Glioblastom - un diagnostic cumplit

Imi pare rau pt tatal tau... Din ce stiu eu tumorile cerebrale sunt "bune" la faza ca nu prea mai simti durere..
Stiu, e greu sa vezi pe cineva cum moare sub ochii tai... Incearca sa ii alini suferinta cum poti...
Dumnezeu sa ii dea sanatate si voua putere...

pentru doina cu studiul daca se poate sa imi trimiti si mie acel studiu--- si daca puiteti sa imi spuneti cum a fost efectiv sfirsitul , stiu ca este foarte dureros doar daca puteti sa imi spuneti eventual pe adresa de mail

multumesc

Draga Maria,

Cu durere iti scriu ca, din pacate, nu se mai poate face nimic.
Incet-incet, toate functiile creierului mor... Mama a stat 10 zile intr-o stare de coma, adica avea ochii intredeschisi, nu mai vorbea deloc, nu mai putea inghiti, apa pe care i-o dadeam se ducea in plamani, de mancat nici nu mai vorbesc, iar in ultimele doua zile a intrat in blocaj renal, ultima urina a fost maro si foarte urat mirositoare. Din momentul in care a intrat in hiperventilatie-respira greu si foarte zgomotos, a mai durat doua zile. Se pare ca ultimul simt care moare este auzul, asa ca vorbiti-i, va aude.
Imi pare rau sa citesc despre cat mai multi oameni care sufera de aceasta boala cumplita... Mama a plecat de doi ani si jumatate, la 57 de ani... Mult prea tanara... Mi-e dor de ea, mi-e tare dor...
Dumnezeu sa va intareasca!

acum problema cu tata este că nu mai are scaun de 9 zile, azi fiind a 10-a.. i-am dat ieri şi azi supozitoare cu glicerină văd că ieri nu s-a întâplat numic sper să reuşească azi, voi cum aţi procedat?ce să încerc şi ce înseamnă asta cât de grav este ?

vă mulţumesc de încurajări

DUPA UN CHIN DE 1 AN INCA NU NE PUTEM LUA RAMAS BUN DE LA SOCRUL MEU. A FOST OPERAT IN NOIEMBRIE 2009 SI A MURIT IN NOIEMBIE 2010 FARA A SE PUTEA ESXPRIMA IN CEEA CE SIMTE. EL INSA A DAT VIATA COPILULUI MEU. FETITEI MELE CARE ACUM ARE 1 AN SI 11 LUNI. EL NU MAI PUTEA SA VORBEASCA SI EA INCEPEA SA VORBEASCA, EL NU MAI PUTEA SA MEARGA EA FACEA PRIMII EI PASI SI MULTE ALTELE. TIMP DE 7 LUNI AM FACUT CU EL BAITA FETITEI MELE PE CARE O IUBEA FFFF MULT. CU DURERE IN SUFLET VA SPUN CA ACUM NU MAI ESTE INCA NU REALIZAM ACEST CRUD ADEVAR. MULTA SANATATE SI PUTERE DE LUPTA CU ACEASTA BOALA. RALUCA

Nu am mai scris de mult timp pe acest forum, insa l-am citit destul de des. Asadar spun cu durere in suflet, Condoleante tuturor celor care au pierdut pe cei dragi din cauza acestei cumplite boli. Tocmai s-au implinit 1 an si 6 luni de cand a plecat dintre noi ( la varsta de 47 ani) fratele meu drag. Nici pana acum nu am reusit sa ma impac cu gandul ca el nu mai este in viata. Lacrimile nu contenesc sa mai curga, ori de cate ori incerc sa vorbesc despre el. Este cumplit si de nedescris ceea ce simt. Doar cei care trec sau au trecut prin aceste momente pot intelege ce este in inima mea. Citind mesajele de pe acest forum traiesc de fiecare data, la fiecare descriere a suferintelor celor cu acesta boala, momentele de grea suferinta prin care a trecut si fratele meu. Vreau sa va spun ca sunt aproape identice cu ale celorlalti suferinzi. Aceasta boala este neiertatoare din pacate. As vrea tare mult sa citesc tot aici un mesaj in care cineva sa spuna ca s-a vindecat de aceasta. Va fi posibil oare vreodata sa fie o cale de vindecare??? La final as vrea sa transmit tuturor celor care mai au persoane dragi cu acesta boala, multa multa sanatate si putere sa poata trece peste aceste momente foarte grele.
DOAMNE AJUTA TUTUROR!

Im cer scuze ca nu am mai scris demult.
In primul rind condoleante celor ce si-au pierdut apropiatii.
Am vrut sa revin cu informatii noi despre starea de sanatate a tatalui meu.
In luna august- septembrie a urmat radioterapia care au avut un efect pozitiv aspura lui( luase in greutate 20 kg)
eram foarte incintat sa observ ca se simte bine.
pe data de 18.01.20011 boala a recidivat mai agresiv decit ne asteptam.
Doctorii mi-ai spus daca il opereaza a III a oara este degeaba deoarce cum s-a intimplat si a 2 a oara va recidiva mult mai agresiv.
Doctorii sint sceptici si i-au acordat citeva luni de trait.
A facut din nou pareza pe partea dreapta a corpului.
Eu imi doresc din tot sufletul sa aveti putere, sa fiti optimisti, sa va bucurati de cei dragi in fiecare clipa din viata.

salut... tatal meu a fost operat acum 2 ani la plaman avand carcionom... i l-au scos... dupa 2, 5 ani a facut metastaza la creier partea dreapta... l-au operat... rezultat biopsie carcionom slab diferentiat... i-au spus sa faca chimioterapie (perfuzii) si cobaltoterapie... intrebarea mea este ar fi tb sa i se dea temodal???

Tata s-a stins astazi, 24 ian, la ora 10.28. Avea 64 de ani. Era un om bun si un parinte extraordinar. A lasat in urma multa durere si suferinta. A implorat ajutor pentru viata cu ochii deschisi, pana in ultimul moment. Ne simtim neputinciosi. Blestemat sa fii glioblastomule. Esti fericit? Ai cistigat. Dumezeu sa ne intareasca pe toti cei care am trecut sau trecem prin asta. Putere enorma tuturor. E mai greu decat pare, dar trebuie! Pana la capat!

buna am trecut prin aceste moente este tragic am facut tot ce am putut eu dar am pierduto la numai 39 de ani numi pot reveni si sunt un luptator prof dr mia spus un an un an jumate dar am luptat 3ani si 4 luni si sa produs inevitabilul e trist e foarte trist

