Metastaze osoase

Mara,
Sincera sa fiu nici nu stiu ce as putea sa-ti spun sa-ti ridic putin moralul, tonusul vital, pentru ca observ ca numai de incidente urate ai parte in ultimul timp...Imi pare nespus de rau, sincer, asa o perioada nefasta am avut eu anul trecut, si din ce gandeam mai negativ, din aia numai probleme atrageam.O functiona pe undeva o lege a firii, habar n am, doar ca mi-am schimbat punctul de vedere si am redevenit eu cea optimista si plina de incredere, gandesc numai la lucruri pozitive si se pare ca atrag numai lucruri pozitive.
Mama se pregateste, maine mergem la seria de cito, suntem pregatite sufleteste si convinse ca lucrurile vor merge din bine in mai bine...
Ce sa-ti spun, capul sus, cu toate loviturile pe care le da, viata are partea ei frumoasa si aceasta parte trebuie cautata. altfel... te pierzi in amaraciune si o sa-ti para un calvar...
Numai bine, Mara, ai grija de tine...

Off, tare rau imi pare sa aud numai de lucruri triste, si la noi e o perioada tare, tare agitata. De la 1 iulie a trebuit sa-mi schimb locul de munca (ceea ce mi-a afectat destul de mult timpul liber, si asa insuficient.). In plus trebuie sa ma ocup singura de tot ce inseamna organizatorice privind pomeni si tot ce trebuie facut.
Asa ca am devenit un robotel.si poate ca e mai bine asa, nu mai am timp sa ma gandesc la nimic, iau totul ca atare.
In rest multa tristete...fete lungi si obosite...doar baietelul nostru de 1 anisor ne mai scoate din starea asta.
Inca mai am momente cand nu pot accepta ideea, pur si simplu nu-mi vine sa cred ca nu mai e...si mi-e groaza sa mai intru in casa socrilor mei.

Mara...cu 2 zile inainte sa moara ne-a rugat sa-i punem cerceii si alte bijuteri (total nefiresc pentru felul ei de a fi) si sa-i facem o fotografie. Spunea ca se simte frumoasa asa, cu parul ondulat (asa ii crescuse dupa citostatice). Am simtit un mare nod in gat cand am auzit-o si instant mi-am amintit ceea ce scriai tu.chiar nu pot sa-mi explic asemanarile..

Va pup si va imbratisez cu mare drag, sper sa auzim numai de bine, sa va fereasca D-zeu de necazuri..

ac1985,

M-a impresionat asemanarea... Eu nu voi uita niciodata acea zi. A fost ultima in care mama mea a fost pentru scurt timp vesela. Poate mamele noastre sunt fericite acolo unde au plecat acum. Eu o visez adesea pe mama vesela, cu fata sclipitoare si foarte frumoasa - asa cum era ea de fapt cand era sanatoasa - si sper ca asa sa fie si acolo, in nestiut.
Sanatate iti doresc, sa iti poti creste baietelul.

Mara,
faptul ca o visezi vesela si zambitoare si fericita trebuie sa-ti dea tie sperante si putina forta, pentru ca, asa cum eu cred in lmea de apoi, ea vrea sa-ti dea de stire ca este mult mai bine, incomparabil mai bine, fara dureri, fara griji, si cu "ochii pe voi"...
Cand mi-a murit o prietena buna, care era de-o seama cu tata, cineva mi-a spus sa n-o mai plang, pentru ca lacrimile mele o ard... acolo e fericita si nu trebuie sa fie intoarsa din calea ei... Mi -au ramas intiparite in memorie cuvintele astea ca o gravura. Nu poti sa nu plangi o persoana care pleaca pentru totdeauna de langa tine, insa poti de asemenea sa crezi in fericirea pe care ea o are pe chip atunci cand ti se arata in vis...
Azi am fost cu mama la spital, dar medicamentul nu a ajuns inca.. Am pierdut insa toata ziua dupa domnul doctor, sa o consulte si sa-i vada analizele.. Totul i-a iesit foarte bine, am adus-o acasa si acum asteptam zilele urmatoare sa ne cheme din nou...
Ac1985 as vrea sa-ti pun o intrebare... ai spus la un moment dat ca soacrei tale i-au iesit analizele bune timp de 5 luni... in tot acest timp facea si chimio? Ca am citit ca n-a tolerat chimioterapia, dar intrebarea asta ma macina, si mamei ii ies analizele bune mereu inainte de sedinta de chimio, n-a necesitat niciodata o imbunatatire a imunitatii cu medicamente inainte de sedinta.
Iti doresc din suflet sa ai forta sa treci peste asta, si cel mai important, povesteste-i baietelului tau despre bunica lui, cat de mult l-a iubit si cum are grija de el de acolo de sus, binenteles cand va creste suficient cat sa stie ce i povestesti !!!
De aici de departe va imbratisez cu drag!!!!

