„Competența oncogenă”, decisivă în procesul de formare a cancerului de piele
Autor: Domșa Dariana | actualizat la 07-09-2025
Cercetătorii americani raportează că formarea melanomului depinde de ceva numit „competență oncogenă”, care este rezultatul unei colaborări între mutațiile ADN-ului dintr-o celulă și setul special de gene care sunt activate în acea celulă.
Într-o lucrare publicată în revista Science, o echipă de cercetători de la Institutul pentru Cancer Sloan Kettering, arată că formarea melanomului depinde de „competența oncogenă”. Conform concluziilor studiului, celulele care sunt competente pentru a forma cancerul de piele pot accesa un set de gene care, în mod normal, sunt închise melanocitelor mature (celulele care produc melanină și conferă pielii culoarea sa). Pentru a accesa genele blocate, celulele necesită proteine specifice care acționează precum niște chei. Fără ele, celulele nu formează melanom, chiar și atunci când au mutații ADN asociate cancerului. Constatările oferă o explicație a motivului pentru care doar unele celule pot forma cancer și oferă potențiale ținte terapeutice care într-o zi ar putea ajuta pacienții.
Întreaga cercetare a plecat de la un studiu desfășurat anterior într-o populație de pești zebră, animale folosite preponderent pentru studierea dezvoltării melanomului. Într-un studiu efectuat de aceeași echipa de cercetători, peștii zebră au fost modificați genetic pentru a conține o genă BRAF mutant, aceeași care se găsește în aproximativ jumătate din melanoame. Oamenii de știință au introdus gena BRAF în așa fel încât să fie activată în trei etape diferite de dezvoltare a melanocitelor la pești diferiți: la stadiul de crestă neuronală (NC), la stadiul melanoblastului (MB) și la stadiul melanocitelor (MC).
După câteva luni, au descoperit că doar peștii cu BRAF activat în stadiile NC și MB erau capabili să formeze tumori (ceea ce cercetătorii numesc „competență oncogenă”). Celulele cu BRAF activate în stadiul MC au format în schimb alunițe. Pentru a extinde rezultatele la oameni, cercetătorii au realizat experimente similare la oameni, utilizând celule stem pluripotente umane (hPSC). În acest caz, au introdus gena BRAF mutantă în hPSC-uri în aceleași trei etape care au fost studiate la pești și apoi au implantat celulele rezultate la șoareci, pentru a vedea care au fost capabili să formeze tumori. Din nou, doar primele două etape - NC și MB - au fost în mod constant capabile să formeze tumori.
sursa: Science Daily
Actualizat la 07-09-2025 | Vizite: 424 | bibliografie
Alte articole:
- Medicină de precizie în tumori neuroendocrine: screening personalizat al 27 de agenți terapeutici
- Predictori ai răspunsului durabil la imunoterapie în cancerul cervical metastatic
- FGFR1 — și nu S6K1/2 — determină rezistența intrinsecă la inhibitorii BRAF în melanom
- Inteligența artificială planifică radioterapia pentru cancer la fel de bine ca specialiștii umani (trial internațional)
- Un simplu test de sânge ar putea ghida mai precis tratamentul cancerului în stadiu avansat
- Agoniștii receptorilor GLP-1 reduc mortalitatea la pacienții cu diabet și cancer activ
- De ce îmbătrânirea favorizează răspândirea cancerului de sân: rolul cheie al receptorului RAGE
- Două ședințe de radioterapie pentru cancerul de prostată: la fel de sigure ca cinci, cu mai puțin stres pentru pacienți
- Radioterapia stereotactică în cancerul de sân oligometastatic prelungește supraviețuirea fără progresie cu aproape 16 luni
- Sindromul hemofagocitic asociat terapiei CAR-T: complicație rară, dar severă, cu implicații majore în oncologia modernă
- Un medicament experimental arată primele semne de eficacitate în cancerul de prostată rezistent la hormonoterapie
- Nanoparticule multitargetate, o nouă strategie pentru a inhiba invazia cancerului de sân triplu negativ
- Alfabetizarea financiară în asigurări și toxicitatea financiară la supraviețuitorii de cancer AYA
- Nanoparticule inteligente care „citesc” tumora: un nou sistem de livrare transformă imunoterapia cancerului
- Testul PSA pentru cancerul de prostată: o revizuire Cochrane confirmă reducerea mortalității, dar ridică problema supradiagnosticării