Detectarea recurenței locale după prostatectomie: comparație detaliată între RMN și PET-CT cu PSMA

Un studiu realizat la IRCCS Regina Elena National Cancer Institute din Roma și publicat în Radiotherapy and Oncology la data de 23 noiembrie 2025 a analizat relația dintre imagistica prin rezonanță magnetică multiparametrică (RMN sau IRM) și imagistica PET-CT cu antigen de membrană specific prostatei în detectarea recurenței locale la pacienții cu cancer de prostată care prezentau eșec biochimic după prostatectomie.

Context

O proporție de până la 50% dintre pacienții diagnosticați cu cancer de prostată prezintă ulterior eșec biochimic sau persistența antigenului specific prostatei după tratamentul chirurgical radical. În această situație, ghidurile clinice recomandă efectuarea PET-CT cu antigen de membrană specific prostatei pentru restadializare, mai ales înaintea inițierii radioterapiei de salvare.
Cu toate acestea, nu era clar dacă această tehnică imagistică este la fel de eficientă ca imagistica prin rezonanță magnetică multiparametrică în detectarea recurenței strict locale, la nivelul lojei prostatice. Studiul actual a încercat să clarifice această diferență, având în vedere rolul esențial al identificării corecte a recurenței pentru planificarea terapeutică.

Despre studiul actual

Studiul a inclus 107 pacienți consecutivi cu cancer de prostată în stadiile pT2–pT3 și fără metastaze ganglionare confirmate, pacienți care au fost trimiși pentru radioterapie de salvare după prostatectomie. Toți participanții prezentau eșec biochimic, cu valori ale antigenului specific prostatei cuprinse între 0,2 și 2,0 ng/mL.

Toți pacienții au efectuat atât imagistică prin rezonanță magnetică multiparametrică a pelvisului, cât și imagistică PET-CT cu antigen de membrană specific prostatei, examenele fiind realizate într-un interval de maximum opt săptămâni. Majoritatea subiecților (85%; 91 din 107) au fost investigați cu trasor 18F pentru PET-CT, în timp ce restul au primit 68Ga.

Imaginile au fost analizate de doi experți, cu suprapunerea celor două modalități imagistice pentru delimitarea exactă a leziunilor. Două leziuni au fost considerate identice dacă centrele lor erau situate la o distanță mai mică de un centimetru.
Autorii studiului au subliniat faptul că nu a existat o verificare histopatologică directă a leziunilor și că evaluarea imaginilor nu s-a făcut în orb, acestea fiind considerate principalele limitări metodologice.

Rezultate

Studiul a evidențiat o rată crescută de detectare a recurenței locale: 68 dintre cei 107 pacienți (63,5%) prezentau cel puțin o leziune în loja prostatică.

Performanța imagisticii prin rezonanță magnetică

Imagistica prin rezonanță magnetică multiparametrică s-a dovedit semnificativ mai sensibilă în detectarea leziunilor locale:

• 35,3% dintre pacienți au avut leziuni detectabile doar prin rezonanță magnetică.

• În total, 29 din cele 78 de leziuni identificate (37,2%) au fost vizibile exclusiv la acest tip de examinare.

Pacienții cu leziuni vizibile la acest tip de investigație au prezentat valori medii mai ridicate ale antigenului specific prostatei (0,61 ng/mL) comparativ cu cei cu imagistică negativă (0,41 ng/mL), diferența fiind statistic semnificativă (P = .008).

Performanța imagisticii PET-CT cu antigen de membrană specific prostatei

Imagistica PET-CT a fost mult mai puțin sensibilă în detectarea recurenței locale:

• Doar 5,9% dintre pacienți au avut leziuni detectabile doar prin PET-CT.

• Din totalul de 78 de leziuni locale, doar patru (5,1%) au fost identificate exclusiv prin această metodă.

Eficiența PET-CT a depins atât de nivelul antigenului specific prostatei, cât și de tipul trasorului utilizat. Probabilitatea detectării leziunilor a fost semnificativ mai mare cu trasorul 18F decât cu 68Ga:

• 46,2% vs 12,5% (P = .012).

Concoranța între cele două metode

Concordanța între cele două tehnici imagistice a fost doar moderată, cu un coeficient kappa de 0,49 (P < .001).
Dintre leziunile identificate,

• 45 (57,7%) au fost detectate prin ambele metode,

• iar distanța dintre centrele acestor perechi de leziuni nu a depășit niciodată 10 mm, confirmând că reprezentau aceleași formațiuni.

Totuși, aproape jumătate dintre pacienții cu recurență locală au prezentat rezultate discordante (28 din 68; 41,2%), subliniind diferențele importante dintre cele două tehnici.

Concluziile autorilor

Autorii studiului au subliniat că imagistica PET-CT cu antigen de membrană specific prostatei și imagistica prin rezonanță magnetică multiparametrică au rate de detecție locală semnificativ diferite, cu un avantaj net pentru rezonanță magnetică.
Chiar și atunci când era utilizat trasorul 18F, performanța PET-CT rămânea inferioară, deși diferența față de rezonanță magnetică se reducea.
În final, autorii consideră imagistica prin RMN multiparametrică drept metoda preferată pentru restadializarea locală, iar PET-CT ca tehnică complementară utilă în identificarea bolii extraprostatice.