Crystssy,

La soacra mea totul a inceput in primavara anului 2011, ea acuza dureri de spate care nu cedau la niciun analgezic. A mers la medic periodic, a facut in luna mai si un RMN (pe care niciun medic din cei intrebati nu au stiut sa-l interpreteze, chiar unul dintre ei a si pierdut cd-ul) insa periodic i se dadea tratament pentru raceli, bronsiolita, chiar i s-a recomandat si consult psihiatric pentru ca se presupunea ca e pe baza de stress.
In septemprie VSH-ul a iesit marit si atunci au internat-o prima data pentru investigatii suplimentare. Dupa 2 saptamani in care a fost internata in spitalul din Ploiesti, singura concluzie era o osteoporoza avansata pe anumite vertebre, iar medicul ne-a recomandat investigatii mai amanuntite, in ideea in care, pentru varsta ei osteoporoza era mult prea avansata. Au urmat alte saptamani la spitalul militar din Bucuresti si abia acum s-a depistat nodulul de la san (mereu ma gandesc cat de mult ar fi schimbat situatia daca ea ar fi mers anual sa faca o mamografie) si faptul ca s-a extins si la coloana (in urma biopsiei si scintigrafiei). In noiembrie s-a incercat prima schema de citostatice (din pacate nu stiu denumirea produsului, stiu doar ca era ceva perfuzabil) combinata cu radioterapie, insa organismul ei nu a suportat tratamentul (a facut toate reactiile adverse din prospect, trombocite la pamant, a fost nevoie de transfuzii de sange si masa trombocitara).
Ulterior medicul oncolog a schimbat schema de citostatice cu ceva mai usor (trebuia sa ia niste pastile timp de 10 sau 12 zile pe luna).din cate am inteles noul tratament doar oprea evolutia celulelor canceroase, nu lupta impotriva tumorii existente. Pana in luna aprilie totul a fost perfect. Analizele ieseau in parametrii de fiecare data, durerile se micsorasera ca intensitate.dupa care, in perioada Pastelui ne tot spunea ca o doare capul insa durerea era localizata pe partea dreapta (descria ca o doare ca si cum s-ar fi lovit, ca la o vanataie)...si, de atunci, trombocitele au inceput sa scada. Indiferent de tratamentele de stimulare a lor, acestea tot scadeau de la o saptamana la alta si, automat, si schema de citostatice a fost intrerupta. Cand au ajuns sub 50.000 i s-a facut masa trombocitara insa fara succes (cresteau artificial cu cateva zeci de mii, doar pentru cateva zile).
Desi analizele erau proaste, starea ei generala era in continuare foarte buna, nu se simtea deloc slabita, iesea la plimbare, singura schimbare era ca incepuse sa se umfle, in special la fata).
Cu 3 saptamani inainte sa moara a inceput sa se simta mai rau, era ametita, dormea mai mult, avea zile in care nu se putea trezi (se trezea cateva zeci de secunde si adormea la loc).
Cu o saptamana inainte sa moara, in una din zile a picat din nou in starea de somnolenta continua insa fenomenul era mult mai pronuntat si i se umflase foarte tare ochiul drept. Dupa CT concluzia a fost ca e afectat si meningele si de aici au inceput durerile de cap groaznice, momente in care nu mai era lucida, facea confuzii, se putea deplasa doar sustinuta.si sfarsitul a fost aproape.

Mara,

Sa stii ca si eu o visez pe soacra mea asa cum era inainte sa se imbolnaveasca, foarte linistita, senina, fericita. Si pot spune ca si dupa ce a murit expersia fetei ei tot asta exprima (total opus fata de ultimele ore, in care s-a chinuit ingrozitor). In ziua precedenta mortii ei, a spus la un moment dat `ce de lume, si cata apa a intrat in casa.` iar cu cateva ore inainte sa moara, cand se tot zvarcolea si vaita, a zis foarte nervoasa `dar mai lasati-ma in pace sa-mi gasesc restul.` Am ramas toti muti..
Momentul cu poza a fost cu 2 zile inainte sa moara, ultima oara cand am vazut-o bine, cand am putut conversa cursiv cu ea, si vreau sa-ti spun ca era un moment premeditat, le tot spusese celorlalti ca vrea sa faca asta.
Nu o sa pot uita niciodata cum i se lumina fata cand ne vedea (mai ales pe baietelul nostru dupa care era topita) si cum ne tot spunea cat de mult ne iubeste.
Cel mai mare regret al meu este ca nu a trait suficient de mult incat sa si-o poata aminti si baietelul nostru.insa vom avea grija sa aiba o imagine cat mai bine conturata, apropiata de realitate, cu privire la cum era bunica lui.

