Nodulii mamari

Nodulii mamari reprezintă modificări ale consistenței țesutului sânului. Aceste modificări se manifestă pe suprafețe clar conturate, sunt ușor de identificat prin autopalpare, mamografie sau biopsie și pot indica o mare varietate de afecțiuni mamare.

Contrar percepției generale și a îngrijorării pe care o provoacă o asemenea descoperire,  cele mai multe astfel de formațiuni sunt benigne, adică necanceroase.

Sensibilitatea, durerea, nodularitatea, umflăturile, secrețiile mamelonare, inflamațiile și infecțiile sunt cele mai comune simptome ale sânilor. Dintre acestea, durerea reprezintă al doilea cel mai comun simptom pentru care femeile solicită un consult medical de specialitate, primul fiind nodulii.
Cu toate acestea, majoritatea pacientelor care acuză dureri sau prezintă noduli nu au cancer.

• O masă benignă este adesea tri-dimensională, mobilă și netedă, are un contur regulat și are consistența unei mase solide sau a unui chist.
• O masă malignă are, de regulă, o consistență fermă, contur neregulat și este fixată la interiorul stratului de piele sau al țesutului mamar. (1)

Consistența normală a țesutului mamar

Anatomia sânului constă într-o combinație de țesut adipos și conjunctiv organizată în lobi, lobuli, ducte, areolă și mamelon.

Lobii sunt niște secțiuni ale țesutului glandular, împărțite la rândul lor în secțiuni mai mici, numite lobuli, la capătul cărora se află niște bulbi minusculi prin care se secretă laptele.

Ductele sunt canalele care conectează lobii și lobulii și care transportă laptele către mamelon, areola este zona mai închisă la culoare din jurul mamelonului, iar mamelonul este extremitatea sânului prin care iese laptele.

În funcție de țesutul predominant, sânul poate fi mai moale (predomină grăsimea) sau mai ferm (predomină fibrele elastice). Deși dominanța unuia dintre cele două tipuri nu este definitorie în stabilirea riscului de cancer sau a altor anomalii, mai mult țesut conjunctiv, adică dens, face, automat, ca rezultatele analizelor imagistice să fie mult mai dificil de interpretat.

Dat fiind faptul că atât țesutul conjunctiv cât și cel adipos se regăsesc și în structura altor organe, conformația acestora este foarte bine cunoscută. Ori de câte ori celulele de bază își modifică forma sau numărul, se poate vorbi despre o tumoare.
Cea mai sigură metodă de diagnosticare este însă biopsia, multe excrescențe având un aspect foarte asemănător.  

Cu toate acestea, nu orice modificare a structurii sânului este de natură canceroasă sau malignă, după cum nici modificările benigne nu pot fi lăsate întotdeauna nederanjate.

În diagnosticarea problemelor se ține foarte mult cont și de anumite modificări ciclice cauzate de nivelul anumitor hormoni din organism, nivel specific fiecărei perioade de dezvoltare în parte:

Pubertatea

Sânii încep să capete contur, dezvoltându-se atât țesutul adipos, cât și cel conjunctiv.

Vârsta fertilă

Femeile mature, capabile să rămână însărcinate, trec printr-o serie de modificări ale sânilor în funcție de stadiul ciclului menstrual.
Sânii își măresc volumul, sunt mult mai sensibili la mișcări și atingeri, uneori mai dureroși, și se poate sesiza chiar prezența unuia sau mai multor noduli care se vor micșora spre jumătatea ciclului menstrual.

Sarcina

Sarcina este probabil etapa cu cele mai mari transformări, când sânii cresc foarte mult, iar glandele responsabile de producția laptelui se umflă pur și simplu.
Deși nu se întâmplă foarte des, cancerul mamar sau alte anomalii benigne pot fi depistate în acest stadiu;

Menopauza

După pragul vârstei de 40 de ani țesutul conjunctiv este înlocuit, treptat, de cel adipos. În cazul în care nu se urmează nici un fel de terapie hormonală, micile umflături sesizate până atunci la menstruație nu vor mai fi prezente.

