Am nevoie de un regim special?

Am nevoie de un regim special?
Alimentația se reflectă în starea de sănătate a organismului – de fapt, dieta deficitară reprezintă un factor de risc pentru dezvoltarea cancerului.

Dacă în general este important să ai grijă la ceea ce așezi în farfurie, cu atât mai mult după diagnostic, e bine să acorzi o mai mare atenție planificării meselor.

Trebuie să ai o dietă echilibrată caloric și bogată nutritiv, pentru ca organismul tău să aibă resursele de a lupta cu boala.

Asigură-te că incluzi proteine din lapte, carne, pește, ouă, fibre din cereale, făinoase, leguminoase și vitamine și minerale din legume și fructe cât mai proaspete.
Ca principii generale, încearcă să limitezi carnea roșie și să o eviți pe cea procesată, evită prepararea termică prin prăjire, grăsimile saturate și trans și ai grijă la cantitatea de sare pe care o conțin alimentele (limita maximă este de 6 grame pe zi).

Trebuie să ai 3 mese principale pe zi și este de preferat să iei două gustări între mese. Nu uita să bei suficientă apă și să eviți cât mai mult alcoolul.

În funcție de tipul de cancer cu care ai fost diagnosticat i și de tratamentul pe care îl vei urma, este posibil să te simți slăbit, obosit și să nu ai poftă de mâncare – cu atât mai mult trebuie să eviți riscul malnutriției și să păstrezi o greutate corporală stabilă.

Alimentația sănătoasă și organizată te va ajuta și să fii mai energic și să rămâi activ pe durata tratamentului, în ciuda efectelor adverse ce ar putea să apară.

Nu este cazul să te gândești acum că vei avea nevoie de un regim costisitor și sofisticat.
Fii circumspect în privința articolelor insuficient documentate care oferă sfaturi concrete privind alimenția bolnavului de cancer.
De asemenea, ai grijă să nu cazi în capcana așa-ziselor căi de vindecare a cancerului exclusiv prin anumite regimuri. Nu există alimente vindecătoare, în lipsa unui tratament medical convențional, stabilit de echipa medicală.

Trebuie să te consulți cu medicul oncolog, pentru a ști, în funcție de tipul de cancer, localizare, stadiu și tratamentul ales, ce nevoi are organismul tău acum și la ce modificări ale apetitului te poți aștepta.
 
Acesta îți poate recomanda o dietă adecvată sau te poate îndruma spre un dietetician specializat în oncologie

Publicat la 24-06-2014 | Vizite: 5320

Alte articole:
Notă: informațiile prezentate pe site-ul Ghid-Cancer.ro au rolul de a informa și susține pacienții cu cancer sau aparținătorii acestora, însă nu pot substitui vizita la medic, diagnosticul și tratamentul oferit de acesta în mod direct. Nu ne asumăm nicio răspundere cu privire la efectele pe care acest site le poate avea asupra dvs.
Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp