Consumul excesiv de acid folic ar putea reduce imunitatea, crescând riscul de cancer
Importanța aportului de acid folic, în special pentru femeile însărcinate, este cunoscută. Un studiu recent sugerează că excesul acestui supliment poate produce modificări nefavorabile asupra sistemulul imunitar, reducând capacitatea organismului de a lupta împotriva cancerului.
Studiul a fost publicat în Journal of Nutritional Biochemistry, fiind realizat de oameni de șiință din cadrul Centrului de Cercetare în Nutriției Umană și Anti-îmbătrânire de la Universitatea Tufts din Medford.
Folatul este întâlnit în mod natural în numeroase alimente, inclusiv legume verzi, fasole, ouă, cereale sau pește. În plus, multe cereale sunt fortificate cu acid folic, forma sintetică a folatului. Corpul utilizează acid folic zilnic pentru dezvoltarea unor noi celule sănătoase, doza maximă admisă fiind de 1000 µg zilnic.
La baza studiului a stat analiza celulelor Natural Killer (celule NK), o categorie particulară de celule imunologice ce luptă împotriva infecțiilor virale și a cancerului prin identificarea și atacarea celulelor infectate.
Alterarea functiei acestor celule poate crește vulnerabilitatea pentru dezvoltarea unor boli. În special în cazul persoanelor peste 50 de ani, aceste celule sunt extrem de importante deoarece funcțiile sistemului imunitar se reduc odată cu înaintarea în vârstă, favorizând apariția infecțiilor și a cancerului.
Studiul a fost realizat pe două grupuri de șoareci: un grup de control a beneficiat de o doză de acid folic echivalentă cu doza zilnică recomandată pentru oameni și al doilea grup care a beneficiat de acid folic în doză de 20 de ori mai mare decât doza recomandată. Cercetătorii au utilizat doze mai mari deoarece șoarecii au capacitatea de a metaboliza mult mai eficient acidul folic, comparativ cu oamenii.
Rezultatele au aratat ca șoarecii cărora le-a fost administrată o cantitate mai mare de acid folic au prezentat concentrații ridicate de acid folic nemetabolizat în sânge și concentrații mai mari de folat la nivelul splinei, comparativ cu șoarecii din grupul de control. De asemenea, concentrația ridicată de acid folic a fost asociată și cu reducerea activității celulelor NK.
Următorul pas al studiului va fi reprezentat de analiza efectelor concrete produse de excesul de acid folic asupra funcției imunologice, pentru a determina dacă acesta duce la creșterea susceptibilității la infecții și cancer.
Sursa: Medical News Today

Actualizat la 15-01-2025 | Vizite: 1206 | bibliografie
Alte articole:
- Screeningul genetic BRCA1/BRCA2: cui se recomandă și ce înseamnă un rezultat pozitiv
- Testul PSA: când îl faci, cum îl interpretezi și ce înseamnă un rezultat ridicat
- Cancer de sân: depistare precoce, factori de risc și tratament 2026
- Dislipidemia la pacienții cu cancer: riscul cardiovascular subestimat și opțiuni terapeutice — EHJ 2026
- Amiloidoza AL în era daratumumab: factori prognostici și biomarkeri pentru era modernă
- Fulvestrantul ca terapie de menținere dublează supraviețuirea fără progresie față de capecitabină în cancerul mamar metastatic HR+/HER2−
- Imunoterapia adăugată chimioterapiei neoadjuvante crește rata de răspuns patologic complet în cancerul mamar triplu-negativ precoce
- Limfomul din celule de manta: ibrutinib fără transplant autolog este non-inferior regimului standard cu transplant la 4,5 ani de urmărire
- DUSP21 resensibilizează celulele de leucemie mieloidă cronică rezistente la imatinib la acțiunea ponatinibului prin diferențiere eritroidă mediată de GATA-1
- Riscul psihosocial la copiii cu cancer: 16% dintre pacienți prezintă risc ridicat, cu impact major asupra structurii familiale
- Tucidinostat adăugat la R-CHOP îmbunătățește supraviețuirea în limfomul DLBCL cu dublu-expresor MYC/BCL2
- Corelate imune sistemice ale supraviețuirii pe termen lung după terapie combinată cu adenovirus oncolitic și interferon gamma în gliomul de grad înalt
- Dinamica ADN tumoral circulant prezice rezultatele clinice în cancerul colorectal metastatic tratat cu cetuximab
- Estradiolul transdermic, non-inferior agoniștilor LHRH în cancerul de prostată local avansat, cu profil mai bun de tolerabilitate osoasă și metabolică
- Darolutamida controlează durerea și menține calitatea vieții în cancerul de prostată metastatic hormono-sensibil — date ARANOTE Lancet Oncology