Deșii sânii se simt mai fermi în partea superioară și mai moi în partea inferioară, consistența lor diferă de la o persoană la alta.
Tocmai de aceea este important ca fiecare femeie să se obișnuiască cu autopalparea. Examinându-și singură sânii, va putea înțelege mai bine cum ar trebui să se simtă în mod natural la palpare.

Doar așa vor putea fi identificate mult mai ușor modificările de textură, consistență sau fermitate. (2, 3, 4)

Cauzele nodulilor mamari

Nodulii mamari pot apărea atât la femei, cât și la bărbați sau copii. Ei pot fi declanșați de foarte multe cauze:

• Fluctuații hormonale
• Chisturi
• Evoluții fibrochistice
• Fibroadenoame
• Mastite
• Răni sau lovituri
• Cancer de sân

(5)

Patologia afecțiunilor benigne ale sânului

Practica și literatura de specialitate au contribuit la clasificarea acestor afecțiuni pe patru categorii. Fiecare dintre ele este asociată cu un risc mai mic sau mai mare de evoluție la stadiul de afecțiune malignă, după cum urmează:

Leziuni non-proliferative

Nu prezintă un risc substanțial crescut de cancer (risc relativ 1) .
Într-un studiu condus în cadrul a trei spitale din Statele Unite, Nashville, Tennessee, bazat pe rezultatele a 10.000 de biopsii de sân consecutive, astfel de leziuni au fost identificate în 70% din cazuri.

• Chisturi simple
• Hiperplazie ușoară
• Modificări apocrine papilare

Leziuni proliferative fără atipie

Prezintă un risc moderat crescut de cancer (risc relativ 1. 3 – 1. 9) . În același studiu citat anterior, leziunile proliferative fără atipie au fost identificate în 27% din cazuri.
Mai mult decât atât, s-a descoperit că riscurile pe care acestea le ridică sunt semnificative în special în cazul pacienților cu un istoric de cancer de sân în familie.

• Fibroadenoame
• Hiperplazie moderată
• Papilom intraductal
• Adenoză sclerozantă / cicatrice radială
  

Hiperplazii atipice

Acestea prezintă risc substanțial crescut de cancer (risc relativ 4. 1 – 5. 3)

• Hiperplazie ductală atipică
• Hiperplazie lobulară atipică

Din punct de vedere clinic, acestea se prezintă ca mase, secreții mamelonare sau anomalii mamografice.

Carcinomul lobular in situ

Prezintă cel mai mare risc de cancer (risc relativ 7 – 18), dar este o descoperire histologică lipsită, în general, de o corelare clinică.
Astfel nu se prezintă nici printr-o anomalie imagistică, nici ca o masă palpabilă și poate fi identificat accidental, în timpul unei biopsii a sânului. (1, 6)

Când trebuie solicitată evaluarea medicală

Cu toate că cele mai multe formațiuni sunt benigne, un consult medical de specialitate trebuie solicitat imediat ce observi că:

• A apărut un nodul nou;
• O anumită zonă a sânului este vizibil diferită;
• Un nodul pe care l-ai sesizat anterior nu dispare nici măcar după menstruație;
• Un nodul își modifică rapid forma, devenind și mai mare;
• Sânul capătă o culoare roșiatică sau aspectul cojii de portocală;
• Observi secreții cu sânge ale mamelonului.

Ideal, controlul ar trebui efectuat de către un medic specialist senolog.   (5)

Nodulii mamari palpabili

Așa cum am indicat deja, cei mai mulți noduli mamari sunt benigni. Cu toate acestea, descoperirea lor reprezintă o sursă majoră de anxietate, iar diagnosticarea trebuie să fie cât mai rapidă și mai precisă.

În stabilirea naturii acestor noduli, se ține cont de:

• Momentul declanșării;
• Evoluția lor;
• Durata manifestării;
• Istoricul problemelor la sâni ;
• Istoricul eventualelor intervenții chirurgicale la sâni.
  

