Pacienții obezi cu cancer colorectal au o rată de supraviețuire mai mare decât cei slabi
Chiar dacă o greutate corporală ridicată este asociată cu un risc mai mare de cancer colorectal, un studiu realizat în cadrul Centrului Medical al Universității Duke a arătat că în cazul perioadei de supraviețuire după tratament lucrurile stau invers, contrar așteptărilor.
Se pare că persoanele aflate în stadiul 4 al bolii, cu un indice al masei corporale scăzut sau normal au în medie o rată de supraviețuire mai mică decât cele supraponderale sau chiar obeze.
În cadrul studiului au fost analizate informațiile provenind de la 6128 de pacienți care au primit tratament pentru cancerul colorectal metastatic constând în Avastin (bevacizumab) și chimioterapie. În funcție de indicele de masă corporală, participanții au fost împărțiți în 4 categorii, la care s-au observat următoarele perioade de supraviețuire în urma inițierii tratamentului:
Cercetătorii consideră că aceste rezultate nu indică un rol protector al obezității sau supraponderabilității, fiind posibil ca persoanele mai slabe să fi fost mai puțin tolerante la tratament.
Sursa: Science Daily

- IMC între 20 – 24,9 (greutate normală) – 21,1 luni de supraviețuire după tratament;
- IMC între 25 – 29 (supraponderali) – 23,5 luni de supraviețuire după tratament;
- IMC între 30 – 35 (obezitate) - 24 luni de supraviețuire după tratament;
- IMC de cel puțin 35,1 – 23,7 luni de supraviețuire după tratament.
Cercetătorii consideră că aceste rezultate nu indică un rol protector al obezității sau supraponderabilității, fiind posibil ca persoanele mai slabe să fi fost mai puțin tolerante la tratament.
Sursa: Science Daily
Actualizat la 08-07-2025 | Vizite: 492 | bibliografie
Alte articole:
- Screeningul genetic BRCA1/BRCA2: cui se recomandă și ce înseamnă un rezultat pozitiv
- Testul PSA: când îl faci, cum îl interpretezi și ce înseamnă un rezultat ridicat
- Cancer de sân: depistare precoce, factori de risc și tratament 2026
- Dislipidemia la pacienții cu cancer: riscul cardiovascular subestimat și opțiuni terapeutice — EHJ 2026
- Amiloidoza AL în era daratumumab: factori prognostici și biomarkeri pentru era modernă
- Fulvestrantul ca terapie de menținere dublează supraviețuirea fără progresie față de capecitabină în cancerul mamar metastatic HR+/HER2−
- Imunoterapia adăugată chimioterapiei neoadjuvante crește rata de răspuns patologic complet în cancerul mamar triplu-negativ precoce
- Limfomul din celule de manta: ibrutinib fără transplant autolog este non-inferior regimului standard cu transplant la 4,5 ani de urmărire
- DUSP21 resensibilizează celulele de leucemie mieloidă cronică rezistente la imatinib la acțiunea ponatinibului prin diferențiere eritroidă mediată de GATA-1
- Riscul psihosocial la copiii cu cancer: 16% dintre pacienți prezintă risc ridicat, cu impact major asupra structurii familiale
- Tucidinostat adăugat la R-CHOP îmbunătățește supraviețuirea în limfomul DLBCL cu dublu-expresor MYC/BCL2
- Corelate imune sistemice ale supraviețuirii pe termen lung după terapie combinată cu adenovirus oncolitic și interferon gamma în gliomul de grad înalt
- Dinamica ADN tumoral circulant prezice rezultatele clinice în cancerul colorectal metastatic tratat cu cetuximab
- Estradiolul transdermic, non-inferior agoniștilor LHRH în cancerul de prostată local avansat, cu profil mai bun de tolerabilitate osoasă și metabolică
- Darolutamida controlează durerea și menține calitatea vieții în cancerul de prostată metastatic hormono-sensibil — date ARANOTE Lancet Oncology