Tumorile orbitare

Termenul de „tumori orbitare” include o gamă variată de leziuni care se dezvoltă la nivelul orbitei. Tumorile orbitare derivă din ţesuturile şi structurile adiacente globului ocular: muşchii extrinseci ai globului ocular, nervi, vase de sânge, vase limfatice şi ţesut adipos.

Clasificarea tumorilor orbitare

Tumori ale glandei lacrimale:

• adenomul pleomorf de glanda lacrimală
• tumori maligne ale glandei lacrimale

Tumori vasculare:

• hemangiomul capilar
• hemangiomul cavernos
• hamartom
• hemangiopericitomul
• limfangiomul

Tumori neurale:

• gliomul de nerv optic
• meningiom
• neurofibromul plexiform
• schwanom

Tumori mezenchimale:

• rabdomiosarcom
• lipom
• liposarcom

Tumori inflamatorii, tumori chistice, metastaze, etc.

Semne şi simptome

Orbita este o regiune relativ restrânsă; de aceea simptomatologia tumorilor de orbită este dată în principiu de presiunea exercitată de aceste tumori asupra conţinutului orbitei. În acest mod, pot apărea:

• exoftalmie (protruzia globului ocular)
• tulburari de vedere (diplopie, adică vedere dublă, sau scăderea acuităţii vizuale)
• anomalii pupilare (midriaza sau mioza)
• paralizii sau limitări ale mişcărilor oculare
• durere (determinată de invazia nervilor de la nivelul orbitei sau de eroziunile osoase)

De departe cel mai frecvent simptom întâlnit în tumorile orbitare este exoftalmia (proptoza), adică protruzia globului ocular. Tumorile care implică structurile neurale cum sunt glioamele de nerv optic, meningioamele sau schwanoamele, pot determina tulburări de vedere cum ar fi diplopie (vedere dublă) sau chiar pierderea vederii. Tumorile cu evoluţie lentă şi extensie posterioară pot determina o neuropatie compresivă a nervului optic cu simptomatologie mai puţin accentuată (vederea este mai puțin afectată, în schimb poate fi însoţită de durere).

Diagnostic

Diagnosticul tumorilor orbitare include:

• anamneza şi examenul fizic al pacientului: se urmăreşte depistarea unor antecedente medicale personale, antecedente familiale, examen oftalmologic complet, depistarea unor adenopatii (ganglioni limfatici)
• ecografie oftalmologică
• computer tomograf cervical
• rezonanta magnetică nucleară
• biopsie şi examen histopatologic

Investigaţiile imagistice sunt esenţiale în diagnosticul tumorilor de orbită. Cele mai utile folosite sunt CT şi RMN cervical (cu şi fără contrast); RMN este însă preferat pentru că oferă imagini mai clare ale structurilor orbitei. Diagnosticul de certitudine este dat însă de biopsie şi examenul histopatologic al tumorii.

Tratamentul tumorilor orbitare

Majoritatea tumorilor neurale ale orbitei sunt de origine benignă; prin urmare dacă tumorile sunt benigne şi asimptomatice, nu necesită neapărat tratament, ci pot fi monitorizate. În alte alte situaţii însă chirurgia reprezintă tratamentul curativ. În cazul tumorilor maligne, acestea necesită o abordare multidisciplinară care include chirurgia, radiochirurgia stereotactica, radio- şi chimioterapia.

Prognostic şi evoluţie

Tratamentul chirurgical este curativ pentru majoritatea tumorilor benigne iar rezultatele cosmetice/estetice pot fi excelente. Prognosticul şi evoluţia depind în ultimă instanţă de rezultatul examenului histopatologic.

Tumori lacrimale

Adenomul pleomorfic de glanda lacrimală

Adenomul pleomorfic, numit şi tumora benignă cu celule mixte, reprezintă cea mai frecventă tumora al glandei lacrimale. Afectează adulţii de vârstă medie, în special bărbaţii. Tumora se poate dezvolta din oricare lob al glandei lacrimale (mai frecvent, lobul orbitar) şi are ca punct de plecare celulele epiteliale şi mezenchimale ale glandei. Rata de malignizare este de aproximativ 10% la 10 de ani.