Se impune o evaluare fizică atentă a sânilor, axilelor și ganglionilor limfatici supraclaviculari. Evaluarea poate fi însoțită ulterior de analize imagistice, după cum urmează: 

La femeile care nu au împlinit încă 35 de ani incidența cancerului mamar este destul de mică. Mai mult decât atât, țesutul mamar este încă foarte dens, motiv pentru care o eventuală mamografie ar putea fi neconcludentă.

Această analiză se va recomanda așadar în cazul în care există un astfel de istoric în familia pacientei sau dacă există într-adevăr suspiciuni mai grave. Mamografia bilaterală rămâne totuși o necesitate pentru femeile trecute de 35 de ani.

În cazul în care masa examinată se dovedește a fi de natură cistică, următorul pas este aspirația pe ac fin. Dacă se reușește aspirația completă, iar masa extrasă nu prezintă urme de sânge, va mai fi necesar doar un nou control la interval de 4 – 6 săptămâni.

Dacă, dimpotrivă, se observă urme de sânge sau masa nu poate fi extrasă complet, proba recoltată va fi trimisă la laborator pentru analiză citologică, iar pacienta îndrumată către un chirurg, pentru consultații suplimentare. Îngrijorarea rămâne valabilă și în cazul formării recurente de chisturi.

În general, orice masă solidă, oricât de discretă și chiar dacă mamografia a ieșit negativă, necesită atenția unui chirurg!

La femeile tinere (sub 35 de ani), astfel de mase sunt, de obicei, fibroadenoame, diagnosticate prin biopsie aspirativă cu ac fin, puncție-biopsie cu ac gros sau biopsie excizională.

Mamografia, deși poate oferi câteva indicii, nu este utilizată ca unică metodă de diagnosticare. Aceasta este însoțită și de:

• Examinare fizică
• Ecografii
• Aspirație cu ac fin
• Analize citologice

Când toate rezultatele sunt pozitive pentru cancer, diagnosticul se confirmă prin biopsie deschisă în peste 99% din cazuri. Există totuși și un risc de 0. 5% ca tumoarea să fie canceroasă chiar și atunci când toate analizele indică o masă benignă (1)

Simptomatologia nodulilor

În funcție de mecanismul de producere și de evoluția lor,  anomaliile pot fi de dimensiuni microscopice sau de ordinul milimetrilor / centimetrilor, acestea din urmă fiind ușor de identificat prin simpla palpare periodică.

Umflăturile, sensibilitatea locală și nodularitatea, uneori însoțite de durere, sunt cele mai comune simptome.

Umflăturile și sensibilitatea sânilor

Sensibilitatea și fluctuațiile volumului sânilor sunt simptome cu care se confruntă frecvent orice femeie fertilă. Această simptomatologie este ciclică, prezintă manifestări fiziologice, dar este angrenată de resorturi hormonale.

Atunci când există dubii legate de natura anumitor umflături, se recomandă repetarea palpării după unul sau două cicluri menstruale, de regulă la mijlocul ciclului, când aceste simptome au tendința de a scădea în intensitate.

Dacă acele umflături se simt mai mici la repetarea controlului, nu ar trebui să existe motive de îngrijorare. Se vor recomanda, pentru o mai bună tolerare a simptomelor, administrarea de analgezice și utilizarea unor sutiene corespunzătoare.

Nodularitatea

La fel ca și simptomele descrise anterior, nodularitatea este un alt simptom fiziologic, mediat hormonal, caracterizat prin umflături ale sânilor, sensibilitate sporită și diferite intensități ale durerii. Toate acestea se resimt în special cu o săptămână înaintea menstruației și scad apoi treptat în intensitate.

La examinarea fizică pot fi simțite suprafețe ce prezintă nodularitate sau îngroșare, dar slab diferențiate de țesutul care le înconjoară. Adesea acestea sunt localizate în cadranul superior exterior al sânului. Dacă schimbările sunt simetrice (de exemplu la ambii sâni), rar sunt patologice.

