Metastaze osoase

Am primit acum rezultatul CT-ului, din pacate abia maine va putea fi interpretat de medic.
Daca m-ar putea ajuta cineva cu o interpretare mi-ar fi de mare ajutor, eu am incercat sa intuiesc cate ceva insa, din pacate, nu inteleg mare lucru si nici google-ul nu ma ajuta...

"Fara leziuni localizate infra si supratentoriale. Usor grad edem infratentorial, sistem ventricular situat pe linia mediana, accentuarea iodofiliei intergirale predominant fronto parieto temporal dreapta. Discreta largire a spatiilor lichidiene extracerebrale temporal bilateral respectiv frontal dreapta cu grad maxim 3 mm cu aspect hiperdens frontotemporal dreapta. Rarefactie osoasa cu aspect geodic al calotei craniene. Fara modificari patologice intra sau extraconale de partea dreapta. "

Sper sa nu fi scris gresit (rezultatul mi-a fost dictat telefonic).

Sa mai fac o precizare pe care am omis-o pana acum. In afara de trombocite, valorile din hemoleucograma sunt foarte bune.

Multumesc anticipat pentru ajutor!

ac1985,

Sa stii ca si mama mea avea momente cand era mai bine si, la fel ca voi, ne agatam de fiecare lucru care parea sa fie bun, inclusiv de momentele in care manca bine. La fel ne spunea si noua oncologul, ca are pacienti care traiesc din 2005 cu metastaze osoase cu punct de plecare neprecizat si vin lunar la internare pentru Zometa si sunt ok. Insa nu ne-a spus cati pacienti au murit din 2005 din cauza acestei boli atat de perfide. Cu trei saptamani inainte sa se duca, mama avea analizele perfecte! Trombocitele au inceput usor sa scada. Apoi a facut si o anemie severa (deci maduva era distrusa de nu mai producea celule sangvine). Apoi a crescut mult TGO si TGP - lucru care a fost catalogat drept hemangiom hepatic apoi metastaze hepatice... Se umfla din ce in ce mai tare - mai ales fata -, dormea mereu... pana in data de 16 mai... Si iti mai spun ca pe 15 mai - cu o zi inainte sa se prapadeasca - s-a simtit bine, mai ales dupa amiaza. Stateam cu ea la marginea patului si mi-a spus sa-i fac o fotografie pentru ca se simte frumoasa :), a mancat singura si am vorbit cu ea chiar mult, in conditiile in care obosea foarte repede si adormea instantaneu. Insa la miezul noptii s-a simtit deodata rau. Au pus-o pe oxigen, i-a scazut tensiunea usor-usor, iar medicul ne-a zis sa nu mai vorbim, sa lasam sa-i scada tensiunea si mai tare ca sa se duca... Totul a tinut pana seara la 7 - 19 ore de agonie... Si mai spun ca a fost perfect lucida si a vorbit pana aproape de ultimul moment, ultimele ei cuvinte, rostite cu aproape o ora inainte sa moara, au fost `Puii mamei pui`...

Am sperat mult ca se va incepe un tratament. Am insistat la medic sa intre pe o schema de chimio/ citostatice speciala pentru un astfel de cancer cu punct de plecare neprecizat. Ne-am pus un milion de sperante in Arimidex, dar a fost prea tarziu...Pur si simplu am aflat si am asteptat sa moara, stiind ca nu am putut face nimic pentru ea. A trebuit sa o las sa se stinga sub ochii mei. Cu mine si cu sora mea era cand a aflat de boala si tot cu noi doua a murit, tinandu-ne de mana si privindu-ne pe rand in ochi... Ne-am pus un milion de sperante in Arimidex, dar a fost prea tarziu...

ac1985, repet, nu sunt medic, dar, din cate citesc, realizez ca nu, soacra ta nu mai are 6 ani... nici pe departe... nici macar un an, poate doar cateva luni sau nici atat... Sa nu te superi ca ti-am spus asta... Crede-ma ca ma ustura sufletul si plang cand scriu, vazand ca sunt atatia alti oameni care sufera si vor suferi si mai tare din cauza acestei boli care le smulg parintii de langa ei si-i baga in pamant...