Aveti grija de voi si de cei apropiati voua...

ac1985,

Si mama era foarte umflata, dar cand a murit, a redevint asa cum o stiam eu de-o viata. Am mai spus faptul ca mama a fost un mort frumos, foarte frumos care nu semana deloc cu femeia transfigurata de boala din ultimele luni.
In ziua in care a murit, l-a strigat mult pe tata si pe parintii ei, iar la un moment dat ne-a rugat sa iesim afara "ca sa mor odata sa nu ma mai chinui atat". Si sa stii ca si mama avea momente de delir. Eu zic ca erau de la morfina, dar nu se stie. Vezi cate asemanari?
Cat despre trombocite, faptul ca era adormita sau tipul de cancer, nu mai spun, stim deja de aceste asemanari.

Crytssy, nu stiu daca lacrimile mele o ard pe mama, dar stiu ca ma ard pe mine prin interior. E o durere care s-a asezat confortabil in sufletul meu si roade cu pofta...

Domnule Doctor RaulDuke, MaraTom, Crytssy, acc1985, schazt

Am descoperit acest forum in urma cu doua saptamani, incercand sa aflu ce pot despre posibile metastaze osoase. Am simtit suparare si durere citind anumite postari, dar printre randurile citite am gasit si speranta, optimism si curaj. Am reusit sa imi adun putin gandurile si am decis sa incep sa va scriu.

La sfarsitul lunii Mai inceputul lunii Iunie, am primit un telefon de la parintii mei care mi-au spus ca bunica mea(68 ani), va fi operata pentru hernie de disc. Bineinteles era o parte din adevarul pe care au dorit sa il impartaseasca. Sa fac o poveste lunga scurta am aflat ca bunica mea a fost operata in urma cu 3 saptamani pentru a-i fi scoasa o tumora vertebrala. Am fost foarte speriata auzind Tumora, cu toate ca nu stiam pana nu am citit online ca anumite "formatiuni pot fi maligne si se pot raspandi".

Dupa operatie a primit urmatorul diagnostic:

Diagnostic la 72 de ore: Tumora Vertebrala. Localizare L3

Diagnostic la externare: Tumora vertebrala. Localizare L3.
Ablatie macroscopic in totalitate.
Reconstructie Vertebrala L3 cu ciment poliacrilic
Sinteza metalica L-2-L4dreapta cu instrumentartip SSB.

Diagnostice Secundare: Sindrom Radicular de Compresiune, Nivel L2 si L3 dreapta.
Scor ASI=-5p
HTA Grad 3 OMS
Fractura col femoral drept operata 2011
Obezitate Grad II
Formatiune Supero-Extern san Stang, Neverificata Oerator
Rezultat Anatomo-Patologic=

Din cate stiu de la parintii mei i-au luat biopsie din tumora vertebrala operata, bunica crede ca v-a lua rezultatul in cateva zile, dar se pare ca rezultatul a iesit in urma cu mai putin de o saptamana si ea nu stie:

Rezultat Examen Histopatologic

Diagnostic: Macroscopic: Multiple fragmente cu consistenta osoasa insumand 5/3, 5/1cm

Macroscopic: Metastaza de carcinom slab diferentiat. (speram slab diferentiat sa fie un semn bun, dar am citit despre si este foarte rau)

Se recomanda examen imunohistochimic pentru stabilirea histogenezei.

Inteleg ca este grava situatia dar nu inteleg din acest diagnostic unde sunt metastazele? Stiu ca o doare spatele de unde i-a fost scoasa tumora, piciorul operat anul trecut si `O cam inteapa soldurile`, spune ea! Sper sa mearga curand la doctor.

Specific, ca dupa operatie a fost externata la 3 sau 4 zile si nu au fost facute raze, radio terapie, bunica spunandu-mi la telefon plina de speranta ca nu crede ca are cancer si nu va face raze momentan pana nu afla rezultatul biopsiei, doctorul ei si parintii mei vor avea o discutie cu ea maine. Ii este foarte frica sa mearga la spital, tatal ei a murit din cauza metastazelor oasoase. Parintii mei au amanat cateva zile sa ii spuna adevarul pentru ca stim ca rezultatul ii va fura linistea dar in cateva zile va trebui sa fim sinceri ca sa o convingem sa mearga sa i se prescrie un tratament adecvat.