Totuși, în cazul în care nodularitatea nu se manifestă la ambii sâni sau nu se manifestă la fel, adică este asimetrică, se recomandă urmărirea simptomatologiei. Controlul va fi reluat, tot la jumătatea ciclului menstrual, după unul sau două cicluri.
Atunci când manifestările se mențin, recomandările depind foarte mult de vârsta pacientei:

Femeile care au mai puțin de 35 de ani vor fi supuse unei ecografii și li se va recomanda o consultație din partea unui chirurg;
Femeile trecute de 35 de ani vor discuta în cel mai scurt timp cu un chirurg, urmând să efectueze o evaluare completă și o mamografie bilaterală. (1)

Fiziopatologia afecțiunilor mamare benigne

Chisturile mamare

Chisturile, alături de fibroză (formarea în exces a țesutului fibros al sânului) sunt adesea denumite modificări fibrochistice ale țesutului mamar.
Ele sunt diagnosticate în baza unor simptome comune precum proeminențe locale, umflături, sensibilitate sau durere, ce debutează cu precădere înaintea ciclului menstrual. Deși specifice femeilor aflate la vârsta procreerii, nu există, practic, o limită de vârstă la care să se manifeste.

Analizate la microscop, astfel de formațiuni pot scoate la iveală o serie de modificări, cele mai multe dintre ele dovezi ale modului în care a evoluat țesutul mamar, ca urmare a fluctuațiilor hormonale lunare.

Chisturile au forma unui săculeț cu lichid și sunt formate din două straturi de celule: celule epiteliale luminale la interior și celule mioepiteliale la exterior. Fluidul se acumulează treptat, astfel că mărimea lor variază de la dimensiuni microscopice la formațiuni palpabile clinic, putând atinge chiar și câțiva centimetri.

Odată ajunse la stadiul de macrochisturi, țesutul mamar din jurul lor este supus unei presiuni tot mai mari, de aici și durerea.

În cea mai simplă formă a lor (când nu sunt septate), sunt aproape întotdeauna benigne și nu necesită aspirație decât dacă deranjează, pentru că eliminarea fluidului, chiar și prin biopsie, poate determina noi acumulări. Însă tocmai pentru că simpla palpare nu este suficientă pentru a stabili dacă e vorba despre un fluid sau o masă solidă, diagnosticarea se face cu ultrasunete sau aspirație cu ac fin.

În funcție de simptome și de cât de mult deranjează pacienta, tratamentul chisturilor poate implica, pe lângă absorbția fluidului, și analgezice sau contraceptive orale. Unele femei au observat o ameliorare a simptomelor prin reducerea aportului de cafeină și a altor substanțe energizante din ciocolată, ceai sau băuturi acidulate.

Cu toate acestea, nu există încă nici un studiu care să fi dovedit o conexiune între acești stimulenți și simptomatologia fibrochistică.

Important de reținut rămâne faptul că nici fibroza, nici chisturile nu sporesc riscul de a dezvolta vreo formă de cancer.

Un tip aparte de chist îl reprezintă chistul uleios sau necroza adipoasă. După cum sugerează și numele, acesta derivă din necrozarea unei porțiuni a țesutului mamar gras, ca urmare a unor lovituri. Țesutul afectat fie se cicatrizează, fie se transformă într-o pungă de grăsime – chistul uleios. A

cesta poate fi diagnosticat prin ultrasunete și extras prin aspirația pe ac. Anomalia se dezvoltă mai ales la femeile cu sâni foarte mari și nu influențează în niciun fel riscul de a dezvolta ulterior o formă de cancer. (6, 7, 8)

Fibroadenoamele

Fibroadenoamele sunt tumori necanceroase formate dintr-o combinație de țesut glandular și stromal (conjunctiv), ce se simt ca o masă mică, de 1 – 2 cm, mobilă, dar fermă și foarte clar conturată. Acestea reprezintă cea mai comună cauză a maselor mamare depistate la adolescente și femei tinere; sunt însă destul de comune și la femeile mai în vârstă, având o incidență de 12% în stadiul menopauzei.

