Efectele adverse ale radioterapiei oncologice

Radioterapia este nedureroasă. Tratamentele paliative cu doze mici multiple determină efecte secundare minime sau deloc, deși pacientul poate acuza agravarea durerii deja prezente, pentru perioade scurte de timp, în zilele de după tratament – fapt cauzat de edemul care comprimă nervii din zona tratată.

Dozele mai mari de iradiații pot determina diferite efecte adverse în timpul tratamentului (efecte adverse acute) în lunile sau anii de după tratament - efecte de lungă durată - sau după reluarea tratamentului – efecte adverse cumulative. Natura, severitatea și longevitatea efectelor adverse depind de organele care primesc radiațiile, tratament (tip de radiații, doză, fracționare, chimioterapia concomitentă) și de pacient.
 
Cele mai multe efecte adverse sunt predictibile. Ele sunt limitate la regiunea tratată. Principalele efecte adverse raportate sunt oboseala și iritația pielii, asemănătoare unei arsuri solare moderate. Oboseala se instalează la mijlocul unei cure de tratament și se poate menține câteva săptămâni după terminarea acestuia. Pielea iritată se va vindeca, dar nu-și va mai păstra elasticitatea anterioară. (3)

Efectele adverse acute

Greața și vărsăturile - nu sunt efecte adverse generale ale radioterapiei, fiind asociate doar cu tratarea stomacului sau abdomenului - care reacționează la câteva ore după tratament - sau cu radioterapia unor structuri cerebrale, care determină greață în timpul tratării anumitor tumori ale capului și gâtului (cel mai frecvent localizate la nivelul vestibulului urechii interne).

La fel ca în cazul oricărui tratament stresant, unii pacienți prezintă vărsături imediat după sau chiar în anticiparea tratamentului, acestea fiind considerate un răspuns psihologic. Greața poate fi tratată cu antiemetice. (4)

Leziunile suprafețelor epiteliale - țesutul cutanat poate rezista la leziunile determinate de radioterapie, în funcție de zona supusă tratamentului, incluzând: pielea, mucoasa orală, faringiană, intestinală și ureterală. Debutul și momentul recuperării depind de rapiditatea regenerării epiteliale.

Pielea afectată începe să devină eritematoasă și inflamată, manifestare ce durează câteva săptămâni. Reacția poate deveni mai severă în timpul tratamentului și pentru încă o săptămână după oprirea radiațiilor. De asemenea, pielea poate prezenta soluții de continuitate.

Deși această descuamare exudativă prezintă disconfort, recuperarea este rapidă. Reacțiile pielii tind să fie mai grave în zonele în care în mod normal există pliuri, precum zona submamară, retroauriculară și inghinală. (4)

Ulcerațiile bucale, faringiene și ale stomacului – în timpul tratamentelor aplicate împotriva tumorilor capului și gâtului, apar ulcerații și inflamații tranzitorii ale mucoasei bucale și faringiene. Dacă sunt severe, acestea pot afecta deglutiția, iar pacientul poate necesita antalgice și suplimente nutritive.

Esofagul poate deveni inflamat, dacă este direct tratat sau dacă primește o doză de radiații colaterale în timpul radioterapiei cancerului pulmonar. Când sunt tratate neoplaziile hepatice și metastazele, este posibil ca radiația colaterală să determine ulcere gastrice sau duodenale. Această radiație colaterală este determinată de refluxul agenților radioactivi.

Există însă metode, tehnici și dispozitive disponibile pentru a diminua incidența acestui tip de efect advers. (5)

Disconfortul intestinal - colonul poate fi tratat direct prin radiații (împotriva cancerului rectal sau anal) sau expus la radiații în cadrul tratamentului altor structuri pelvice - prostată, vezică, tractul genital feminin. Simptomele tipice sunt inflamația, diareea și greață.

Edemul - ca parte a inflamației generale, edemul țesuturilor moi poate determina probleme în timpul radioterapiei tumorilor cerebrale și a metastazelor creierului, în special când există o presiune intra-craniană crescută sau când tumora determină o obstrucție aproape completă a unui lumen - traheea, bronhiile.

Intervenția chirurgicală poate fi considerată o opțiune înainte de tratament. Dacă operația nu este posibilă, pacientul poate primi corticoterapie în timpul radioterapiei, pentru a reduce tumefierea.Infertilitatea - gonadele (ovarele și testiculele) sunt foarte sensibile la iradiere. Acestea pot să-și piardă funcția de a produce gameți după o expunere directă la majoritatea dozelor terapeutice de radiații.