intr-adevar, ma tem ca lucrurile nu arata deloc favorabil, mai ales dupa esecul mai multor tratamente si toleranta slaba. totusi sa nu ne pierdem cumpatul si sa facem ce trebuie facut.

tot ce spune mara este adevarat, dar ea nu si-a lasat mama sa moara "fara sa faca nimic". nici pe departe! a fost cu ea fiecare moment, s-a interesat, s-a luptat si i-a dat 2 cele mai importante lucruri in ultimele momente: speranta si suport. atata timp cat a contat, adica pana la capat.

toti murim si acest lucru e atat de sigur incat e paradoxal cat de greu acceptam ideea, uneori pana nici macar in momentlu in care se intampla. important este cum o facem, si anume, pe cat posibil, cu demnitate, suportul celor dragi si cu minimum posibil de suferinte, de orice fel, fizice sau psihologice.

MaraTom, povestea voastra este cumplit de dureroasa...am plans doar imaginandu-mi prin ce ai trecut desi, sunt convinsa, numai cineva care traieste asa ceva poate stii cata durere, amaraciune, poate si revolta se aduna. Sunt convinsa ca D-zeu v-a dat puterea necesara sa puteti trece, la limita suportabilului, peste asta.

Asa cum spunea si Dl. Dr. chiar nu te poti invinovati pentru nimic, numai ca rana din sufletul fiecarui copil ramas fara parinte / parinti nu poate fi vindecata.

Nu m-am suparat pentru pronosticul pe care l-ai dat, stim si noi asta insa nu putem inca intelege, constientiza.

Am primit interpretarea CT-ului de ieri, meningele e afectat si din aceasta cauza durerile de cap sunt insuportabile (am inteles ca sunt identice cu meningita). Acum oncologul spune ca nici o schema citostatica obisnuita nu va avea efect pentru acea zona, doar varianta localizata ne-a mai ramas (Chimioterapia intratecala). Nu stim daca mai are sens sa o chinuim si cu asta.

Astazi o externeaza, va veni o asistenta acasa pt perfuziile cu Manitol si o sa vorbim cu medicul, daca poate fi crescuta doza de morfina (in continuare are dureri groaznice).

Tot caut, incerc sa gasesc variante prin care sa o pot ajuta, sa-i alin durerea, sa aiba un final linistit. Si mi se rupe sufletul cand imi vad sotul cat de daramat este.

ac1985,

Te rog, nu lasa sa o doara nimic pe soacra ta. Trebuie crescuta cantitatea de morfina pentru ca un om, o mama, nu merita sa moara in astfel de dureri. Mamei mele eu ii faceam injectiile cu morfina (ea stia ca e altceva in seringa) cand era acasa. Mama a fost internata la sectia paliatii in ultima luna, unde serviciile erau ireprosabile si imediat ce imi spunea ca o doare ceva, chiar si putin, chemam asistenta sa-i faca ceva, orice, numai sa stiu ca nu o doare. La fel imi doream si eu, ca parintele meu sa aiba un final linistit, dar nu am reusit... In ultimele 19 ore de viata, nici morfina nu o mai ajuta prea mult. Tipa de durere, insa medicul mi-a zis ca ii facuse deja doza maxima si nu poate sa ii dea in plus. Am sperat ca va intra in coma sa nu mai simta, sa nu o mai auzim cum se vaita, dar nu a fost asa. A vrut Dumnezeu sa moara in chinuri mama mea...

Durerea sotului tau, ca si a ta, este imensa, ac1985... Tu trebuie sa ii fii alaturi si sa il sustii. Eu imi am fratii (suntem 5, toti foarte tineri), ne sustinem unii pe altii, insa cel mai frica imi e pentru cei doi care inca sunt studenti si-i vad tare neimpacati... Si stiu ca datoria noastra, de copii, nu s-a incheiat odata cu plecarea parintilor nostri dintre noi. Avem obligatia sa le purtam de grija, sa-i respectam si sa-i iubim la fel de mult, poate chiar mai mult.