Astfel de mase pot fi dificil de diferențiat de un chist, chiar și la interpretarea rezultatelor unei mamografii. Ultrasonografia este utilă în această diferențiere, indicând dacă este vorba despre un chist (masă lichidă) sau un fibroadenom (masă solidă) . Probele analizate la microscop pot indica un fibroadenom simplu sau unul complex, în componența căruia intră și depozite de minerale sau macrochisturi.

Statistic, aproximativ 4% din toate cazurile de fibroadenom pot evolua într-un fibroadenom gigant, de până la 15 cm, care poate duce la distorsionarea formei sânului. Aceste cazuri rare sunt observate la adolescenți și adulți tineri.

Astfel, dacă fibroadenoamele continuă să crească sau alterează forma sânului, cei mai mulți doctori recomandă extirparea lor. Dacă diagnosticul este însă clar iar masa își menține dimensiunile, aceste formațiuni pot la fel de bine să fie lăsate în pace.

Statistic, femeile diagnosticate cu fibroadenom prezintă un risc de 1. 2 – 2 ori mai mare de a dezvolta cancer de sân. (6, 7, 8)

Papilomul intraductal

Papiloamele intraductale sunt tumori benigne, asemănătoare negilor, ce se dezvoltă în interiorul ductelor sânului. Se pot manifesta solitar sau multiplu, în acest ultim caz formațiunile fiind localizate cu precădere în zona periferică a sânului.
De regulă, sunt identificate printr-o ductogramă, dar, în unele cazuri, pot fi suficient de mari încât să se simtă la palpare.

Astfel de formațiuni sunt adesea însoțite de secreții mamelonare (sângerii, seroase sau perfect clare) și, destul de rar, de o masă palpabilă. Apar cu precădere la femeile cu vârste între 30 și 50 de ani și, deși ating între 2 – 4 cm, uneori se pot extinde până la 5 cm.

Au existat câteva cazuri în care în interiorul unui astfel de papilom au fost identificate celule atipice, dar, cu toate astea, papilomul intraductal nu este asociat cu cancerul.

Papiloamele intraductale periferice, în primul rând datorită poziționării lor, nu prezintă ca simptomatologie secreții mamelonare. Ele sunt întâlnite mai des la femeile mai tinere, pot apărea la ambii sâni, iar pacientele diagnosticate fie au deja un diagnostic coexistent, fie, în aproximativ 1/3 din cazuri, vor primi mai târziu un diagnostic de cancer de sân.

Tratamentul standard constă în îndepărtarea lor, împreună cu o parte a ductului pe care s-au format. Procedura este destul de simplă și se rezumă la o incizie a areolei sânului. (6, 7, 8)

Hiperplaziile sânului

Hiperplazia este o anomalie a dezvoltării țesutului mamar, dată de dezvoltarea necontrolată a celulelor care aliniază ductele sau lobulii mamari. Definită histologic, aceasta poate fi clasificată pe trei nivele: ușoară, moderată și atipică.

Hiperplazia nu generează umflături care se pot simți la palpare, dar poate determina anumite modificări de structură reperabile prin mamografie. Diagnosticul se dă în baza unei biopsii.

Formele ușoare constau, de regulă, în formarea a cel mult patru straturi de celule epiteliale, care nu blochează complet ductul pe care se dezvoltă. Acestea sunt considerate afecțiuni neproliferative și nu sunt asociate cu un risc crescut de cancer de sân.

Formele moderate, numite și floride, conțin mai multe straturi de celule, blocând întregul duct, fără a prezenta însă atipii citologice. Sunt considerate afecțiuni proliferative fără atipii și sunt asociate unui risc moderat de a dezvolta cancer de sân.