La inceputul acestei saptamani i-a fost facuta o mamografie, m-a sunat bucuroasa spund ca nu are tumora la san ca este un nodul si nu" l-a lasat pe domnul doctor sa o taie", sa ii scoata nodulul pentru ca nu este formatiune maligna (nu inteleg cum de stie ea ce formatiune este din rezultatul unei mamografii facute, nu biopsie?). Are acel nodul de 12 ani si s-a controlat periodic.

Va scriu dumneavoastra pe acest site pentru ca nu stiu aproape nimic despre aceasta boala cumplita( stiu doar ce ati impartasit voi aici).

O iubesc ca pe o mama pe bunica mea, am locuit cu ea aproape toata viata, pana in urma cu 2 ani si jumatate, cand m-am mutat in strainatate. Sunt foarte departe si abia peste 4 sau 5 saptamani voi putea veni acasa sa petrec cateva saptamani cu ea.
Sufar dar citind experintele voastre aici, am gasit putina putere sa accept intr-o oarecare masura realitatea... si va intreb domnule Doctor Raul si pe voi fetelor ce as putea face cu familia pentru a incepe sa ii alinam si preveni durerile cat mai mult timp posibil, care ar fi cel mai eficient tratament, tumora principala nu a fost gasita, (Momentan ea nu stie rezultatul biopsiei, mananca, glumeste si se odihneste asteptand sa se recupereze dupa interventia chirurgicala la coloana. Ia cateva calmante impotriva durerilor si vitamine si nu vrea sa se interneze din nou spunand ca nu vrea alta operatie) ar rezista sa faca radio terapie daca are o tija metalica in picior ?


Va multumesc!
( Multa putere fetelor! )

Sa o iubiti, Ani85, sa-i fiti alaturi si sa o incurajati mereu - sunt cateva lucruri esentiale pe care le puteti face. In rest, sa mearga la oncolog si sa spere ca tumora principala va fi gasita, altfel, sansele i se reduc foarte mult.
Putere iti doresc si eu.

Ani
Eu nu sunt in masura sa dau sfaturi medicale, eu am intrat aici mai mult sa ma incurajez, si sa ma alatur in disperarea, suferinta si incercarea Marei de a face tot ce se poate in ceea ce o privea pe mama ei, incercand macar moral s-o sprijin, pentru ca simteam ca in acest fel ma sprijin pe mine... Faptul ca tumora principala nu se vede poate fi o mare problema, Mara iti poate spune mai bine acest lucru, iar parintii tai ar trebui sa incerce toate metodele existente pentru a o localiza(din nou nu stiu ce anume si cum trebuie facut), pentru a putea incepe cat mai repede tratamentul. Eu ma consider intr-adevar norocoasa, daca pot spune asa, pentru ca desi si mama are boala foarte avansata, s-a stiut punctul de plecare si s-a actionat foarte repede, in acelasi timp luindu-se masuri si pentru oase. Multa putere Ani, si cand bunica ta va afla diagnosticul ridica-i moralul cat de sus poti, povesteste-i despre acest forum, si mai ales, spune-i ca exista minuni... Eu ttrec printr-una, sincer... De unde la inceput medicii mi-au spus ca boala este in faza inoperabila, acum deja se uita si spun ca probabil, daca totul va merge in continuare ca pana acum, dupa alte cateva sedinte se va putea ajunge si la operatie.
Si toate astea posibile numai cu ajutorul lui Dumnezeu si cu a mainii lui drepte pe pamant, adica medicii...
Te imbratisez de la distanta, fii tare si imbarbateaz-o cat de mult poti..
Mara, Ac, Schatz aveti grija de voi, un pupic ca de la o sora de departe va trimit !!!!