Tabloul clinic
Semne şi simptome posibile:

• exoftalmie sau proptoza nedureroasă unilaterală
• oftalmopareza

Adenomul pleomorfic de glanda lacrimală se manifestă de obicei printr-o tumefacţie nedureroasă în cadranul supero-extern al orbitei care apare progresiv (şi care se poate extinde lent posterior). Trebuie reţinut faptul că aceasta tumoră nu este de natură inflamatorie, deci nu este asociată de regulă cu semnele de inflamaţie: dolor (durere), calor (căldura locală), rubor (roşeaţa, eritem).

Investigaţii imagistice

• ecografia
• tomografia computerizată şi/sau rezonanţă magnetică

Tratament
Tratamentul este chirurgical şi vizează îndepărtarea completă a tumorii, inclusiv capsula. Se practică o orbitotomie laterală (pentru lobul orbitar) sau anterioară (pentru lobul palpebral). De reţinut faptul că nu se practică puncţie biopsie preoperator din cauza riscului de însămânţare a orbitei [1].

Evoluţie şi prognostic
Adenomul pleomorf de glanda lacrimală are un prognostic excelent dacă este excizat complet.

Tumorile maligne lacrimale

Cele mai frecvente tumori maligne ale glandei lacrimale sunt adenocarcinomul chistic, carcinomul mucoepidermoid şi adenocarcinomul pleomorfic. Tumorile maligne ale glandei lacrimale apar mai degrabă la adulţii tineri şi au o evoluţie mai rapidă.

Tabloul clinic
Semne şi simptome care pot apărea:

• tumefactie dureroasă
• diplopie (vedere dublă)
• hipoestezie sau anestezie cutanată (în teritoriul nervului oftalmic)

Tumorile maligne au o simptomatologie mai zgomotoasă decât cele benigne. Pacienţii acuză de obicei durere orbitară (care apare prin invaderea nervilor), tulburări de vedere (diplopie) sau oftalmopareză (limitarea mişcărilor oculare, prin invazie tumorală- oftalmopareza). De reţinut că tabloul clinic al tumorilor maligne poate mima uneori o inflamaţie a glandei lacrimale (dacrioadenita).

Investigaţiile imagistice

• ecografie orbitară
• tomografie computerizată/rezonanţă magnetică nucleară

Imagistica pune în evidenţă o masă tumorala cu margini neregulate, prost delimitate şi distructie osoasă a pereţilor fosei lacrimale.

Tratamentul
Tratamentul tumorilor maligne este multidisciplinar şi constă în principal în intervenţie chirurgicală (exenteraţie) şi radioterapie.

Prognostic şi evoluţie
Prognosticul tumorilor maligne de glanda lacrimală depinde de stadiul neoplaziei la momentul diagnosticului, prezența metastazelor fiind asociată cu un prognostic prost.

Tumori neurale

 Gliomul de nerv optic

Gliomul de nerv optic este o tumoră benignă care poate apărea izolat dar de obicei este una din manifestările neurofibromatozei de tipul 1 (jumătate din pacienţii cu gliom de nerv optic au neurofibromatoza de tip 1, afectarea bilaterală este de asemenea patognomonica pentru neurofibromatoza de tipul 1). Teoretic, gliomul poate să afecteza oricare porţiune a căii optice: hipotalamusul, discul optic, chiasma, corpii geniculaţi, radiaţiile optice, etc.

Tabloul clinic
Simptome şi semne posibile:

• proptoza
• tulburari de vedere
• atrofia discului optic
• alterarea reflexului pupilar fotomotor direct şi consensual

Taboul clinic variază în funcţie de localizarea gliomului. De obicei, gliomul de nerv optic determina exoftalmie unilaterală, nedureroasă şi scăderea progresivă acuităţii vizuale. Uneori, poate apărea strabismul din cauza scăderii marcate a acuităţii vizuale [1] [2]. Localizarea hipotalamică poate duce la apariţia unor endocrinopatii cum ar fi creşterea exagerată şi pubertate precoce; unele cazuri pot antrena complicaţii mai serioase cum este hidrocefalie (rata de mortalitate în acest fiind de 50%).

Investigaţii

• examen oftalmologic
• CT/RMN

Oftalmoscopia evidenţiază disfuncţii pupilare, edem papilar sau atrofia discului optic.
Computerul tomograf sau rezonanţă magnetică decelează o lărgime fuziformă a nervului optic. Dacă gliomul se extinde în porţiunea intracraniană, se poate observa o imagine „în halteră” prin lărgirea găurii optice. Rezonanţă magnetică nucleară este mai sensibilă decât Ct în detectarea leziunilor de mici dimensiuni şi în depistarea localizărilor intracraniene [1] [3]. De regulă se observă iso-hiposemnal T1 şi hipersemnal în secvenţele ponderate T2.