Formele atipice – pot fi atât ductale, cât și lobulare și se identifică adesea la femeile care prezintă anomalii la analizele imagistice. Mai exact, sunt identificate la 2 – 4% dintre femeile cărora li se identifică mase la mamografie și la 12% dintre femeile supuse unei biopsii a formațiunilor de microcalcificări.
Din cauza riscului crescut de cancer de sân, monitorizarea atentă și repetarea periodică a controalelor medicale sunt esențiale. (6, 7)

Carcinomul lobular in situ

Acest tip de carcinom se caracterizează prin dezvoltarea unor celule asemănătoare celor canceroase, în interiorul lobulilor glandelor care secretă laptele matern.
Cel mai adesea, nu este un simptom al cancerului, ci mai degrabă un indicator predictiv, motiv pentru care excizia nu este necesară.

Carcinomul lobular in situ este diagnosticat cel mai frecvent cam în a cincea decadă a vieții, fiind, de multe ori, multifocal și ipsilateral (pe aceeasi parte a sânului) cam în 50% din cazuri respectiv contralateral (de ambele părți ale sânului) cam în 30% din cazuri.

Afecțiunea nu generează mase identificabile prin palpare și nici modificări vizibile la mamografie. Astfel, este descoperit accidental, când se fac biopsii pentru alte probleme ale sânilor, și este confirmat tot prin biopsie.

Femeile cu un istoric de carcinom lobular in situ prezintă o incidență a cancerului de sân, mai târziu în viață, în proporție de 30 – 40%. (6, 7)

Adenoza

Adenoza este o tumoare benignă prin care lobulii sânului își măresc volumul nefiresc de mult, conținând mai multe glande decât în mod normal. Malformația a fost adesea asociată cu modificările fiborchistice, adenoza sclerozantă fiind o variațiune pe bază de țesut fibros cu aspect cicatrizat.

Cu cât este mai mare aglomerarea de celule anormale, cu atât mai ușor poate fi identificată la palpare. Cu toate acestea, palparea indică doar existența unei mase, posibil cu depozite de minerale, dar în nici un caz nu poate determina diferențierea de cancer. Prin urmare, se recomandă mamografie însoțită de biopsie.

Potrivit unor studii, femeile diagnosticate cu adenoză sclerozantă prezintă un risc de 1. 5 – 2 ori mai mare de a dezvolta cancer de sân. (7)

Tumorile phyllodes

Astfel de tumori se aseamănă cu fibroadenoamele, conținând două tipuri de țesut – stromal respectiv glandular. Apar cu precădere la femeile de 30 – 40 de ani și se resimt ca o mică umflătură, de cele mai multe ori nedureroasă.

Evoluția lor poate fi însă destul de rapidă – până la 4 – 5 cm, conducând la întinderea pielii și apariția durerilor. Tocmai pentru ca sunt greu de diferențiat de fibroadenoame, cel mai sigur se diagnostichează prin biopsie.

Aproximativ jumătate dintre ele sunt maligne, ele reprezentând totuși cauza pentru mai puțin de 1% din cazurile de cancer de sân. Tocmai de aceea se tratează fie prin excizie largă (până la 1 cm de țesut mamar în plus, extras din jurul tumorii), fie prin mastectomie.

Prognoza pacientelor este destul de bună, mai ales în absența metastazelor (acestea apărând la 10 – 20% din persoanele diagnosticate), însă în 20 – 35% din cazuri aceste tumori reapar după extirpare. (7, 8, 9)

Cum decurge consultul medical

Consultul medical constituie primul pas în diagnosticarea corectă și tratarea acestor afecțiuni. Pentru un maxim de acuratețe, acesta va consta într-o combinație de:

• Examen fizic – palparea sânilor și identificarea oricăror simptome fizice (textură, mărime, conexiunea cu pielea și mușchii pieptului, starea ganglionilor limfatici, a căror inflamare poate indica răspândirea unei tumori canceroase etc. )
• Discutarea simptomelor cu pacienta (cum se manifestă, de când au apărut, dacă a observat o anumită evoluție etc. )
• Stabilirea unui eventual istoric de probleme ale sanilor, la pacientă sau în familia acesteia (pentru anticiparea unor cauze sau factori de risc pentru tumori maligne sau benigne)
• Identificarea procedurilor sau tratamentelor curente sau recente care ar putea influența simptomatologia afecțiunii;
• Prescrierea unei serii de analize, imagistice și nu numai.