Buna ziua,

Dl. dr. RaulDuke, va rog sa ma ajutati cu niste raspunsuri, bineinteles, in masura in care se poate, referitor la cazul tatalui meu, care a fost diagnosticat la sfarsitul lunii mai, cu cancer pulmonar cu metastaze cerebrale si osoase.
Ca si tratament a facut 10 sedinte de radioterapie pt. metastazele cerebrale, cu tratamentul de sustinere (manitol, dexametazona si arnetin), si Zometa pt. metastazele osoase.
In momentul de fata nu exista o biopsie, aceasta urmand a fi prelevata la incepultul lunii viitoare ulterior careia se va propune si chioterapia.
Noi am discutat doar cu doi oncologi, dintre care unul ne-a spus ca nu se mai poate face nimic, ca ii mai da doar 3 luni si nici nu ii doreste, deoarece chinurile vor fi groaznice, ne-a trimis acasa cu o reteta cu algocalmin si ne-a spus ca atunci cand vor incepe durerile puternice sa mergem la dumnealui pt. morfina. Cel de-al doilea oncolog pe care l-am consultat ne-a spus ca intr-adevar nu se poate vindeca, dar ca ii putem prelunigi viata si imbunatati calitatea vietii propunandu-ne planul de tratament paliativ (radioterapia si Zometa).
Starea generala a tatalui meu este buna, se plimba, mananca, discuta coerent cu noi, problema ar fi doar cu starea sa psihica. Pt. mine este clar ca sperante de vindecare nu mai sunt, dar vazand cum i se scurge viata, cu fiecare zi care trece, nu pot sta linistita, am senzatia ca nu fac tot ce este posibil pt. el, de aceea va intreb, daca mai exista alte tratamente, medicamente, poate chiar studii clinice la care ar putea avea acces?
In cazul in care mai este nevoie de alte informatii referitore la istoricul medical vi le pot pune la dispozitie.

MaraTom, Crytssy, ac1985, Schatz, Ani85,

Am ramas impresionata de povestile voastre si de forta cu treceti peste necazuri, si luptati pt. parintii vostrii. Am tot respectul pt. voi, pt. niste persoane care in ciuda suferintelor prin care trec gasesc puterea sa sprijine si sa incurajeze oamenii necunoscuti de care sunt legati doar prin suferinta.

ok, daca starea lui curenta este BUNA si la fel sunt si analizele biologice DE RUTINA si de asemenea ca tratament adresat bolii de baza nu a facut decat IRADIERE CEREBRALA si ZOMETA (lucruri standard de altfel), cu siguranta ca sunt multe lucruri de facut/incercat, chiar STANDARD in momentul de fata, pana la studii clinice, care raman pentru viitor o potentiala optiune foarte buna.

ca atare: primul pas este sa faca o BIOPSIE ca lumea, care sa furnizeze material suficient incat sa se puna diagnosticul histopatologic si, daca este o forma numita ADENOCARCINOM mai ales, sa se verifice si un element, respectiv o anumita mutatie, din biopsia tumorii respective. daca aceasta mutatie anume este prezenta, se mai adauga o optiune de tratament. se plateste din banii proprii, nu e decontata testarea, dar nu costa prea mult.

in orice caz, intre timp, este indicata CHIMIOTERAPIA + tratamentul cu zometa si contra durerilor, pe care probabil il urmeaza deja. desigur ca nu se poate recurge la chimioterapie pana in momentul biopsiei, care ea este principalul lucru care pune diagnosticul de CANCER si deci permite legal acest tratament. variante de chimioterapie sunt mai multe, oncologul trebuie sa decida asta, dar sunt sanse de a obtine remisii, cu siguranta si chiar cu sperante mult mai mari de 3 luni, chiar daca fara garantii si cu oarecare efecte adverse. dupa mine totusi, merita incercat si nu prea inteleg la ce oncolog ati fost care nu v-a prezentat aceasta optiune.

Irina,
Sa nu crezi niciun minut faza cu "3 luni de trait". Are de trait atat cat vrea Dumnezeu...Poate fi foarte grava boala, dar inca o data spun, ma ghidez dupa zicala " nu exista boala, exista bolnav".
Asa ca. fruntea sus, si tot inainte... Incearca numai sa-i ridici moralul tatalui tau, povesteste-i despre acest forum, si spune-i ca atata timp cat e bine, pe picioare, totul e sub control... Si ca trei sferturi din lupta cu boala o duce capul, psihicul... Cu cat crede mai mult ca o sa fie ok, cu atat asta o sa se intample...
Si am o intrebare: de ce asteptati asa mult in prelevarea biopsiei? Pierdeti timp pretios, incercat s-o faceti cat mai rpd, pentru a putea incepe chimioterapia...Si legat de chimioterapie, spune-i tatalui tau sa nu creada tot ce aude, ca o sa-i fie rau, o sa vomite, bla-bla-bla... Sunt organisme care lupta din rasputeri si nu au aceste afecte, mai ales ca acum se administreaza iclusiv medicamente care sa micsoreze aceste efecte neplacute.Iar voi faceti-l sa simta ca-i sunteti aproape si il veti ajuta in tot ce va fi, nu-l lasati sa se demoralizeze, capul sus si cu Dumnezeu inainte!!!!!
Sa auzim numai de bine!!!
Mara, Ac, Schatz, Ani, un salut si o imbratisare de departe !!!!

Multumesc pentru suport si sfaturi!

Asa este Crytssy, toti avem de trait cate zile ne da Dumnezeu!