Buna seara tuturor de pe forum. Sunt Adina, locuiesc in Oradea. Nu am scris pana acum dar am citit toate mesajele de mai multe ori. Inainte de toate as vrea sa transmit compasiune si sincerele mele condoleante tuturor celor care au trait durerea imensa a pierderii cuiva drag din cauza acestei cumplite si blestemate boli - glioblastomul. Intr-adevar, la un astfel de diagnostic nu e mai nimic de facut decat sa vezi cum persoana draga se stinge incetul cu incetul. Iar neputinta de a face ceva te striveste, pur si simplu. Si eu am trecut prin aceasta imensa durere care nu se va sterge niciodata din sufletul meu. In aprilie 2009 l-am pierdut pe dragul si iubitul meu tata si e ca si cum ar fi fost azi, durerea nu s-a diminuat absolut deloc. Simt ca am o groapa in suflet, ca mi-a inghetat viata, nu mai simt nici bucurie, nici suparare pentru absolut nimic. Astfel inteleg prin ce trece fiecare din cei care scriu pe acest forum. Si pe multi altii care sunt... doamne cati mai sunt, asa anonimi. Nu o singura data am plans citind mesajele postate, ma rog pentru fiecare dintre cei plecati - intr-o lume mai buna, sper eu. Am observat - aceeasi boala si totusi fiecare caz e unic in felul lui. Cum a fost la noi? In noiembrie 2008, intr-o noapte tata a facut o criza convulsiva. Asa, din senin, nu a avut nici un simptom, nici macar o ameteala sau o durere de cap. A fost chiar cu o zi inainte de a implini 71 de ani. Pe care nu ii arata deloc - muncea, era activ, vesel, optimist, arata f bine fizic, inalt, suplu. Nu a avut niciodata probleme de sanatate, nu a fumat, nu a baut, nu a lucrat in mediu toxic, nu a avut traumatisme craniene, nu am avut in familie cazuri de cancer. Am chemat Salvarea, l-a internat la neurologie, a stat in spital cam 10 zile, si-a revenit imediat dupa tratamentul primit. La RMN concluzia a fost: accident cerebral vascular, nu s-a vazut altceva nimic. Dupa externare a fost la bai in Felix. avea biletul cumparat dinainte de a se interna, medicii i-au spus ca poate sa faca tratament balnear. A stat acolo 15 zile. In ultima saptamana a inceput sa isi simta piciorul stang amortit, il tragea putin dupa el, se simtea obosit. Dupa ce a venit acasa, cam de la jumatatea lui decembrie si in tot cursul lunii ianuarie aceaste manifestari s-au accentuat, era cand depresiv, cand enervat, nu-si mai misca bine mana stanga, nici piciorul stang, incepea sa nu mai stie ce face - a lasat robinetul deschis, a spus ca merge la dentist dar a ajuns la piata (total in alta directie), nu a mai stiut sa vina acasa etc. De abia l-am convins sa mearga iar la medic, nici nu voia sa auda. L-am internat iar in 5 februarie 2009 la neurologie iar la RMN-ul facut in 12 februarie s-a vazut o tumoare de 4/5 si inca doua mai mici in vecinatate localizata perietal-frontal dreapta. Am simtit cu totii ca se prabuseste tot cerul si toata lumea peste noi. Lui nu i-am spus nimic. Dupa consultari si alergaturi - am trimis analizele la Cluj, Bucuresti - parerile medicilor nu au fost concordante, ceea ce ne-a innebunit si mai tare - l-am tranferat la Neurochirurgie aici la noi - avem un neurochirurg ff bun - Dr. Mohan - recunoscut in tara. Dansul ne-a spus de la inceput ca trebuie operat, altfel nici 2 luni nu ii mai da - tumora va creste, creierul va hernia, nu exista alt tratament in acel moment. Acelasi lucru l-au spus si cei din Bucuresti - si sa nu il aducem acolo ca tot asa il opereaza si dr. Mohan. Piciorul si mana nu le mai simtea mai deloc, aproape ca a paralizat pe partea stanga de la o zi la alta, avea presiune intracraniana, nici nu putea fi vorba de mers cu avionul, in masina nu putea sta. In general era lucid, dar avea si momente de confuzie. Uneori vorbea f mult, spunea de toate, radea, se stramba, se schimonosea - in fine niste manifestari care ne inghetau de spaima. Iar cand a aflat ca va fi operat - de hematom, i-am spus noi - nu a avut nici o reactie, parca nici nu ar fi auzit ce i-am spus. Parea - si chiar era - complet depersonalizat. In fine, in 6 martie 2009 a fost operat, operatia a durat 4 ore, a avut o hemoragie puternica, de abia au putut sa o opreasca - a mai fost un medic si 4 asistente, plus anestezistul. La analize - glioblastom (numit si astrocitom grad 4 - oricum aceste clasificari nu sunt f stricte in literatura medicala) cu necroza si hemoragie intratumorala - ni s-a spus ca acestea 2 sunt semne de malignitate f agresiva. I-am intrebat pe medici daca e posibil ca tumoarea sa creasca atat de repede - practic in 3 luni. Medicii ne-au spus ca e posibil sa creasca si in 3 saptamani, ca pur si simplu a expandat, in creier, a fost ff agresiva si galopanta. Noi am trimis RMN-ul din noiembrie - unde nu s-a vazut nimic - la Cluj si in Ungaria. Din ambele parti ni s-a confirmat ca intr-adevar nu s-a vazut tumoare atunci. La operatie, nu i-au mai pus la loc partea de os taiata, creierul era edemetiat si friabil, au spus ca asa e mai bine, ca dupa un timp se poate monta acolo o placa. Ma rog... din pacate nu a mai fost cazul. Si-a revenit dn operatie, a primit tranfuzie de sange pentru ca a pierdut mult sange. Vreo 10 zile a fost relativ bine - vorbea, era destul de lucid. Insa partea stanga nu si-a mai putut-o misca deloc si nu mai putea sta nici in sezut nesprijinit. Iar daca inainte de operatie manca mult, practic nu mai stia cand sa se opreasca, dupa operatie nu a mai mancat absolut deloc, doar cateva picaturi de apa sau ceai puteam sa ii dam, inghitea cu mare dificultate. Medicii au spus ca se intampla asa din cauza ca tumoarea recidiveaza si se extinde. Apoi.. a fost din ce in ce mai rau, nu se mai misca aproape deloc, vorbea putin, isi pierduse orice expresie din priviri, avea sonda urinara, scutec, era hranit cu perfuzii, ii dadea si altceva - vreo 3 su 4 medicamente, inclusiv manitol. Medicii ne-au spus ca nu mai e nimic de facut, doar ingrijiri paleative, sa nu il mai chinuim. Insa l-am tranferat totusi la oncologie - la insistenta mea, pentru care acum ma simt ff vinovata, l-am mai chinuit numai. Am adus un oncolog din Ungaria, am crezut ca il putem duce acolo, ne-a spus ca nu are rost, ca tumorile astea cu hemoragie si necroza nu raspund la radioterapie (si cei de la Cluj ne-au spus acelasi lucru), ca poate sa moara pe drum. La oncologie la Oradea a stat 4 zile, a facut doar 2 sedinte de radioterapie care i-au inrautatit f mult starea - devenise pamantiu, a avut aproape 50 de scaune dupa cele 2 sedinte. Din ce in ce mai disperati - iar cine a trecut prin asa ceva intelege - l-am adus acasa. Era in 3 aprilie 2009, dupa aproape doua luni in 3 spitale. Am inceput si demersurile pentru Temodal, oncologii erau sceptici, dar am insistat, am vrut sa il cumparam noi numai sa ni-l dea, dar... nu a mai fost pentru cine. A fost din ce in ce mai greu, nu pot sa descriu in cuvinte, mi se aduna lacrimile in gat. In general a fost linistit, vreo trei nopti a fost mai agitat, dormea aproape tot timpul, nu se mai misca deloc, il intorceam noi de pe o parte pe alta, cate o picatura de apa ii mai puneam pe buze, a sughitat de cateva ori, slabise ff mult, se topea pe zi ce trecea, era de nerecunoscut. O singura data a cerut inghetata, dar de abia i-am pus putin pe buze, nu mai avea reflexul de a inghiti. Vorbea din cand in cand. delira, repeta uneori "hai sa mergem", nu ne mai recunostea. Cu vreo 10 zile inainte de a se stinge nu il mai intelegeam ce zice, ii simteam privirea parca acuzatoare pentru asta. Ultimele 3 zile a fost in coma, in seara din noaptea in care a murit. a deschis ochii, ne-a privit pe toti, erem toata familia langa el, si cateva rude, apoi... s-a stins in dimineta zilei de 28 aprilie 2009, ora 4, 20, la 7 saptamani dupa operatie. Doua zile mai tarziu, intr-o zi superba de primavara - lui i-a placut f mult natura, (a fost inginer zootehnist, a terminat si biologia) - l-am inmormantat, a fost o mare de oameni, si de flori, a fost un om foarte cunoscut aici la noi in oras, apreciat, iubit, avea f multi prieteni. Pe toata perioada spitalizarii si mai apoi acasa, in ultimele 3 saptamani a fost ff bine ingrijit, nici un minut nu a fost singur, in fiecare zi a venit un medic specialist ATI sa il vada, asistenta pentru perfuzii venea de 2 ori pe zi, a mai venit o data si medicul oncolog din Ungaria. De la Cluj i-am adus o saltea speciala ca sa nu faca escare. In fiecare zi l-am spalal, l-am schimbat, am stat langa el toata familia, l-am ingrijit