Mai puţine grăsimi, mai multe şanse de supravieţuire pentru femeile cu cancer mamar
O dietă săracă în grăsimi le poate prelungi viaţa femeilor diagnosticate cu cancer mamar, potrivit unui studiu recent. Rezultatele cercetării au fost făcute publice în cadrul unui simpozion din San Antonio şi au primit un răspuns pozitiv din partea tuturor participanţilor, fiind considerate cel puţin promiţătoare.
La această investigaţie ştiinţifică au luat parte 2.437 de subiecţi, exclusiv femei diagnosticate cu cancer mamar în stadii incipiente. Până la momentul de debut al experimentului, toate suferiseră intervenţii chirurgicale de îndepărtare a tumorii şi continuau cu diverse tipuri de tratament – chimioterapie, radioterapie – în funcţie de specificul bolii.
Din numărul total de participante, 975 au fost selectate în mod aleatoriu şi au fost înştiinţate că vor urma un nou regim alimentar. Principalul obiectiv a fost ca din volumul caloric asimilat de femei, doar 15% să provină din grăsimi. Timp de 16 săptămâni, acestea au beneficiat de 8 sesiuni de consiliere, urmate de consultaţii ale nutriţioniştilor la fiecare trei luni. Celelalte 1.462 de femei au fost încadrate în grupul de control.
Înainte ca investigaţia ştiinţifică să înceapă, s-a constatat că din cantitatea calorică totală asimilată de către cele 2.437 de participante, o medie de 29,6% provenea din grăsimi. Şase ani mai târziu, femeile care au urmat o dietă săracă în lipide au reușit să scadă această pondere, ajungând la 23%, în timp ce membrele eşantionului de control au atins 31,4%.
După opt ani de la debutul cercetării, rata mortalităţii pentru pacientele care consumau mai puţine alimente bogate în grăsimi a ajuns la 9,1%, cu 18% mai redusă decât în cazul celorlalte femei. În 2013, diferenţa aceasta ajungea la 20%. Cu toate acestea, rezultatul nu era suficient de mare pentru a deveni important din punct de vedere statistic.
Cercetătorii şi-au continuat studiul, concentrându-şi investigaţia ştiinţifică doar asupra femeilor ale căror celule canceroase nu prezentau receptori hormonali pentru estrogen. Aici, diferenţele au fost remarcabile. Rata mortalităţii pentru femeile care au urmat un regim alimentar cu un conţinut redus de grăsimi era cu 36% mai scăzută decât pentru cele care nu au ţinut dietă.
Apoi, echipa de cercetare şi-a îndreptat analiza exclusiv asupra pacientelor ale căror celule canceroase nu aveau receptori nici pentru hormonul estrogen, nici pentru progesteron. Femeile care au redus consumul de grăsimi prezentau un risc de deces cu 56% mai scăzut decât cele din grupul de control.
Prezentul studiu a fost condus de o echipă ştiinţifică a Institutului Medical de la Universitatea California, Los Angeles, alături de specialişti ai Spitalului Beth Israel Deaconess, din Boston, şi a fost susţinut financiar de Institutul Naţional Oncologic şi de Institutul American de Cercetare în Oncologie.
Sursa: San Antonio Breast Cancer Symposium, citată de Medical Xpress
Actualizat la 15-12-2025 | Vizite: 877 | bibliografie
- Screeningul genetic BRCA1/BRCA2: cui se recomandă și ce înseamnă un rezultat pozitiv
- Testul PSA: când îl faci, cum îl interpretezi și ce înseamnă un rezultat ridicat
- Cancer de sân: depistare precoce, factori de risc și tratament 2026
- Dislipidemia la pacienții cu cancer: riscul cardiovascular subestimat și opțiuni terapeutice — EHJ 2026
- Amiloidoza AL în era daratumumab: factori prognostici și biomarkeri pentru era modernă
- Fulvestrantul ca terapie de menținere dublează supraviețuirea fără progresie față de capecitabină în cancerul mamar metastatic HR+/HER2−
- Imunoterapia adăugată chimioterapiei neoadjuvante crește rata de răspuns patologic complet în cancerul mamar triplu-negativ precoce
- Estradiolul transdermic, non-inferior agoniștilor LHRH în cancerul de prostată local avansat, cu profil mai bun de tolerabilitate osoasă și metabolică
- Dinamica ADN tumoral circulant prezice rezultatele clinice în cancerul colorectal metastatic tratat cu cetuximab
- Corelate imune sistemice ale supraviețuirii pe termen lung după terapie combinată cu adenovirus oncolitic și interferon gamma în gliomul de grad înalt
- Tucidinostat adăugat la R-CHOP îmbunătățește supraviețuirea în limfomul DLBCL cu dublu-expresor MYC/BCL2
- Limfomul din celule de manta: ibrutinib fără transplant autolog este non-inferior regimului standard cu transplant la 4,5 ani de urmărire
- Darolutamida controlează durerea și menține calitatea vieții în cancerul de prostată metastatic hormono-sensibil — date ARANOTE Lancet Oncology
- PSA seric la 6, 12 și 24 de săptămâni prezice puternic supraviețuirea globală în cancerul de prostată metastatic și cu risc înalt — date STAMPEDE
- DUSP21 resensibilizează celulele de leucemie mieloidă cronică rezistente la imatinib la acțiunea ponatinibului prin diferențiere eritroidă mediată de GATA-1