Tratament
Se recomandă monitorizare clinică şi imagistica în cazul pacienţilor cu gliom de nerv optic izolat, fără exoftalmie importantă şi fără tulburări de vedere.
În cazul pacienţilor cu gliom de nerv optic simptomatic: proptoza semnificativă, durere, afectarea chiasmatică (extindere posterioară, etc.), este indicat un tratament multidisciplinar care constă în intervenţie chirurgicală şi chimioterapie/radioterapie. Agenţii chimioterapici utilizaţi de obicei sunt carboplatina şi vincristina. În cazul eşecului tratamentului chimioterapic, se indica radiochirurgie gamma-knife, care întârzie progresia bolii în majoritatea cazurilor (cu toate că nu a fost demonstrat clar că radioterapia scade rata mortalităţii) [3]. Radioterapia are câteva efecte adverse importante cum ar fi ochi uscat, glaucom neovascular, retinopatie, neuropatie optică. Chirurgia este indicată în cazul glioamelor cu evoluţie rapidă şi scăderea marcată a acuităţii vizuale. Durata medie de supravieţuire la 5 ani este de 96% în cazul glioamelor cu risc scăzut şi de 20% în cazul glioamelor cu risc crescut [3].

Prognostic şi evoluţie
Prognosticul este bun în cazul gliomului de nerv optic izolat şi asimptomatic şi rezervat în cazul gliomului simptomatic (cu risc crescut, etc.).

Meningiomul de nerv optic

Meningiomul de nerv optic este o tumoră benignă, rară, care apare de obicei la femeile de vârstă medie. Poate apărea izolat sau în cadrul neurofibromatozei de tip 2. Este o tumoră care se dezvolta din celulele durei mater (care face parte din structura meningelui), de aceea afectarea nervului optic şi, implicit, a vederii este precoce.

Tabloul clinic

• oftalmopareza
• exoftalmie
• scaderea acuităţii vizuale

Manifestările meningiomului de nerv optic merg de la scăderea vederii (lent progresiv) până la limitarea motilităţii mişcărilor oculare (oftalmopareza) şi exoftalmie unilaterală.

Investigaţii

• examen oftalmologic
• CT/RMN

Examenul oftalmoscopic arata edem papilar şi atrofia nervului optic.
Computerul tomograf şi/sau rezonanţă magnetică evidenţiază o lărgire şi o îngroşare a nervului optic şi (posibil) calcificări la acest nivel [1].

Tratament
Se recomandă monitorizare clinică şi imagistică pentru meningioamele asimptomatice şi tratament chirurgical în cazul tumorilor de dimensiuni mari, simptomatice (scăderea semnificatica a vederii, afectarea chiasmei optice, etc.).

Prognostic şi evoluţie
Prognosticul meningiomului de nerv optic este bun.

Neurofibromul

Neurofibromul plexiform este un hamartom de origine neuroectodermala, reprezintă aproximativ 1-2% din tumorile de orbită şi apare de regulă în prima decadă de viaţă. Neurofibromul plexiform apare în copilărie în cadrul neurofibromatozei de tip 1 (este unul din criteriile diagnostic). Poate afecta orice nerv periferic dar de obicei afectează nervii senzitivi ai orbitei. Riscul de transformare malignă (spre sarcom) este de 7-10%, riscul de glaucom însă este de 50% [3].

Semne şi simptome:

• ambliopie (de ocluzie)
• anizometropie
• strabism

Localizarea la nivelul pleoapei produce o deformare specifică în formă de „S” [1]. La nivelul orbitei neurofibromul poate determina exoftalmie pulsatilă şi tulburări de vedere; o altă manifestare poate fi displazia sfenoidală care poate duce la herniere de lob temporal.

Investigaţii
Rezonanţă magnetică nucleară şi computerul tomograf sunt esenţiale în diagnosticarea şi evaluarea extinderii tumorii. Neurofibromul plexiform apare ca o masă tumorala neregulată şi difuză care infiltrează celelalte ţesuturi din orbită: nervii senzitivi, glanda lacrimală, muşchii extrinseci ai globului ocular.

Tratament
Tratamentul este chirurgical însă în general rezecţia chirurgicală completă nu este posibilă.

Schwanomul

Schwanomul este o tumoră cu creştere lentă care derivă din nervii periferici sau din nervii cranieni. De regula este benignă dar prezintă riscul transformării maligne.

Tabloul clinic
Schwanomul se poate manifesta prin:

• exoftalmie progresivă (printr-o masă tumorala chistica, de obicei)
• scaderea acuităţii vizuale
• limitarea mişcărilor oculare

Tratamentul este chirurgical şi vizează îndepărtarea completă a tumorii.

Prognosticul schwanomului este bun.

Tumori vasculare

Hemangiomul cavernos

Hemangiomul cavernos este cea mai frecventă tumora benignă a adultului. Deşi este un hamartom, hemangiomul cavernos începe să se dezvolte la adultul tânăr (o accelerare a creşterii fiind înregistrată în timpul sarcinii).

Tabloul clinic:

• scaderea acuităţii vizuale
• exoftalmie
• limitarea motilităţii oculare

Investigaţii

• ecografie
• CT/RMN

La ecografie se observă o masă tumorala intraconală cu margini bine definite, hiperecogena.
Computer tomograf/rezonanţă magnetică evidenţiază o masă intraconala bine delimitată cu îngroşare uşoară/moderată [4].

Tratamentul
Se recomandă monitorizare în cazul hemangiomului cavernos asimptomatic; cazurile simptomatice sau suspecte necesită intervenţie chirurgicală. În hemangioamele apicale poate fi necesară decompresia pentru păstrarea vederii.

Hemangiomul capilar

Hemangiomul capilar este o tumoră benignă (un hamartom) care poate apărea izolat sau în cadrul unor sindroame cum este sindromul Kasabach Merritt (anomalii hematologice: anemie, trombocitopenie, scăderea factorilor de coagulare). Trebuie reţinut că hemangioamele voluminoase pot determina insuficientă cardiacă prin debit crescut [1] [4]. Hemangioamele capilare superficiale se prezintă sub forma unor tumori de culoare roşu aprins şi apar de regulă înaintea vârstei de 2 luni, cresc în dimensiuni treptat până la vârsta de un an şi involuează până la vârsta de 6 ani. Aceste hemangioame pot fi asociate cu astigmatism sau cu ambliopie. Tratamentul în aceste cazuri include corticoterapia şi propranolol.

Hemangioamele capilare profunde determina de obicei exoftalmie care se accentuează în timpul plânsului sau cu anumite manevre cum ar fi Valsalva (expir forţat cu glota închisă). Chiar dacă are tendinţa să involueze cu timpul, hemangioamele voluminoase pot fi tratate cu ajutorul radioterapiei sau corticoterapiei.

Limfangiomul

Limfangiomul este o tumoră benignă rară care derivă din vasele limfatice şi care afectează de obicei pacienţii pediatrici. Reprezintă cam 1-3% din tumorile de orbită [1] [5]. Histologic, limfangiomul apare ca o reţea de canale vasculare neregulate ce conţine limfa şi care trimit arborizaţii în ţesutul adicent normal. Poate fi confundat cu hemagiomul cavernos însă absenţa celulelor musculare netede în interiorul pereţilor vaselor şi prezenţa limfei sugerează diagnosticul.

Tabloul clinic

Limfangioamele superficiale se prezintă sub forma unor dilatări chistice ale pleoapei sau ale conjunctivei; limfangioamele profunde determină exoftalmie care se poate accentua în timpul unor manevre de creştere a presiunii intraoculare (cum este Valsalva) sau în timpul infecţiilor virale. Dilatările chistice ale limfangioamelor pot conţine şi vase de sânge care, dacă se rup, determina hemoragie, durere oculară acută şi scăderea acuităţii vizuale.

Investigaţii

• ecografie
• CT/RMN

Ecografia este investigaţia de prima intenţie mai ales la pacienţii pediatrici. Limfangiomul apare ca masa tumorală hiperecogenă, omogenă, relativ bine delimitată. Ecografia are avantajul că este o investigaţie non-invaziva şi are o sensibilitate mare totuşi nu poate determina gradul de extensie în orbită.
Rezonanţă magnetică nucleară este investigaţia de elecţie pentru diagnosticul şi evaluarea limfangioamelor. Rezonanţă magnetică nucleară este singură, de altfel, care poate diagnostica leziunile chistice hemoragice: hiposemnal în secvenţele ponderate T1-T2 în hemoragiile recente şi hipersemnal în hemoragiile mai vechi [5].