cum am stiut si putut mai bine, l-am tinut de mana, i-am vorbit, am sperat, ne-am rugat, am implorat o minune... dar nu a fost sa fie. Asa e boala asta, e incredibil si coplesitor de dureros cum poate sa transforme asa un om - cum a mai spus cineva pe forum. Gasesc doar o palida consolare in gandul ca nu a suferit mult, ca nu a avut dureri (si noua ne-a spus medicul ca in forma asta de cancer nu sunt dureri), sper sa fi simtit cat de multa iubire era in jurul lui. Si mai sper sa nu isi fi dat seama - in momentele de luciditate - de ceea ce are. Desi, dupa cum aratam si ne comportam, mai ales ca avea cunostinte de medicina, cred ca a stiut ca e ceva grav. Totusi nu ne-a intrebat niciodata, s-a multumit cu ceea ce i-am spus noi - ca e un hematom, dar nu e grav, se poate opera. Eu nu mi-am mai revenit niciodata, de atunci. In timpul cat am stat langa el, nu simteam nici foame, nici oboseala, am stat la spital odata 4 nopti si 4 zile fara sa vin acasa, ma spalam putin acolo, am sperat pana in ultima zi ca va mai trai, stiam ca de vindecare nu poate fi vorba. Nu as fi vrut sa il mai vad chinuit, stiu ca nici el nu si-ar fi dorit asta... dar mi-e atat de dor de el, innebunesc la gandul ca nu am sa il mai vad niciodata. Am facut un soc emotional traumatic - asa mi-a spus psihiatrul, fac psihoterapie de atunci, am fost internata la psihiatrie - depresie postraumatica, iau antidepresive si sedative, nu dorm decat cu somnifere, am stari de anxietate, cosmaruri, ma trezesc noaptea de multe ori chiar si cu somnifere, ma plimb prin casa, sucesc si rasucesc in minte toata succesiunea de evenimente, ma roade indoiala - oare nu s-a gresit medical? oare putea fi altfel in alt sistem sanitar? oare exista macar o farama de posibilitate ca lucrurile sa evolueze altfel iar el sa fi trait mai mult? Am citit si recitit analizele facute de sute de ori, le stiu pe de rost, am citit pe internet tot ce am gasit despre blestemata asta de tumoare, am mai citit din carti, din reviste medicale. Dar... tot nu am gasit raspunsurile la sutele de intrebari pe care le am in minte. Iar daca am gresit cu ceva... poate Dumnezeu ma va ierta, ca eu niciodata. Mi-au trecut - si nu o data - ganduri de sinucidere, pur si simplu nu mai pot trai cu durerea asta, fiecare zi e un calvar pentru mine, am imbatranit cu 10 ani in acesti ultimi 2 ani, acum mai pot lucra, dar tot ce fac fac mecanic, toti colegii si cunoscutii imi spun ca sunt umbra a ceea ce am fost. Insa, mi-e mila de mama, de sora si de fratele meu - si ei sunt distrusi, dar parca au mai multa putere -stiu ca si tata ar fi mahnit daca m-ar vedea, daca ar sti ce gandesc, nu si-ar fi dorit sa fiu astfel. Dar... durerea ma striveste, de multe ori plang pe strada, orice lucru il asociez cu el, merg la cimitir - acolo sunt linistita, dar dupa ce ajung acasa.plang pana la stare de lesin. Nu pot accepta ca l-am pierdut, nu mat pot gandi la el la trecut, uneori am fractiuni de secunda cand cred ca e in viata, ca ma va suna sau il voi vedea intra pe usa. Oare imi pierd mintile? Am scris toate acestea pentru ca ma simt solidara cu toti care au trecut prin acesta suferinta, pentru a imi usura putin sufletul catre cei care cunosc si pot intelege toata aceasta durere. Si poate aspectele medicale pe care le-am mentionat vor ajuta cuiva sa intelega aceasta boala cumplita, am vazut ca de mai multe ori s-a cerut descrierea simptomelor si a evolutiei pentru un caz sau altul. As vrea sa corespondez cu cei care doresc. Poate ne-am ajuta reciproc. Daca vreti sa-mi scrieti - orice - pe forum sau e-mail; ----, poate imi puteti scrie si parerile Dvs. despre cazul tatalui meu, poate m-ar ajuta sa mai imi raspund la intrebarile si indoielile care ma chinuie. Doamna Doina 218 - daca cititi acest mesaj si daca puteti, va rog mult sa imi trimiteti si mie studiul despre glioblastom, va sunt recunoscatoare si va multumesc anticipat. Va multumesc tuturor care ati avut rabdare sa cititi mesajul meu. Va doresc multa sanatate. Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va mangaie sufletele. Cu intelegere si respect pentru durerea fiecaruia si cu admiratie pentru daruirea si puterea cu care i-ati ajutat pe cai dragi, Adina.