O sa incerc sa ii ridic moralul bunicii mele zilnic cand o sun si cand voi ajunge acasa luna viitoare, sper cu ajutorul lui Dumnezeu si suportul nostru, sa aiba puterea sa lupte. Sper sa inceapa tratamentul corespunzator curand! Momentan nu stiu multe detalii..

Mara iti multumesc pentru cuvintele blande, o sa o iubim pe bunica si vom incerca sa o ajutam sa gaseasca puterea de care va avea nevoie. Sper ca in fiecare zi Dumnezeu iti va trimite putina liniste si alinare!

Crytssy sper ca mama ta sa se simta cat mai bine!

Fetelor si eu va salut si va imbratisez de departe!

Buna ziua,

Dl. dr. RaulDuke, va multumesc pt. informatii. Cand se va preleva proba pt. biopsie vom solicita si verificarea mutatiei. Vom discuta de asemenea si cu oncologul referitor la alte variante de tratament.
Vom incerca sa grabim prelevarea biopsiei pt. ca in cazurile astea nu este timp de pierdut. Numai ca momentan suntem cam stramtorati cu banii deoarce radioterapia a facut-o la o clinica privata din Bucuresti (noi suntem din Constanta) si am platit-o din buzunar.
Critssy, multumesc pt. incurajari. Tata nu stie ca ce are el este atat de grav. Inca nu avem curajul sa ii spunem. Ne este frica sa nu se sperie si mai rau. Noi inca din ianuarie am tot mers cu el la doctori insa niciunul nu a depistat ce are pana la sfarsitul lunii mai. In toata perioada in care medici ridicau din umeri si ii spuneau ca este perfect sanatos (in afara de problemele mai vechi, el este diabetic si cardiac), el a fost cu moralul la pamant. De cand am aflat noi ce are, si a inceput tratamentele, este din ce in ce mai speriat pt. ca a vazut cat de bolnave sunt persoanele din clinica unde face tratamentul, banuiesc ca a vazut ca peste tot scrie oncologie...el banuieste ca are cancer, dar nu stie cat este de grav iar noi nu ii putem spune in fata de frica sa nu il rapuna vestea de tot.
Va mai deranjez cu o intrebare, referitor la sucul de Noni...i-am luat tatalui meu si ii dau in fiecare dimineata si seara pt. intarirea sistemului imunitar. Exista vreo posibilitate sa ii faca rau? Am citit ca dupa radioterapie nu prea este indicat sa se administreze vitamine...bineinteles ca am gasit si pagini unde scria ca trebuie indopatii pacientii cu vitamine fie capsule, fie din diverse sucuri si "potiuni minune"...deci acum sunt intr-o dilema...e bine sau e rau sa ii dau Noni? Sincera sa fiu nu prea cred in tratamente naturiste...dar sucul de Noni mi-a inspirit o oarecare incredere...
Multa sanatate si putere va doresc!

irina
Eu ii daui mamei NONI din a doua zi din care am aflat diagnosticul, adica din 1martie, sirop, dimineata 30 ml pe stomacul gol, si sigur rau nu i-a facut, dovada ca este bine pe picioare cu chimioterapie cu tot, ba mai mult, de fiecare data inainte de sedinta hemograma ii iese bine, fara scaderi sau cresteri semnificative de nimic... A sa ca rau nu cred sa -i faca, stai linistita.. in fond noni e defapt un fruct, ca portocala, care este stors si al carui suc se bea.
Sanatate multa, curaj si putere, iar sfatul meu este sa incepeti sa-i prezentati boala ca pe ceva ce se intampla foarte frecvent in ultimul timp, ceva de genul uzual, si sa-i explici ca fiecare bolnav reactioneaza in felul lui, si ca trebuie sa fie convins in sufletul lui ca totul o sa fie ok, ca intr adevar sa fie... Cred ca nu e in regula sa-i ascundeti, o sa creada ca e grav si de aceea nu i spuneti, eu i-am spus mamei din prima clipa, ca e foarte grav, dar nu fara speranta, ca suntem impreuna in asta si ca unde-s multi puterea creste, ca in ziua de azi tratamentele sunt avansate fata de anii precedenti si ca avand incredere in Dumnezeu si in medici, totul va fi cat se poate de bine... ca nu avem ce face in continuare, decat sa luptam, ptr ca si daca vrem si daca nu boala oricum e acolo, aici nu mai averm ce face, asa ca nu ne ramane de facut decat sa ridicam capul, sa ne scuturam si sa pornim la lupta...Iti spun sincer ca in acele momente cand ii spuneam chestiile astea, eram cred mai distrusa ca ea, doar ca Dumnezeu mi-a dat forta necesara sa-i prezint lucrurile intr-o nuanta de negru pal spre roz.chiar daca de multe ori nu credeam nici eu ce spuneam...
El trebuie sa inteleaga ca lucrurile vor evolua spre `mai bine` doar daca el isi doreste asta...si Slava Domnului mama mea a inteles..
Se lupta cateodata cu durerile de oase stoic, fara sa cracneasca, si nu vrea sa ia pastile pentr ca, spune ea, nu vrea ca organismul sa i se obisnuiasca cu ele.. Ia numai cand nu mai suporta durerea.Durerile astea ii apar indeosebi dupa sedinta de chimio, o tin cam trei patru zile si ea daca ia 2 pastile de tramadol in timpul asta e mult...Cred ca -si impune sa nu ia, desi o vad cateodata transfigurata...
Asa ca... mult curaj si putere va doresc, si sa auzim numai de bine!!!
Mara, Ac, Schatz, Ani va imbratisez cu drag de la distanta!!!!