(5)

Schema managementului unei mase mamare suspecte

Atunci când un pacient se plânge că a descoperit o masă suspectă la palparea sânilor, se va efectua un examen clinic și se va stabili un istoric al pacientului. Dacă examenul clinic:

Nu confirmă existența unei mase

Examinarea va fi reluată la un interval de 2 până la 3 luni.

Sugerează existența unei mase suspecte

• Se va comanda efectuarea unei mamografii și a unei ecografii
• Se va solicita o biopsie a masei, ideal prin puncție mamară cu ac gros (histologică)

Sugerează o masă probabil benignă sau o asimetrie

Pentru femeile mai tinere de 35 de ani, se solicită analiză prin ultrasunete, iar pentru cele de peste 35 de ani se solicită, în plus, mamografie

Rezultatele mamografiei pot fi de tipul:

• Negativ – se va repeta examinarea și se va lua în considerare o biopsie dacă simptomele clinice sunt în continuare suspecte;
• Benign – se va efectua un examen de rutină ulterior, dacă rezultatul este consistent cu examinarea fizică;
• Posibil benign – se va repeta mamografia, ideal la interval de 6 luni și se poate dispune și o biopsie;
• Suspect – se va ordona o biopsie prin puncție cu ac gros.

(6)

Instrumente de diagnosticare

Exceptând examenul fizic și biopsia, cele mai comune instrumente de diagnosticare a nodulilor mamari țin de imagistică: mamografie, ecografie și rezonanță magnetică.

Mamografia este o analiză a sânului cu raze X ce ajută la identificarea anomaliilor țesutului mamar. Pentru mai multă relevanță, rezultatele acesteia ar trebui comparate cu unele mai vechi, identificându-se astfel, dacă este cazul, o evoluție în timp a masei suspecte.

Ecografia este o altă analiză imagistică, non-invazivă, ce folosește o serie de unde mecanice din afara spectrului acustic pe care îl percepe în mod normal urechea umană. Aceasta oferă imagini ale sânului și prezintă avantajul că poate fi repetată ori de câte ori este nevoie, fără a se pune problema unor radiații sau efecte adverse.

Rezonanța magnetică oferă și ea imagini ale țesutului mamar, dar printr-o combinație de câmp magnetic și unde radio. La fel ca ecografia și această analiză este non-invazivă. În plus, rezultatele pe care le oferă sunt mult mai eficiente comparativ cu celelalte două opțiuni, mai ales în cazurile în care pacienta prezintă un grad ridicat de țesut conjunctiv. (5, 10)

Aceste analize imagistice pot fi folosite atât individual, cât și în paralel cu biopsia, pentru ghidarea procedurii cât mai aproape de celulele anormale identificate la scanare.

Biopsia este procedura cea mai concludentă în determinarea naturii unei mase anormale la nivelul sânilor. Ea constă în extragerea unei mostre de țesut din acea masă, pentru analize microscopice ulterioare. În funcție de modul în care se efectuează, poate fi clasificată în:

• Aspirație cu ac fin
• Aspirație cu ac gros
• Biopsie prin vacuum, asistată
• Biopsie stereotactică
• Biopsie chirurgicală de incizie / excizie

Aspirația cu ac fin

Această intervenție presupune utilizarea unei seringi cu un ac mai subțire decât al celor utilizate pentru recoltarea sângelui. Dacă nodulul este ușor de găsit la palpare, inserția acului se va face fără probleme. În caz contrar, medicul poate solicita și o ecografie concomitentă, pentru a ghida mai eficient acul către masa respectivă.

Fluidul extras poate fi clar, indicând un chist benign, sau tulbure, eventual cu urme de sânge, situație în care poate fi suspectat cancerul dar, la fel de bine, poate fi și un simplu chist necanceros.