Putere, ac1985, multa multa putere sa iti sustii soacra acum, cand are nevoie de voi mai mult ca niciodata, si putere sa iti sustii sotul. Si, totusi, nu uita de tine, si tu ai nevoie sa fii sustinuta.

Crytssy, te imbratisez si pe tine, asa, de la distanta!

Domnule doctor,

Asta incerc sa fac si eu - sa reduc la minimum suferinta, de orice natura, de dragul celor care mi-au mai ramas in viata. Si stiu ca parintii mei asa si-ar dori sa fim - puternici, fara sa ne pierdem in suferinta, nesomn, lacrimi - desi e tare greu sa-ti regasesti echilibrul...

Stiu ca si dumneavoastra faceti un lucru asemanator - reduceti la minimum suferinta oamenilor afectati de o boala atat de necrutatoare.

uffffffffffffffff, ce greu !!!!
Am citit si sincer n-am avut cuvinte, ci doar nod in gat si lacrimi pe obraz !!!!!
ac1985 imi pare nespus de rau sa citesc despre soacra ta, si intr=adevar parca am un deja-vue, parca revad postarile Marei. In asemenea momente poti doar sa incerci sa alini suferinta si sa cauti putere pentru a merge mai departe... Stiu... usor de zis, greu de facut !!!! Iti doresc putere multa pentru a-l putea sprijini pe sotul tau!!! o sa aveti nevoie, toti avem, si sincer eu mi-o iau doar gandind pozitiv si stiind ca Dumnezeu are pentru toti un drum... cand se infunda, inseamna ca e momentul sa-L intalneasca...
Mara, sunt uimita inca cum reuseste suferinta sa adune oameni din colturi diferite ale tarii si sa-i uneasca pentru a se putea speijini unul pe celalalt, moral, pentru ca asta, cel putin pentru mine conteaza foarte mult... ITI MULTUMESC!!! Si iti intorc imbratisarea, ca o sora mai mare !!!!
Mama este in fsarsit la spital, ieri i-a venit medicamentul si azi i s-a administrat perfuzia, deocamdata fara incidente ca data trecuta... Cel mai important este ca Dumnezeu mi-a dat forta necesara sa-i pot tine moralul foarte ridicat, si faptul ca doctorii spun ca evolueaza bine sub tratament de asemenea ii da o mare putere de a lupta...
In rest... cu Dumnezeu inainte.
Sa auzim numai de bine!

BRAVO MARA !!AI LUPTAT CU TOATA FIINTA TA SI AI FACUT TOTUL CA LA CARTE:TOT RESCPECTUL PT TINE! si acum vreau sa-ti spun si eu COONDOLEANTE.Ti-am citit " povestea" de la capat si m-a impresionat pina la lacrimi si eu trec printr-o suferinta asemanatoare cu tatal meu dar nu sunt inca pregatita sa vorbesc despre asta sunt inca sub soc dupa ce am aflat ce are tatal meu.dintr-un om sanatos tun asa de repede l-a afectat boala asta!!!! si sunt asa de departe de el.TE PUP MARA, CAPUL SUS.Si eu trebuie sa fiu tare pt fetita mea care a crescut cu parintii mei si nu intelege de ce nu vine bunicul cu bunica iar la ea(eu sunt stabilita de aproape 9 ani in Germania) si nu stiu ce sa-i spun unei fetite de patru ani.stie ca bunicul e bolnav si singura in fiecare seara zice:DOAMNE;DOAMNE FA-L PE BUNICUL BINE SA VINA IAR LA MINE: sunt cuvintele ei si nu exagerez cu nimic.de aici salut si pe dr RAUL DUCKE si pe CRYTSSY

Schazt, imi pare rau pentru tine la fel de tare cum imi pare rau si pentru mine, si pentru Crytssy, si pentru ac1985 si pentru toti oamenii care sunt nevoiti sa treaca prin aceasta situatie atat de cruda. Vorba domnului RaulDuke, trebuie sa avem grija cum trecem prin aceste lucruri.
Si eu am doua nepoate, de la sora cea mare, iar la Paste, cand ne-am adunat pentru ultima data acasa cu totii, cea mica, la masa, a zis deodata - "Doamne, ajut-o pe bunica". A fost foarte emotionant pentru toti sa auzim copilul de 4 ani si un pic cum spune asemenea cuvinte. Insa Dumnezeu nu a mai ajutat-o pe bunica ei...
Ai grija de tine acolo, departe si fii tare pentru copilul tau!
Imbratisare!

HALLO, MARA ce bine ca mai poti vorbi, si asa cim zici tu"virtual" ca altfel nici nu sti ce sa faci in astfel de situatii.aici nu este ca in Romania sa-ti iei concediul cum vrei, eu l-am stabilit pt. iulie, atunci ia si fetita mea vacanta la gradi si venim in Romania, desi nu am stabilit sa venim anul asta in tara, vroiam sa mergem in alta parte in concediu.dar mama mea e singura si nu mai poate, nu stie cui sa-i faca fata noua (copiilor, care suntem terminati, eu mai am un frate dar si el e stabilit de mult in Suedia)sau sa fie tare pt tatal meu care saracul nici nu stie ce are, lui i s-a spus ca are osteporoza si ca de aia il doare oasele dar de fapt e deja in matastaza osoasa.am vrut sa-l aducem, ori la mine ori la frate-miu dar dr a spus ca nu se mai poate face nimic, este prea tirziu si mai mult il chinuim.cind vrea sa ia DUMNEZEU pe cineva nu mai poti face nimic cu toti banii din lume.acum imi doresc sa o ajut pe mama cit pot macar, ne ramane ea si ma rog la DUMNEZEU sa mi-o tina pe ea sanatoasa ca noi suntem o familie asa de fericita si iubitoare cu noi insine.as vrea ca toti copii din lumea asta sa aiba asa parinti iubitori cum ii am eu.exemplul asta i-l dau si fetitei mele, in fiecare zi ii arat cit de mult o iubesc si ca ea cu mama, tata si fratele meu sunt cele mai speciale fiinte din viata mea.te las acum Mara, mai vorbim si ma bucur ca mai sunt fiinte asa de speciale cum esti tu si multa, multa sanatate la persoanele dragi tie.NUMAI BINE!!

Buna dragelor,
schazt sper din tot sufletul sa te poti inarma cu multa forta si putere pe care sa i-o lasi mamei tale, pentru ca de asta o sa aibe nevoie, e foarte greu sa stai zi de zi langa cineva care sufera de asemenea grozavie de boala si sa reusesti sa te comporti ca si cand totul ar fi in regula. Ma uit la mine, si desi sunt o persoana foarte optimista si pozitiva, uneori clachez si ma ascund sa plang in hohote, sa ma eliberez de povara care ma apasa, pentru ca apoi sa ma intorc zambitoare si increzatoare ca totul va fi bine...
Mama iar a avut o reactie alergica puternica la paclitaxel,.nu ca cea de data trecuta care s-a soldat cu pierderea cunostintei, dar care a necesitat deasemenea intreruperea perfuziei si administrarea de hidrocortizon, iar dupa o perioada de o ora i s-a reluat perfuzarea, fara alte probleme... Acum am adus-o acasa, si Slava Domnului se simte ok...
Doctorul a spus ca nu e normal ce se intampla, si ca la sedinta urmatoare o sa faca din start pauza de cateva ore intre cele doua perfuzii... sa vada ce se intampla...Iti dai seama ce e in sufletul meu cand merg cu ea la o noua sedinta... stau cu inima cat un purice... E greu, foarte greu!!!!
Ii multumesc insa lui Dumnezeu ca inca o am langa mine, pe picioare si fara dureri, desi metastazele osoase sunt foarte dureroase...cel putin asa se spune...
Mara, salutari si imbratisari, sper ca faptul suntem aici si te insotim zi de zi, asa, "virtual" cum spuneti voi, iti da putina putere sa mergi mai departe si sa ai grija de cei care au nevoie de sprijinul tau, ma refer la cei doi frati ai tai, pentru ca cineva trebuie sa aiba si puterea de a -i sprijini, si cine altcineva decat surioara lor mai mare.
Sanatate multa tuturor si Sa auzim numai de bine!!!!!

Multumesc Schazt, si Crytssy!

Schazt, si eu iti doresc ca mama sa iti ramana sanatoasa multi ani de acum inainte. Macar pana cand ghioceii vor aparea pe tamplele tale :), astfel incat sa te poti bucura de ea. Nimic nu se compara cu mangaierea, imbratisarea si sfatul mamei...

Crytssy, imi pare rau pentru reactiile ciudate pe care le are mama ta atunci cand i se administreaza medicamentul. Totusi e bine ca il facei si, mai ales, ca se simte bine dupa. Si ma bucur nespus ca nu o doare nimic pentru ca da, ai auzit bine, metastazele osoase sunt foarte dureroase. Iti spun pentru ca stiu!
De mers mai departe trebuie sa merg, nu am alta varianta, de dragul fratilor mei mai mici, dar si de dragul celor mai mari, ca doar pe ei ii mai am.
Sanatate tuturor!

Multumesc mult Crytssy pt cuvintele frumoase.si pe tine te-am urmarit de la inceput.apropo aici este ca o carte si fiecare din noi isi asterne povestea, avind cite un capitol, capitol care din pacate pt Mara s-a incheiat si acum ea ne ajuta pe noi sa ni-l scriem indiferent cum se va termina, bineinteles ca-mi doresc sa fie cu final fericit pt toata lumea.urasc oamenii, de fapt e mult spus urasc, sa zic ca nu-mi place de cei care zic ca asta este viata toti ne ducem, dar una este sa sti ca-ti pierzi parintii la o varsta de 70-80 de ani decit la o varsta de 50-60 de ani.Nu mai bine.Mai vorbim.

Ieri, aproape de miezul noptii, mamica noastra draga a plecat.mult, mult prea devreme...dupa zile bune pline de suferinta si dureri ingrozitoare, speram sa-si fi gasit linistea. Pentru noi insa durerea atinge cote maxime si e departe de a se fi sfarsit. Nu-mi pot imagina ca mamica mea scumpa nu mai e, nu pot suporta sa ma vad asa neputincioasa...
Din pacate lupta s-a sfarsit si invingatorii nu suntem noi...
Bucurati-va de fiecare moment alaturi de cei dragi pentru ca timpul este ireversibil, iar eu acum as da orice sa mai fi avut un moment al nostru...pentru ca mai erau multe de spus dar acum e prea tarziu...

condoleante sincere, ac1985!!!!
Mi se rupe sufletul cand intru si citesc asemenea vesti... si cuvintele sunt de prisos!
Mult curaj si multa putere !!!!!

ac1985, sincere condoleante..

Nu m-ai lasat fara cuvinte, nu m-am mirat, pentru ca, din cele descrise de tine, mi-am dat seama ca sfarsitul soacrei tale este iminent. Am plans insa, de durere, de ciuda, de revolta ca Dumnezeu a mai luat o mamica tanara la El si a lasat alti copii orfani pe lume.
...
O priveam pe mama mea pe catafalc... era asa linistita si frumoasa... vorbeam cu ea si-i spuneam ca dupa mult timp o vad cu adevarat linistita si ca ma bucur, desi ma doare fiecare centimetru patrat de carne, ca stiu ca nu o mai doare nimic... Nu se mai vaita ca o dor oasele, ca nu mai poate, ca o dor toate...

ac1985, sa fii tare, tare de tot! Durerea nu se va stinge niciodata. Ba dimpotriva, se accentueaza odata cu trecerea timpului. Ii vei simti lipsa mereu, o vei visa mereu, o vei astepta mereu, o vei iubi mereu. Mama a plecat de 42 de zile, maine va fi a 43-a fara ea, poimaine a 44. la anu pe vremea asta a 207-a zi si tot asa...
Eu sper ca undeva, candva, cumva sa ne revedem mamele, parintii, sa ne reintalnim, sa ne alinte din nou, sa ne mangaie din nou pentru nimic, dar absolut nimic pe lumea aceasta nu se compara cu mangaierea de mama
Sunt cu sufletul alaturi de tine si iti inteleg perfect durerea...

OF, DOAMNE!!COONDOLEANTE si din partea mea pt ac 1985.

buna seara fetelor,
Nu mai stiu nimic de voi, cum mai sunteti, si m-am gandit sa va salut. Eu am fost plecata din oras cu echipa la un campionat national si de aceea n-am mai intrat.
Noi suntem bine, pe picioare si asteptam ziua de marti pentru urmatoarea sedinta. Slava Domnului, totul e ok pana acum... Saptamana de dupa e mai dificila, dar avem putere si forta de la Dumnezeu si ne punem pe picioare apoi. Sper sa aud in curand de voi..Schazt, ai ajuns acasa?
va imbratisez de la distanta si sa auzim doar de bine !!

Buna, tuturor!

Crytssy, nici nu stii cat ma bucur sa aud ca mama ta e bine. Stiu cum e sa te bucuri cand vezi ca tratamentele dau rezultate si parca totul se indreapta spre bine. Mama ta este o norocoasa, ti-am mai spus doar stii si, implicit, si tu.

Eu nu stiu cum sunt... Ieri am condus-o pe ultimul drum pe verisoara mea, de 32 de ani, care s-a prapadit din cauza unui cancer de col uterin... Doi ani a luptat cu boala, dar a pierdut lupta. A ramas in urma ei un copil de 3 ani, un tata topit de durere si o mama care, culmea, si ea sufera de acelasi timp de cancer, de aproape 5 ani, si care nici ea nu mai are mult, deoarece metastazele au pus deja stapanire pe ea.
Astazi, am participat la inmormantarea unui elev al meu care s-a sinucis joi seara deoarece era convins ca nu facuse nimic la proba de Istorie, la Bacalaureat, si a decis, intr-un moment de maxima nebunie, cred eu, sa isi curme zilele. In urma lui a ramas o mama distrusa, internata la sectia Psihiatrie.
M-am saturat, mi s-a acrit de atata boala si atata moarte. Vreau sa aud si de oameni care se vindeca. De persoane fericite care pot spune triumfatoare ca au invins aceasta nenorocita de boala.

Voua, tuturor, va doresc sanatate. Nimic nu e mai scump pe lume decat sanatatea

nu pot face referiri la alte cazuri, ca unele dintre cele relatate mai sus, care nu fac obiectul oncologiei, dar tin sa mentionez, legat de subiectul tangential mentionat al fatalitatii prin cancer de col uterin, ca Romania este pur si simplu jalnica in ceea ce priveste morbiditate si mortalitatea prin acest tip de cancer. adica numarul de cazuri si numarul de morti de aceasta cauza. este un lucru care este strans legat de educatie si civilizatie si nimic altceva. nu au medicii mai nimic de a face aici, este o boala care in tari doar putin mai civilizate este considerata RARITATE si de foarte multe zeci de ani nu se mai afla nici printre primele 10 tipuri de cancere, ca frecventa, pe cand la noi face prapad. asta deoarece lumea NU este suficient de educata incat sa se consulte periodic, fara sa astepte sa apara simptome cum ar fi secretii anormale, sangerari, dureri, etc. asa ceva este inacceptabil !

faceti regulat controale la medic, mai ales cel de familie, spuneti-i foarte rapid, daca apar probleme, sau daca a trecut mai mult de un an de cand nu ati mai facut un examen Babes-Papanicolau, pastrati o legatura buna cu medicul ginecolog, nu va temeti sa vorbiti despre nimic, vaccinati-va fetele anti HPV si faceti-le educatie sexuala! alta cale nu exista !!! defapt in nicio alta tara din vest nu s-a rezolvat altfel aceasta problema.