Spray-urile pentru insecte folosite în casă asociate cu un risc mai mare de cancer la copii
Expunerea copiilor la insecticidele din spray-urile folosite în încăperi pentru a scăpa de insectele nedorite se pare că este asociată cu o creștere a riscului dezvoltării cancerului. Aceasta este concluzia unei metaanalize realizate de cercetători de la Harvard T.H. Chan School of Public Health din Boston.
Aceștia au revizuit literatura de specialitate dedicată subiectului și din 277 de studii identificate, au păstrat 16 pe care le-au analizat mai în profunzime. Deși numărul lor este mic, concluzia generală la care au ajuns este că între expunerea la aceste spray-uri în perioada copilăriei și riscul mai mare de cancer la copii este o corelație semnificativă.
Autorii consideră că impactul negativ al acestor substanțe este amplificat de faptul că sunt eliberate într-o încăpere închisă, în concentrații ridicate, fiind ușor de inhalat, comparativ cu spray-urile și soluțiile împotriva insectelor utilizate afară. Copiii sunt mai vulnerabili la astfel de substanțe toxice, pentru că organismul lor nu este suficient de pregătit să le metabolizeze.
Părinții sunt sfătuiți să evite pe cât posibil utilizarea de substanțe toxice (insecticide, pesticide etc.) în zone ușor accesibile de către copii și să le pulverizeze în interior doar în situații de maximă necesitate.
Totodată, autorii metaanalizei consideră că e nevoie de studii suplimentare care să confirme această asociere.
Sursa: Medical News Today

Actualizat la 17-09-2025 | Vizite: 1053 | bibliografie
Alte articole:
- Medicină de precizie în tumori neuroendocrine: screening personalizat al 27 de agenți terapeutici
- Predictori ai răspunsului durabil la imunoterapie în cancerul cervical metastatic
- FGFR1 — și nu S6K1/2 — determină rezistența intrinsecă la inhibitorii BRAF în melanom
- Inteligența artificială planifică radioterapia pentru cancer la fel de bine ca specialiștii umani (trial internațional)
- Un simplu test de sânge ar putea ghida mai precis tratamentul cancerului în stadiu avansat
- Agoniștii receptorilor GLP-1 reduc mortalitatea la pacienții cu diabet și cancer activ
- De ce îmbătrânirea favorizează răspândirea cancerului de sân: rolul cheie al receptorului RAGE
- Două ședințe de radioterapie pentru cancerul de prostată: la fel de sigure ca cinci, cu mai puțin stres pentru pacienți
- Radioterapia stereotactică în cancerul de sân oligometastatic prelungește supraviețuirea fără progresie cu aproape 16 luni
- Sindromul hemofagocitic asociat terapiei CAR-T: complicație rară, dar severă, cu implicații majore în oncologia modernă
- Un medicament experimental arată primele semne de eficacitate în cancerul de prostată rezistent la hormonoterapie
- Nanoparticule multitargetate, o nouă strategie pentru a inhiba invazia cancerului de sân triplu negativ
- Alfabetizarea financiară în asigurări și toxicitatea financiară la supraviețuitorii de cancer AYA
- Testul PSA pentru cancerul de prostată: o revizuire Cochrane confirmă reducerea mortalității, dar ridică problema supradiagnosticării
- Nanoparticule inteligente care „citesc” tumora: un nou sistem de livrare transformă imunoterapia cancerului