Tratament
Tratamentul limfangioamelor depinde de stadiul clinic şi include rezecţie chirurgicală, aspiraţie, injecţii intralezionale cu agenţi sclerozanţi şi radioterapie locală. Limfangioamele asimptomatice pot fi tratate conservator şi/sau doar monitorizate. În cazul unor complicaţii (hemoragia, scăderea acuităţii vizuale, durere) necesită tratament specific: drenaj, injecţii intralezionale, rezecţie chirurgicală, etc.

În ceea ce priveşte injecţiile cu agenţi sclerozanţi, studiile au arătat că injecţiile percutanate cu OK-432 (Picibanil) sunt eficiente în tratarea limafangioamelor macrochistice (s-a observat o scădere a masei tumorale cu 60% la 86% din pacienţii trataţi) [5]. Alţi agenţi sclerozanţi care mai pot fi utilizaţi sunt Sotradecol (tetradecil sulfat de sodiu) şi moruat de sodiu (deşi eficacitatea acestora nu a fost foarte clar demonstrată).

În cazurile complicate cu hemoragie, se indica drenaj percutanat, însă trebuie reţinut că există un risc mare de lezare a nervului optic; în plus, rata de recurenta este foarte mare. În ceea ce priveşte tratamentul chirurgical, trebuie spus că intervenţia chirurgicală simplă (fără exenteraţie de orbită) este de regulă dificilă din cauza structurii limfangiomului (masa tumorala neincapsulata). Principalele indicaţii chirurgicale sunt hemoragia orbitara acută cu neuropatie compresivă, scăderea progresivă a acuităţii vizuale, durere persistenta (din cauza hipertensiunii intraorbitare), ambliopie, etc.

Tumorile limfoproliferative

Hiperplazia limfoidă reactiva benignă

Hiperplazia limfoidă reactiva benignă este o proliferare policlonală a ţesutului limfoid care afectează de cele mai multe ori glanda lacrimală.

Tabloul clinic:

• exoftalmie unilaterală pogresiva
• masa tumorala fermă (localizată în partea supero-anterioara a orbitei - glanda lacrimală)

Tratamentul
Tratamentul include corticoterapia şi/sau radioterapia; în caz de eşec, poate fi indicată chimioterapia.

Evoluţie şi prognostic
În 25% din cazuri hiperplazia limfoidă reactiva benignă evoluează spre limfom (o formă intermediară între cele două fiind hiperplazia limfoidă atipică) [1].

Limfomul malign

Limfomul malign orbitar este un limfom non-Hodgkin cu celule B care se dezvoltă de obicei la persoanele în vârstă. Poate fi bilaterală în 25% din cazuri. De obicei, la momentul diagnosticului 4 din 10 pacienţi au afectare sistemica (metastaze).

Tabloul clinic este asemănător cu cel al hiperplaziei limfoide benigne:

• exoftalmie unilaterală/bilaterală progresivă
• masa tumorala fermă la palpare

Tratamentul este multidisciplinar şi variază în funcţie de tipul tumorii şi stadiul tumorii la momentul diagnosticului (chimioterapie, radioterapie, etc.).

Histiocitoza cu celule Langerhans

Histiocitoza cu celule Langerhans este o boală care apare în copilărie şi care include un spectru larg de afecţiuni: granulomul eozinofilic, sindromul Letterer Siwe, etc. Localizarea oculară în cazul granulomului eozinofilic este destul de frecvenţă şi se manifesta prin exoftalmie progresivă unilaterală şi edem orbitar în partea supero-externa.

Tratamentul include injecţii intralezionale cu corticoizi şi chiuretaj chirurgical.

Alte tipuri de tumori

Rabdomiosarcomul

Rabdomiosarcomul este cea mai frecventă tumora malignă orbitara la copii. Apare în prima decadă de viaţă, reprezentând aproximativ 10% din cazurile de rabdomiosarcom la grupa de vârsta 6-8 ani [6]. Un risc crescut de a dezvolta aceasta apare la copii cu sindromul Li Fraumeni, sindromul Noonan, MEN tip 2 (neoplazii endocrine multiple), neurofibromatoza de tip 2, sindromul Beckwith-Widemann. Rabdomiosarcomul este un sarcom de ţesut moale care derivă din celule mezenchimale pluripotente; histologic, există trei tipuri de tumori:

• embrionare (mai frecvente şi mai puţin agresive)
• alveolare (mai puţin comune şi mai agresive)
• pleomorfice.

