Pudra de ciuperci albe poate avea efect benefic în tratarea cancerului de prostată
Conform unui studiu publicat în jurnalul Cancer, pudra de ciuperci albe poate reduce nivelul markerilor tumorali – antigeni specifici prostatici (PSA).
Cercetătorii din cadrul Centrului Medical Național din Duarte (California) au verificat posibilul efect anticancerigen al pudrei de ciuperci albe pe un eșanțion de 36 de pacienți cu cancer de prostată, având recidivă biochimică – valorile antigenilor specifici erau în continuă creștere.
Nu s-a observat o limită de toxicitate, iar rata medie de acțiune a fost de 11%. Cele mai bune rezultate au fost observate în cazul a doi pacienți cărora le-au fost administrate 8, respectiv 14 g/zi, nivelul antigenilor devenind nedetectabil și persistând până la aproximativ 30 - 49 de luni.
După 3 luni de terapie, 36% dintre pacienți au prezentat valori scăzute ale PSA până la limita admisă. În cazul pacienților care au reacționat pozitiv la tratament, au fost observate valori crescute ale interleukinei-15.
Conform studiului, terapia cu pudră de ciuperci albe are impact benefic asupra nivelului de antigeni specifici prostatici și modulează recidiva biochimică și biologică a cancerului de prostată prin scăderea factorilor imunosupresivi.
Sursa: Medical Xpress

Actualizat la 07-09-2025 | Vizite: 1272 | bibliografie
Alte articole:
- Screeningul genetic BRCA1/BRCA2: cui se recomandă și ce înseamnă un rezultat pozitiv
- Testul PSA: când îl faci, cum îl interpretezi și ce înseamnă un rezultat ridicat
- Cancer de sân: depistare precoce, factori de risc și tratament 2026
- Dislipidemia la pacienții cu cancer: riscul cardiovascular subestimat și opțiuni terapeutice — EHJ 2026
- Amiloidoza AL în era daratumumab: factori prognostici și biomarkeri pentru era modernă
- Fulvestrantul ca terapie de menținere dublează supraviețuirea fără progresie față de capecitabină în cancerul mamar metastatic HR+/HER2−
- Imunoterapia adăugată chimioterapiei neoadjuvante crește rata de răspuns patologic complet în cancerul mamar triplu-negativ precoce
- Limfomul din celule de manta: ibrutinib fără transplant autolog este non-inferior regimului standard cu transplant la 4,5 ani de urmărire
- DUSP21 resensibilizează celulele de leucemie mieloidă cronică rezistente la imatinib la acțiunea ponatinibului prin diferențiere eritroidă mediată de GATA-1
- Riscul psihosocial la copiii cu cancer: 16% dintre pacienți prezintă risc ridicat, cu impact major asupra structurii familiale
- Tucidinostat adăugat la R-CHOP îmbunătățește supraviețuirea în limfomul DLBCL cu dublu-expresor MYC/BCL2
- Corelate imune sistemice ale supraviețuirii pe termen lung după terapie combinată cu adenovirus oncolitic și interferon gamma în gliomul de grad înalt
- Dinamica ADN tumoral circulant prezice rezultatele clinice în cancerul colorectal metastatic tratat cu cetuximab
- Estradiolul transdermic, non-inferior agoniștilor LHRH în cancerul de prostată local avansat, cu profil mai bun de tolerabilitate osoasă și metabolică
- Darolutamida controlează durerea și menține calitatea vieții în cancerul de prostată metastatic hormono-sensibil — date ARANOTE Lancet Oncology