Crytssy, doar doua pastile de tratamdol? Pai mama ta chiar se simte bine! Si eu ma bucur mult, alaturi de tine si de parintele tau. In prima zi cand am aflat de diagnostic si in care nu stiu cum mai paseam prin acel spital, oncologul mamei m-a trimis la farmacie cu o reteta si mi-a spus ca ii prescrie niste pastile pe care s ai le dau dimineata, la pranz si seara si nist einjectii pe care s ai le fac eu (!) subcutanat, doar daca o doare foarte tare. Cand am ajuns la farmacie, dna de acolo mi-a pus in fata o cutie pe care scria MST (mai tarziu aveam sa aflu ca e morfina sub forma de comprimate) si 10 cutii pe care scria MORFINA! Atunci chiar am simtit ca nu mai pot pasi. Nu concepeam ca eu, care nu mai tinusem niciodata o seringa in mana - sa ii fac mamei injectii. La prima am tremurat ca varga. Apoi m-am invatat si saream imediat in miez de noapte sa o intep pentru a o salva de la durere... Tramadol i-am dat doar dupa operatie (doua pe zi) cand, chipurile, s-a simtit putin mai bine si mi s-a parut o evolutie fantastica! Si sa stii ca si mama refuza pastilele uneori si imi spunea ca o sa ia, chiar daca o doare, dar mai incolo, ca sa nu s einvete cu ele.
Mama a descoperit boala foarte tarziu si ma intreb deseori cum a rezistat cu durerile acelea in cele trei luni de cand au debutat si pana a descoperit diagnosticul... Numai ea stie cata durere a indurat.

Ani, crede-ma, este singurul lucru real pe care cei din jurul il pot face pentru un om care sufera d eo astfel de
boala - sa ii fie alaturi, sa o alinte, sa o iubeasca, sa o sprijine. Mama mea nu era singura o clipa. Si in spital statea cu ea unul din 24 de ore din 24. Multi i spuneau ca e o norocoasa ca a crescut (singura) asa copii. A fost cea mai alintata si cea mai iubita mama. Multi i spuneau ca e o norocoasa ca a crescut (singura) asa copii. Acum este cea mai plansa mama... Astazi, 16 iulie, se implinesc doua luni de cand iubitul meu parinte a inchis ochii... Inca nu m-am obisnuit complet cu ideea...

Va imbratisez pe toate si va doresc putere, multa multa putere pentru ca lupta cu o astfel de boala este o adevarata incercare pentru cei loviti de ea.

Mara,
intr-adevar, multumesc lui Dumnezeu se simte bn, doar ca din cauza paclitaxelului nu -si mai simte ok palmele si talpile..
Se pare ca norocul nostru a fost sa dam din prima de un medic capabil sa stabileasca rapid o schema de tratament, sa nu mai astepte atat, pentru ca boala era avansata, diagnosticul este totusi "neoplasm mamar st IV cu multiple metastaze osoase "... Se pare ca intr-adevar, asa cum spunea si domnul Raul, am intrat in sfera unei remisii, care sper sa dureze cat mai mult posibil.. Oricum, la fel ca si tine, n-o scap din ochi pe nicaieri, nnici la dush n-are voie daca nu sunt eu acasa, sau tata, de teama ca ar putea-o lasa picioarele si numai o cazatura nu i-ar mai trebui...
te imbratisez cu drag

Mara sunt convinsa ca asa este si cred ca mama ta a fost foarte iubita de tine si de fratii tai! Imi pare foarte rau ca nu s-a descoperit din timp...stiu ca ai luptat alaturi de ea zi de zi!