Planificarea tratamentului pentru toate regiunile corpului minimalizează doza radioactivă primită de gonade, dacă acestea nu sunt principala zonă de tratat. Infertilitatea poate fi eficient evitată prin excluderea a cel puțin unei gonade față de radiații. (6)

Efectele adverse tardive

Efectele adverse tardive acestea apar după luni sau ani de la tratament și sunt, în general, limitate la zona tratată. Sunt cauzate de leziunile suferite de vasele de sânge și celulele țesutului conjunctiv. Multe dintre efectele tardive sunt reduse de fracționarea tratamentului în părți mai mici.

Fibroza - țesuturile care au fost iradiate tind să devină mai puțin elastice în timp, ca urmare a unui proces difuz de cicatrizare.Epilarea - căderea părului poate apărea pe orice zonă piloasă la doze de peste 1 Gy. Poate fi permanentă cu o singură doză de 10 Gy, dar dacă doza este fracționată, căderea permanentă a părului apare doar dacă se depășește valoarea de 45 Gy.

Uscarea mucoaselor - glandele salivare și lacrimale prezintă toleranță la radiații de aproape 30 de Gy, în fracții de 2 Gy - o doză care este depășită de majoritatea tratamentelor radicale pentru cap și gât. Xerostomia și xeroftalmia pot deveni probleme de lungă durată și reduc semnificativ calitatea vieții pacientului.

Similar, glandele sudorale din pielea tratată (axila, de exemplu) tind să-și piardă funcția, iar mucoasa umedă vaginală devine uscată după iradierea pelvină.

Limfedemul - o condiție de retenție locală a fluidelor și edem tisular poate fi rezultatul leziunilor sistemului limfatic din timpul radioterapiei. Este complicația raportată cel mai adesea în radioterapia sânului, la pacientele care primesc radioterapie axilară adjuvantă după chirurgie, pentru a curăța ganglionii limfatici axilari.

Riscul de cancer - radiația este o potențială cauză a cancerului, iar neoplaziile secundare sunt observate într-o minoritate dintre pacienți (mai puțin de 1/1000). Riscul de cancer se poate manifesta la 20-30 de ani de la tratament, deși unele neoplazii hematologice se pot dezvolta în 5-10 ani.

În marea majoritate a cazurilor, probabilitatea de apariție a tumorilor poate fi controlată prin tratarea cancerului primar. Cu toate acestea, neoplazia poate apărea în zona tratată.

Boala cardiacă - iradierea crește riscul de deces prin boli cardiace; fenomenul s-a observat în special după unele regimuri de radioterapie practicate în trecut pentru cancerul mamar.

Declinul cognitiv - în ceea ce privește aplicarea radiațiilor în terapia cancerului localizat la cap, tratamentul poate determina declin cognitiv aparent, mai ales la copiii mici, cu vârste cuprinse între cinci și 11 ani. Astfel, IQ-ul unui copil de cinci ani supus radioterapiei scade în fiecare an, după tratament, cu câteva puncte. (7)

Practita de iradiere – în timpul tratării organelor pelvine, radioterapia poate implica afectarea de lungă durată a rectului, incluzând sângerarea, diareea și defecarea iminentă. Radioterapia pelvină poate determina și radiocistita, atunci când este afectată vezica urinară.

Efectele adverse cumulative

Efectele adverse cumulative ale radioterapiei nu trebuie confundate cu cele de lungă durată. Chiar dacă efectele de scurtă durată au dispărut, iar cele de lungă durată sunt subclinice, reiradierea poate fi încă problematică.

Efectele asupra reproducerii - în primele două săptămâni după fertilizare, radioterapia este letală, dar nu teratogenă. Dozele mari de radiații în sarcină induc anomalii, retard staturo-ponderal și dizabilitate intelectuală, iar riscul pentru leucemia pediatrică și alte tumori ale fătului este crescut.

Pentru bărbații care au fost tratați radioterapic, riscul de defecte genetice sau malformații congenitale nu pare a fi crescut la copiii concepuți de către aceștia după terapie. Totuși, folosirea tehnologiilor reproductive asistate și a tehnicilor de micromanipulare poate crește acest risc. (8)

Efectele asupra sistemului pituitar - hipopituitarismul se dezvoltă frecvent după radioterapia neoplasmelor sellare și parasellare, a tumorilor extrasellare cerebrale, a tumorilor regiunii cefalice și după iradierea întregului corp în neoplaziile sistemice. Hipopituitarismul indus de radiații afectează mai ales hormonul de creștere și hormonii gonadali.

În schimb, deficitele hormonului adrenocorticotrop și stimulator tiroidian sunt cel mai rar întâlnite pentru pacienții cu hipopituitarism indus de radiații. Modificările secreției de prolactină sunt mici, iar deficitul vasopresinei pare a apărea foarte rar drept consecință a iradierii. (3)