Extractul din fructe de pădure adăugat în medicamentele chimioterapice crește eficiența acestora

Autor: Mancaș Mălina , publicat la 25-04-2016

Extractul din fructe de pădure adăugat în medicamentele chimioterapice crește eficiența acestora
Un studiu publicat în Journal of Clinical Pathology arată că adăugarea extractului din fructe de aronia în medicamentele chimioterapice pentru cancer pancreatic crește eficiența acestora.

Fructele de aronia fac parte din clasa fructelor de pădure, fiind bogate în vitamine și antioxidanți, inclusiv o serie de polifenoli.

Cercetătorii au ales să analizele impactul acestui extract asupra celulelor canceroase pancreatice, deoarece acest tip de cancer este unul extrem de agresiv, care avansează rapid.

A fost analizată  linia celulară pancreatică AsPC-1 observându-se modul în care acționează asupra ei un medicament chimioterapic – gemcitabina, administrat singur sau cu diferite concentrații de extract de aronia. S-a analizat și eficiența extractul de aronia administrat individual asupra celulelor canceroase.

Rezultatele au indicat că tratamentul de 48 de ore cu 1 ug/ml extract de aronia și medicament chimioterapic a dus la apoptoza celulelor canceroase. Extractul nu are efect toxic asupra vaselor sangvine, nici măcar la concentrații mari, de 50 ug/ml, lucru ce subliniază faptul că acest compus  acționează prin alt mod decât prin prevenirea formării vaselor de sânge care alimentează tumora (anti-angiogeneză).

Sunt necesare studii suplimentare pentru a analiza efectul micronutrienților din acest fruct asupra celulelor canceroase, putând reprezenta o nouă metodă de tratament în oncologie.

Sursa: Futurity.org

Publicat la 25-04-2016 | Vizite: 1091 | bibliografie

Alte articole:
Notă: informațiile prezentate pe site-ul Ghid-Cancer.ro au rolul de a informa și susține pacienții cu cancer sau aparținătorii acestora, însă nu pot substitui vizita la medic, diagnosticul și tratamentul oferit de acesta în mod direct. Nu ne asumăm nicio răspundere cu privire la efectele pe care acest site le poate avea asupra dvs.
Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp