Un dispozitiv intrauterin hormonal poate controla eficient cancerul endometrial în stadiu incipient
Un nou studiu ENDOIUD analizează cum un tratament simplu și cu risc scăzut poate controla eficient cancerul endometrial în stadiu incipient la pacientele care nu pot fi admise pentru o intervenție chirurgicală.
De regulă, pacientele care pot fi admise în operație suferă de obezitate, boli cardiace sau afecțiuni cronice precum diabet sau hipertensiune – afecțiuni asociate pacientelor cu vârsta de peste 70 de ani, aceasta fiind și vârsta la care incidența cancerului endometrial este cel mai des întâlnit. Astfel, pentru pacientele fragile medical este necesară o abordare mai puțin intruzivă. (1)
Studiului ENDOIUD arată cum un dispozitiv intrauterin cu eliberare de levonogestrel (LNG-IUD) poate juca cu succes rolul unei terapii care să controleze cancerul. De obicei, un astfel de dispozitiv este folosit pentru contracepție, de aceea această abordare este cu adevărat o terapie unică. (2)
În studiu au fost incluse 78 de femei, majoritatea cu vârste de peste 70 de ani, aflate în categorii cu risc crescut dacă ar participa la o intervenție chirugicală. Pericolul survine nu din cauza cancerului, ci din cauza comorbidităților avute, care pot pune în pericol viața acestora în timpul sau în urma operației. (3)
Utilizarea unui dispozitiv intrauterin cu eliberare de levonogestrel a arătat rezultate promițătoare: controlarea excelentă a sângerărilor, creșterea nivelului hemoglobinei și lipsa efectelor secundare în urma tratamentului.
Ca răspuns oncologic, 49% dintre femeile din studiu au avut regresie completă a bolii, 18,5% au avut regresie parțială și doar 3% au prezentat progresie a cancerului.
Confirm studiului, rata de supraviețuire mediană fără boală a fost de 43 de luni, rata de supraviețuire totală a fost de 45 de luni, iar peste 60% dintre femei au avut o rată de supraviețuire de peste 5 ani.
Majoritatea deceselor nu au fost provocate de cancer, ci de afecțiunile redate de starea medicală precară – accidente vasculare celebrale, infarct sau embolii.
Pentru 21 de paciente parte din studiu, dispozitvul intrauterin a acționat ca un tratament tip punte, până la momentul histerectomiei. Astfel, acest tip de tratament cu LNG-IUD poate avea un rol dublu – tratament de lungă durată sau măsură temporară până când pacientele devin eligibile pentru operație.
Această abordare medicală este una cu adevărat unică, dar incomplet abordată în medicină. Așadar, utilizarea unui dispozitiv medical pe bază de levonogestrel poate fi o măsură temporară eficace de control a bolii, până când protocolul medical poate fi avansat către noi planuri de tratament, la recomandarea medicului specialist.

Actualizat la 16-12-2025 | Vizite: 72 | bibliografie
Alte articole:
- Medicină de precizie în tumori neuroendocrine: screening personalizat al 27 de agenți terapeutici
- Predictori ai răspunsului durabil la imunoterapie în cancerul cervical metastatic
- FGFR1 — și nu S6K1/2 — determină rezistența intrinsecă la inhibitorii BRAF în melanom
- Inteligența artificială planifică radioterapia pentru cancer la fel de bine ca specialiștii umani (trial internațional)
- Un simplu test de sânge ar putea ghida mai precis tratamentul cancerului în stadiu avansat
- Agoniștii receptorilor GLP-1 reduc mortalitatea la pacienții cu diabet și cancer activ
- De ce îmbătrânirea favorizează răspândirea cancerului de sân: rolul cheie al receptorului RAGE
- Două ședințe de radioterapie pentru cancerul de prostată: la fel de sigure ca cinci, cu mai puțin stres pentru pacienți
- Radioterapia stereotactică în cancerul de sân oligometastatic prelungește supraviețuirea fără progresie cu aproape 16 luni
- Sindromul hemofagocitic asociat terapiei CAR-T: complicație rară, dar severă, cu implicații majore în oncologia modernă
- Un medicament experimental arată primele semne de eficacitate în cancerul de prostată rezistent la hormonoterapie
- Nanoparticule multitargetate, o nouă strategie pentru a inhiba invazia cancerului de sân triplu negativ
- Alfabetizarea financiară în asigurări și toxicitatea financiară la supraviețuitorii de cancer AYA
- Testul PSA pentru cancerul de prostată: o revizuire Cochrane confirmă reducerea mortalității, dar ridică problema supradiagnosticării
- Nanoparticule inteligente care „citesc” tumora: un nou sistem de livrare transformă imunoterapia cancerului