Chiar și așa, aspirația pe ac fin nu este considerată o analiză foarte precisă din cauză că, în cazul în care acul nu nimerește exact porțiunea afectată, poate să rateze diagnosticarea cancerului. În cazul în care rezultatele nu sunt concludente, intervenția se poate repeta sau poate fi dublată de o alta, mai precisă.

Aspirația cu ac gros

Acest tip de aspirație este ceva mai precis, întrucât extrage porțiuni mai mari din masa afectată, între 3 și 6 mostre. Poate fi însoțit de o analiză imagistică pentru o plasare mai bună, dar se efectuează, de regulă, în cabinetul doctorului, utilizându-se doar o anestezie locală.

Biopsie prin vacuum, asistată

O astfel de biopsie se efectuează cu un instrument special care poate prelua mai multe probe din locuri diferite, printr-o singură incizie foarte mică.
La final nu este necesară aplicarea de copci, cicatricea care se va forma fiind aproape inobservabila.

Biopsia stereotactică

Prin biopsia stereotactică se pot observa imagini în timp real ale sânului, obținute printr-un echipament cu raze X conectat la un computer.
Computerul indică exact unde trebuie introdus acul. Motivul pentru care se recomandă îl reprezintă, de cele mai multe ori, biopsia unor microcalcificări suspecte ale tumorilor care nu pot fi simțite la palpat și nici văzute la ecograf.

Biopsia chirurgicală

Acest tip de biopsie este cel mai invaziv, presupunând tăierea efectivă a țesutului mamar, de aici și denumirea alternativă de biopsie deschisă. În funcție de natura nodulului, se poate dispune o intervenție de incizie, prin care doar se extrage o parte din el, sau o intervenție de excizie, prin care se extrage întreaga masă suspectă.

Intervenția se efectuează într-un spațiu special amenajat, cu anestezie locală și necesită aplicarea de copci, tăietura lăsând de regulă o cicatrice vizibilă.

De multe ori, medicul poate opta și pentru plasarea unui marker de biopsie o dată cu efectuarea intervenției. Acesta este un dispozitiv metalic extrem de mic, ce nu se simte la palpare, dar care poate fi văzut la o mamografie.
Rolul lui este de a indica o eventuală creștere în volum a masei suspecte.
(11)

Înainte de efectuarea biopsiei, medicul trebuie informat în legătură cu:

• Orice alergie de care suferă pacienta;
• Orice tratament, pastile sau suplimente care sunt luate sau au fost luate recent, mai ales dacă este vorba de aspirină! (aceasta reduce capacitatea organismului de a forma cheaguri de sânge și, implicit, de a opri sângerările mai repede)
• Orice pastilă cu rol de subțiere a sângelui (din nou, acestea încetinesc procesul de coagulare a sângelui și vindecare a inciziei)
• Utilizarea unui stimulator cardiac (mai ales în cazul în care asistarea biopsiei implică rezonanța magnetică)

De regulă, pacienta poate părăsi unitatea medicală în aceeași zi în care s-a efectuat biopsia. Se pot aplica un bandaj și comprese de gheață la locul inciziei și, în general, se recomandă evitarea efortului fizic și chiar îmbăierea sau dușurile pentru până la 48 de ore după intervenție. (12)

Riscurile asociate biopsiei includ:

• Formarea unor vânătăi sau umflături pe sân (acestea din urmă sunt cauzate de acumularea de lichid și trebuie eliminate cu ajutorul unui ac – altfel pot determina redeschiderea inciziei) ;
• Sângerarea sau infectarea locului în care s-a efectuat biopsia;
• Modificarea formei sânului, în funcție de cantitatea de țesut extrasă și de capacitatea de recuperare a organismului;
• Apariția unor cicatrice inestetice sau/și dureroase.

Prin urmare, dacă după această intervenție pacienta manifestă:

• Febră
• Înroșire sau senzație de căldură la locul biopsiei
• Secreții neobișnuite la locul biopsiei

. . . trebuie efectuat un control medical în cel mai scurt timp, acestea putând fi simptome ale unei infecții. (13)