Buna! Condoleante toti celor care au pierdut pe cineva drag. Pe 7 februarie ne-a parasit si tatal meu dupa o lunga si grea suferinta din cauza acestui blestemat glioblastom. Operat de 2 ori intr-o luna a recidivat dupa 8 luni am mers pe la mai multi medici neochirurgi care au zis ca nu se mai poate face nimic si intr-adevar asa a fost. Din luna august si pana in noiembrie avea dureri de cap, se deplasa din ce in ce mai greu pana a cazut la pat, dar cu ajutorul familiei putea merge pana la baie si bucatarie. Din luna decembrie si ianuarie durerile de cap ii disparuse-ra, dar in ultimele saptamani ce manca vomita. La numai 45 de ani a plecat de langa noi... ne lipseste mult. Adriana

Condoleante, Adriana. Imi pare f rau pentru tatal tau, nu am cuvinte, dar inteleg ce simti. Dumnezeu sa ii dea odihna vesnica iar celor ramasi sa le mangaie sufletele.

Tatal meu s-a stins pe data de 16.02.2011 ora 01.30.
Cum v-am mai scris si mai sus, nu vreau sa va umpleti de sperante, tot ceea ce pot sa va spun este sa fiti tari, sa petreceti cit mai mult timp cu cei care ii iubiti( tot ce pot sa va spun este o boala crincena fara leac)

condoleante si sanatate tuturor.

Buna, condoleante ptr.toti care ati pierdut pe cineva din cauza acestei boli cumplite.
Vreau sa va dau o veste BUNA!!!Sotul meu a fost operat la CLINICA UNIV.GROSHADERN din MUNCHEN de cumplitul glioblastomIV, prof.nemti nu m-au incurajat deloc, desi am facut si un PETCT tot la ei, nu am vrut sa cred diagnosticul, dupa rezultatul de la biopsie sa vazut glioblastomul...asta e miam zis, dupa operatie care a durat 5 ore si care a fost o reusita, nemti au folosit A.L.A.o substanta care sotul meu a inghitito cu 3 ore inainte de operatie, si care se pare ca este desteapta(au descoperit-o Americani, si o folosesc) merge pe locul bolnav, absoarbe celulele bolnave, separa locul bolnav de cel sanatos si sa lucrat sub un RMN cu lampa albastra, locul bolnav sa vazut Rosu, a putut fi extirpata toata tumora, dupa operatie si-a revenit f.repede a stat la A.T.I. pana a doua zi la ora 9.00A.M., am revenit la Cluj unde a facut 30 sedinte de radioterapie combinat cu Temodal, sa simtit bine si a suportat bine tratamentul, acum a inceput a 2-a tura de TEMODAL, Se simte bine, de Revelion am fost la restaurant am si dansat putin, dupa prima tura de cito am plecat in DUBAI ptr.9 zile, a suportat si avionul, cred ca d-zeu a facut o minune, si sf.NECTARIE, a fost opwerat de ziua lui in 09.nov.SPER ca invingem acest criminal.Daca cineva doreste sa ajunga la aceasta clinica sa scrieti pe FORUM, operatia si spitalizarea a costat 19.500 Eur...dar a meritat pana la ultimul cent.d-zeu sa va ajute si.sa ne ajute!!!!!!!!!!

Frentimarius, condoleante sincere pentru tatal tau... imi pare f rau, Dumnezeu sa il odihneasca. Ma doare inima sa constat cate victime face aceasta nenorocita boala impotriva careia nu se poate gasi nimic. Adina.

Pentru Calator : ma bucur ca mai aud si vesti bune din partea cuiva care se confrunta cu aceasta nenorocire. Ii doresc sotului Dvs. multa, multa sanatate, sper ca lucrurile sa evolueze favorabil. Si noi auzisem de clinica pe care ati mentionat-o, am apucat sa ne interesam, dar din pacate, evolutia bolii la tatal meu a fost atat de rapida, galopanta - au spus medicii, incat nu am mai apucat sa facem mai nimic. Cum am mai spus, depinde f mult de tipul tumorii - gradul de malignitate care determina rapiditatea cresterii si infiltarea ei in tesutul cerebral. Medicii din Ungaria si din Bucuresti, respectiv Cluj ne-au spus ca nu se putea face nimic pentru el nici in Germania, poate mai traia putin, dar nu stim cat de chinuit. Era si varsta... Oricum, m-as bucura sa aflu ca sotul Dvs. e bine, poate mai scrieti. Sa va ajute Dumnezeu. Adina

Buna ziua,
Fratele meu a fost diagnosticat cu tumoare cerebrala. oligoastrocitom ce se transforma in glioblastom, in februarie 2011, dupa a 2-a operatie. Acum urmeaza radioterapia si citostatice cu temodal. De cand am aflat ca aceasta tumoare este una din cele mai urate posibile, am tot cautat solutii alternative. Si am intrat pe forum pentru a va spune de medicamentul din venin de scorpion, care se obtine doar din Cuba si, cu care, sper sa se faca bine. Medicamentul se numeste escozul si puteti gasi site-ul cu aceeasi denumire, facut de oameni bolnavi de cancer si care au rezultate remarcabile.

Buna
Scriu pentru prima data pe acest forum. Sotul meu in varsta de 47 ani a murit din cauza acestei boli dupa numai 7 saptamani din momentul depistarii ei. A dus o viata extraordinara - a mancat sanatos, a jucat rugby in tinerete, juca tenis, alerga seara (din cand in cand) etc. Pe 7 februarie incepuse sa aiba probleme de vorbire. In urma efectuarii unei tomografii, a cazut cerul pe noi. Rezultatul - Tumora cerebrala. L-am internat la spitalul militar, unde a fost operat pe 23 februarie. A mai stat internat vreo 3 saptamani dupa care a venit acasa. Am stat cu el in spital zi si noapte. Dupa aceasta operatie a fost "bine" numai o saptamana in care chiar a condus de doua ori masina. Dupa aceea, brusc, boala a recidivat si in ultima saptamana din martie l-am internat la Elias (acolo urma sa faca radioterapie). Nu mai putea sa mearga, sa vorbeasca, sa manance nici sa se intoarca pe pat de pe o parte pe alta. Pe 29 martie, seara, a intrat in coma iar noaptea a fost operat de urgenta. Din starea de coma nu a mai iesit iar pe 1 aprilie cu 10 minute sa ajung la vizita, a murit. Pana la urma ni s-a spus ca este glioblastom multiform. La recidiva dimensiunea tumorii a fost dubla fata de prima data. Ingrozitor.
Totul a durat numai 7 saptamani, timp in care a avut doua interventii chirurgicale. Nu am avut timp sa mai incercam altceva. Am vrut sa il ducem afara, dar ni s-a spus ca daca nu il operam de urgenta, pana de Paste va muri iar daca il operam va mai trai pana cel mult pana de Craciun. In toata aceasta perioada, am fost roboti. Nici nu mai stiam sa vorbim. Ii inteleg pe toti cei care sufera sau au persoane care sufera de aceasta boala. Este ingrozitor ce se intampla. Nu au nicio sansa. Noi am avut sanse -0.
Eu inca nu realizez ca s-a dus. Tot timpul am impresia ca este la servici si trebuie sa vina acasa... imi revin putin, dupa care iar ma gandesc la el ca si cum este in viata.
Am spus ca il voi astepta cat voi putea de mult dupa care voi pleca in cautarea lui.
Va las si mult curaj tuturor