Tabloul clinic:

• exoftalmie
• proza palpebrală
• inflamatie orbitara

Rabdomiosarcomul se prezintă ca o masă tumorala cu evoluţie rapidă care determină exoftalmie unilaterală (rapid) progresivă; este localizat cel mai adesea în partea supermediala (tipul embrionar) sau inferior (tipul alveolar). Extensia anterioară poate duce afectarea muşchiului ridicător al pleoapei superioare; astfel apar edem palpebral, hemoragie, durere, blefaroptoza izolată (pleoapa căzută) şi chemozis (inflamaţia conjunctivei). Extensia posterioară poate duce la afectarea nervului optic ceea ce explică tulburările de vedere (din cauza neuropatiei compresive). Evoluţia rapidă şi agresivă explica, de asemenea, şi eroziunile osoase de la nivelul orbitei. Cu toate acestea, metastazele în ganglionii limfatici regionali şi extensia intracraniană sunt rare [1] [5]. Pe cale hematogenă, rabdomiosarcomul poate metastaza în plămâni şi oase. De reţinut că rabdomiosarcomul poate mima afecţiuni inflamatorii cum este celulită orbitara: edem palpebral, ptoza, etc.

Investigaţii

• ecografie
• CT/RMN

La ecografia se poate observa o masă tumorala cu margini bine definite dar neregulate.
Computerul tomograf/rezonanţă magnetică evidenţiază, de asemenea, o formaţiune cu margini bine definite dar neregulate şi eroziuni osoase.
Acestea pot fi completate de alte investigaţii pentru a evalua extensia bolii: CT toracic, puncţie lobara, etc.

Tratament
Tratamentul este multidisciplinar şi variază în funcţie de stadiul tumorii: excizie chirurgicală (în cazul tumorilor bine localizate), chimioterapie şi/sau radioterapie (în cazul tumorilor extinse). Trebuie menţionat că tratamentul rabdomiosarcomului s-a schimbat în ultimii 20 de ani: de la o abordare radicală cum este exenteraţia de orbită la un tratament mai conservator care include chimio- şi radioterapie. Chirurgia trebuie totuşi luată în considerare în anumite situaţii.

Agenţii chimioterapici folosiţi de regulă sunt vincristina şi d-actinomicina şi, uneori, ciclofosfamida. În ceea ce priveşte radioterapia, studiile au arătat că dozele reduse de 45 Gy sunt eficiente în controlul local al bolii. Trebuie menţionat că radioterapia are câteva efecte adverse importante cum ar fi scăderea acuităţii vizuale, cataractă, ptoza, hipoplazie orbitara, ulcer corneean, ochi uscat, ochi dureros.

Evoluţie şi prognostic
Rata de supravieţuire a pacienţilor cu rabdomiosarcom orbitar este de 87% la 10 ani, cu o rată de recurență de 17% (recurenta locală a bolii- 92%, metastaze la distanta-8%) [6].

Histiocitomul fibros

Histiocitomul fibros este o tumoră care afectează de regulă adulţii de vârstă medie sau copiii cu antecedente de radioterapie orbitara. Poate fi benignă sau malignă şi este localizată regulă superonazal.

Tabloul clinic:

• scaderea acuităţii vizuale
• limitarea mişcărilor oculare
• exoftalmie

Tratamentul consta în excizie chirurgicală dar trebuie reţinut faptul că recurentele sunt frecvente.

Metastazele orbitare

Metastazele la nivelul orbitei sunt rar întâlnite; ele apar la aproximativ 2-3% din pacienţii care au cancer, iar atunci când apar, ele preced în 50% din cazuri diagnosticul tumorii primare [7].

Tabloul clinic:

• exoftalmie
• enoftalmie
• limitarea mişcărilor oculare
• inflamatie orbitara

Simptomatologia determinată de metastazele de la nivelul orbitei este de regulă mult mai zgomotoasă decât cea dată de tumorile primare: exoftalmie rapid progresivă sau enoftalmie (în cazul tumorilor sciroase de san, prostata, stomac), limitarea mişcărilor oculare, afectarea nervilor cranieni, inflamaţie, etc.

Tumorile primare care determină metastaze la nivelul orbitei sunt:

• la adulţi: san, prostata, plămân, gastrointestinal
• la copii: neuroblastom, nefroblastom, sarcom Ewing

Tratament
Tratamentul metastazelor orbitare este în general paliativ şi are ca scop menţinerea cât mai îndelungată a funcţiei şi a confortului vizual.

Evoluţie şi prognostic
Prognosticul metastazelor orbitare este în general prost şi depinde în principal de evoluţia neoplasmului primar.