Capacitatea de reparare a ADN-ului este afectată la însoțitorii de bord după zboruri aeriene

Într-un studiu publicat în Scientific Reports, cercetători de la Harvard T.H. Chan School of Public Health au investigat efectele zborurilor aeriene asupra integrității genomice la însoțitorii de bord. Prin evaluarea capacității de reparare a ADN-ului și a modificărilor celulare înainte și după zbor, cercetătorii oferă noi perspective asupra riscurilor biologice asociate meseriei de însoțitor de bord, un grup profesional până acum insuficient explorat din punct de vedere biomedical.
Însoțitorii de bord sunt expuși la o combinație unică de factori de risc profesionali: radiații cosmice ionizante, variații de fus orar, stres psihosocial, contact cu substanțe chimice din aerul din cabină și factori fizici precum vibrațiile sau hipoxia intermitentă. Datele epidemiologice sugerează o incidență crescută a unor tipuri de cancer (de sân, piele și limfom non-Hodgkin) la acest grup profesional, dar mecanismele biologice implicate nu sunt bine înțelese.

Un aspect important al carcinogenezei este instabilitatea genomică, care poate apărea prin afectarea mecanismelor de reparare a ADN-ului. Aceste mecanisme includ repararea exciziei de bază, repararea exciziei nucleotidice, repararea dublelor catene prin recombinare omologă sau prin unire neomologă, și mecanismul de corectare a nepotrivirilor de baze. Disfuncțiile acestor procese sunt implicate în inițierea și progresia cancerului.

Despre studiu

Cercetătorii au analizat probe de sânge recoltate de la 9 însoțitori de bord (3 bărbați și 6 femei, vârste 24–64 ani, vechime în muncă între 2–41 ani), înainte și imediat după zboruri comerciale. Au fost măsurați parametrii hematologici, nivelul de afectare a ADN-ului și capacitatea de reparare a acestuia folosind tehnologii avansate, precum CometChip (pentru cinetica reparării ADN-ului) și FM-HCR (Fluorescence Multiplex Host Cell Reactivation), o platformă funcțională de înaltă precizie.

Cele două metode complementare au permis evaluarea simultană a deteriorării ADN-ului bazal, a dinamicii reparării după iradiere, și a eficienței individuale în repararea unor leziuni specifice, cum ar fi 8-oxoguanina (8oxoG) — o lesiune reprezentativă pentru stresul oxidativ.

Rezultate

• Modificări hematologice: S-au observat creșteri semnificative ale limfocitelor (p = 0.02) și o tendință de creștere a bazofilelor după zbor, sugerând un răspuns inflamator sistemic indus de expunerea la zbor.
• Cinetica reparării ADN-ului: După iradiere cu raze X, celulele izolate după zbor au avut un timp de înjumătățire al leziunilor mai lung (t_1/2 = 25.59 min) față de probele pre-zbor (t_1/2 = 14.68 min), sugerând o eficiență redusă a reparării leziunilor. Totuși, aceste diferențe nu au atins semnificație statistică.
• Capacitatea de reparare a ADN-ului (DRC): Metoda FM-HCR a evidențiat scăderi semnificative ale activității de reparare a două tipuri de leziuni:

• 8oxoG:C, reparată în mod normal prin repararea exciziei de bază: scădere semnificativă a capacității de reparare a ADN-ului după zbor (p = 0.035).
• Leziuni induse de radiații ionizante în plasmide: scădere semnificativă a capacității de reparare a ADN-ului post-zbor (p = 0.025).

• Corelații relevante: S-a identificat o corelație pozitivă între scăderea capacității de reparare a ADN-ului pentru leziunile de radiații ionizante și scăderea activității unirii neomologe, ceea ce susține rolul acestui mecanism în răspunsul la leziunile complexe de ADN.

Aceste rezultate indică o afectare funcțională, tranzitorie, a capacității de apărare genomică după zbor, ceea ce ar putea contribui la riscul crescut de cancer în acest grup.

Concluzii și implicații

Acest studiu-pilot demonstrează că zborul aerian induce modificări hematologice și suprimă temporar capacitatea de reparare a ADN-ului în celulele mononucleare periferice ale însoțitorilor de bord. În special, afectarea reparării leziunilor oxidative (8oxoG\:C) și ale celor induse de radiații ionizante ridică îngrijorări, întrucât acestea sunt considerate mecanisme cheie în inițierea cancerelor.

Deși limitat de dimensiunea eșantionului, studiul are mai multe puncte forte: utilizarea de metode funcționale validate, evaluarea repetată intra-subiect și corelarea cu parametrii clinici și de expunere. Aceste rezultate justifică investigații ulterioare cu eșantioane mai mari, măsurători dosimetrice individualizate și analize multi-omice pentru identificarea biomarkerilor de risc.

Mesajul-cheie: profesia de însoțitor de bord implică expuneri multiple care pot induce instabilitate genomică și răspunsuri inflamatorii sistemice, contribuind la riscul oncologic. Studiul aduce un suport biologic concret pentru aceste riscuri și oferă o bază științifică pentru revizuirea politicilor de protecție a personalului aeronautic.