe terapie fotodinamică, iar aceasta va fi utilizată în timpul intervenției chirurgicale, prin intermediul unui fotosensibilizator (un medicament care este activat de lumină) ce are potențialul de a ucide celulele canceroase. În timpul acestui proces, chirurgii pot îndepărta inițial o porțiune mare din tumoră, cu iradierea completă a masei canceroase atunci când fotosensibilizatorul este stimulat prin lumină.
Terapia fotodinamică este eficientă în multe tipuri de cancer cu tumori solide, însă necesită studii suplimentare pentru a înțelege variabilitatea răspunsului la tratament, pentru că nu toate tumorile răspund la fel. Din acest motiv, echipa de cercetători de la Universitatea Texas dezvoltă dispozitivul tip wireless ce își propune să rezolve acest decalaj. Utilizarea medicamentului care induce o reacție fotochimică ar declanșa moartea tuturor celulelor tumorale, mai ales că dispozitivul va permite dozarea luminii în funcție de răspunsul individual al tumorii. Un dispozitiv implantabil, de dimensiuni reduse, biocompatibil, poate reprezenta un succes în terapia tumorală. Ar putea avea impact asupra tumorilor ce apar în zonele de sân, rinichi, plămân, pancreas, organe genitale, prostată.
Cercetătorii lucrează și la implementarea unei platforme cu potențial de monitorizare a sănătății fiecărui pacient, culegând date despre terapia fotodinamică prin dispozitivul wireless, menite să contribuie la extinderea opțiunilor terapeutice, cu minim de recurențe tumorale.
sursa: Science Daily
foto: Justin Baetge/Texas A&M Engineering
Actualizat la 29-04-2025 | Vizite: 377 | bibliografie
Alte articole:
- Risc în creștere pentru cancerele secundare la supraviețuitorii oncologici: analiză pe patru decenii
- Creșterea incidenței cancerului la adulții tineri: rolul factorilor de risc comportamentali și al obezității
- Un nou peptid derivat din bacterii fotosintetice țintește direct mitocondriile și inhibă creșterea cancerului
- Microbiomul intestinal în supraviețuirea în cancer: rolul dietei, activității fizice și factorilor clinici
- Cercetătorii identifică „divizarea ARN-ului” ca factor cheie al cancerului
- Antrenamentul de abilități Bright IDEAS-YA îmbunătățește starea psihosocială a adulților tineri cu cancer
- Inhibarea duală PTPN1/PTPN2: o strategie promițătoare pentru potențarea imunoterapiei cu celule natural killer
- Limfomul Hodgkin, redefinit: nu o creștere necontrolată, ci o maturizare celulară blocată la jumătate de drum
- Nișele fibroase timpurii inițiază mediul permisiv pentru cancer: un nou model al debutului tumoral pulmonar
- Mortalitatea prin cancer rectal în rândul adulților tineri crește accelerat, de până la trei ori mai rapid decât în cancerul de colon
- ADN-ul tumoral oferă indicii esențiale pentru identificarea originii cancerelor metastatice fără sediu primar cunoscut
- Arhitectura spațială a celulelor imune în melanom și rolul său predictiv pentru imunoterapia combinată
- Detectarea metastazelor ganglionare optimizată printr-un sistem AI „plug-and-play” cu performanțe superioare
- Studiul asociază un erbicid comun cu creșterea riscului de cancer colorectal cu debut precoce
- Expunerea la particule fine din aer este legată de o creștere relevantă a riscului de cancer și a decesului oncologic