Iti multumesc ca esti inca aproape de noi, cu toate ca durerea ta este atat de mare inca, cum am spus sper ca Dumnezeu sa iti trimita zi de zi putina liniste in suflet asa cum ne trimiti si tu noua cu vorbele tale blande!

Crytssy si eu ma bucur ca mama ta se simte mai bine! Ieri i-am spus tatalui meu despre sucul Noni. A spus ca anul trecut bunica a luat pentru o luna, sper sa o convingem sa inceapa tratament cu Noni din nou.

Irina, sper sa fii puternica pentru tatal tau si sper ca el sa gaseasca puterea sa lupte impotriva bolii! Te inteleg pentru ca eu si ai mei parinti, ca si tine, ne-am temut sa ii spunem tot adevarul bunicii ca sa nu o rascolim, ca sa nu o facem sa isi piarda speranta.

Ieri parintii mei i-au spus adevarul pentru a accepta sa mearga la un doctor oncolog, pentru a face testele necesare si pentru a incepe un tratament corespunzator.

Nu am reusit sa vorbesc cu ea inca, am vorbit cu tatal meu putin mai devreme, ea era cu domnul doctor.
Sper sa aflu detalii curand ca sa pot sa il intreb pe domnul Doctor daca am putea sa mai adaugam ceva la tratamentul bunicii pentru a o ajuta sa se simta mai bine si sa nu aiba dureri mari.

Sanatate tuturor!

Critssy, iti multumesc din suflet pt. sfaturi si incurajari, mi-as dori sa am macar 10% din optimismul si curajul tau ca sa ii pot spune usor usor tatalui meu adevarul. Nici eu nu sunt de acord cu ideea de a-i ascunde adevarul. Stiu ca faptul ca nu ii este clar ce are il macina ingrozitor...insa povestea tatalui meu este mult mai lunga. noi l-am tot plimbat pe la medici timp de vreo 6 luni. si fiecare doctor in parte spunea ca nu are nimic si ii dadea medicamente pt. calmarea anxietatii si diverse calmante pt. durerile de spate, pt. ca asta acuza el. ba chiar doi dintre medicii care l-au examinat i-au dat trimitere la psiholog...i-au spus ca este ipohondru... iar acum el si-a cam pierdut increderea in medici si in tratamente, de asta imi este tare greu sa ii spun cat e de grava boala asta si sa aibe incredere ca o sa fie bine... oricum...incetul cu incetul trebuie sa ii spunem... iti multumesc inca o data pt. cuvintele bune. Eu, mama si sora mea mai mare suntem atat de afectate de situatia in care ne aflam incat nu ne mai gasim cuvinte spre a ne incuraja reciproc iar sfaturile, gandurile si cuvintele tale bune vin ca o gura de aer prospat pt. mine, le apreciez enorm si le transmit mai departe mamei si sorei. Stiu ca am nevoie de optimism si putere pt. a-l ajuta pe tatal meu si de asta incerc sa le "culeg" de unde pot.
Ani85, sper ca bunica ta sa fie bine. Cand vei vorbi cu ea incearca sa o incurajezi, sa ii spui sa nu ii fie frica de nimic pt. ca toate tratamentele si operatiile, desi dureroase, sunt pt. binele ei, pt. a o tine cat mai mult langa voi.
Mara, felul in care ai luptat tu pt. mama ta este un exemplu de urmat pt. mine. Gandeste-te ca mama ta se afla acum intr-un loc mai bun, si de acolo de sus va priveste mandra pe voi, copii ei. Chiar daca lipsa ei fizica nu poate fi inlocuita cu nimic, gandeste-te ca ea va fi mereu langa tine si te va ajuta intotdeauna.
Va imbratisez pe toate si va multumesc inca o data.
Multa sanatate!

Irina,

Cei din jur va spun, cu siguranta, sa fiti puternice - tu, sora si mama ta - in fata acestui necaz, insa nimeni nu va spune CUM sa o faceti. Voi raspundeti afirmativ, insa genunchii vi se taie sub greutatea durerii din suflet. Nu, nu poti fi tare. Nu, nu stii cum sa gestionezi situatia. Socul este imens, iar tu stii asta. Principala voastra preocupare o constituie tatal tau care, din pacate, este incercat de boala crunta, boala care castiga mereu in acest stadiu...
Alinta-ti tatal, spunei ce nu i-ai spus o viata, odihneste-ti capul pe umarului lui. Peste timp, cand el va va veghea din alta dimensiune, iti vei aduce aminte cu drag de aceste momente, iar mangaierea lui iti va tine de cald. Crede-ma.